Sinaxar 9 Mai

În aceastã lunã, în ziua a noua, pomenirea sfântului slãvitului prooroc Isaia.

Sfântul prooroc Isaia, marele glãsuitor, a trãit în Ierusalim, pe vremea regelui Manase, fiul lui Iezechia, de cãtre care a ºi fost tãiat cu ferãstrãul, ºi cu sfârºit mucenicesc ºi-a sãvârºit viaþa, fiind îngropat la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecãtoarea apelor pe care le-a stricat regele Iezechia de le-a afundat. ªi Dumnezeu a fãcut spre semn de a izvorât iarãºi acest izvor al Siloamnlui pentru acest prooroc. Pentru cã mai înainte de a nu muri, leºinând de sete, se ruga lui Dumnezeu, Care l-a ascultat ºi îndatã a trimis Dumnezeu apã vie din izvorul Siloamului. De aceea s-a numit izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieºte trimis. ªi în vremea lui Iezechia pânã a nu fi fãcut puþurile ºi fântânile, prin rugãciunea Isaiei a ieºit puþinã apã, când era cetatea încercuitã de vrãjmaºi, ca sã nu piarã cetatea din lipsa de apã, fiindcã era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Cã întrebau vrãjmaºii, de unde aveau iudeii apã sã bea. ªi fiind înºtiinþaþi cã din izvorul Siloamului, au îngrãdit cetatea de au încercuit-o ºi au strãjuit Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fãrã de veste izbucnea apa. Drept aceea ºi pânã astãzi fãrã de veste izvorãºte. ªi de vreme ce s-a fãcut aceasta prin rugãciunea proorocului Isaia, pentru aceasta, spre pomenirea lui, ºi poporul l-a îngropat cu osârdie ºi cu cinste aproape de Siloam, ca sã aibã ºi dupã moartea lui prin mijlocul rugãciunilor sale îndulcirea apei.
Mormântul acestui prooroc se aflã aproape de mormintele regilor, din dosul mormintelor preoþilor, spre partea cea dinspre miazãzi a Ierusalimului. Cãci regele Solomon a fãcut mormântul lui David tatãl sãu, însemnând spre rãsãritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douãzeci de stadii. ªi a fãcut cale ocolitã într-o parte ºi într-alta, care are intrare neºtiutã de mulþi. ªi pânã astãzi este neºtiutã de cei mai mulþi dintre preoti, ca ºi de tot poporul, cãci acolo îºi þinea regele aurul ce-i venea din Etiopia ºi aromatele, adicã miresmele cele scumpe. ªi de vreme ce regele Iezechia a arãtat taina lui David ºi a lui Solomon preoþilor babilonieni, care vãzând minunea ce s-a fãcut în trupul bolii lui, cã s-a întors soarele înapoi cu zece ceasuri, ºi minunându-se pentru aceasta, au mers ca sã vadã, de vreme ce Iezechia a fãcut aceasta de a spurcat oasele pãrinþilor sãi, a blestemat Dumnezeu sã fie neamul lui spre robie vrãjmaºilor sãi. ªi l-a fãcut fãrã de rod din ziua aceea.
Proorocul Isaia era la arãtarea trupului astfel: avea barba lungã ºi ascuþitã, ºi se apropia a ajunge cu vârsta la bãtrâneþe. ªi se face pomenirea lui în biserica sfântului mucenic Lavrentie, unde au fost aºezate mai pe urmã ºi moaºtele lui, dupã ce mai întâi au fost aduse în Constantinopol.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Hristofor.

Sfântul Hristofor a trãit pe vremea împãratului Deciu, la anii douã sute cincizeci. Acesta era un tânãr mercenar barbar, ajuns împreunã cu alþi ostaºi într-un oraº din Rãsãrit unde au supus la chinuri pe toþi creºtinii ce i-au gãsit. Deºi mare cât un uriaº la staturã ºi foarte urât la faþã, lui Reprove (cãci aºa îi era numele înainte) i s-a fãcut milã de aceºti oameni. Dar neputând sã grãiascã pe limba lor, s-a rugat lui Dumnezeu, ºi a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: “Reprove, îmbãrbãteazã-te!” ªi cum a atins îngerul buzele lui, a grãit el slobod. ªi intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creºtini, ºi erau rãtãciþi pentru cele deºarte, de socoteau cã cele fãrã de suflet sunt zei. Pentru aceasta a fost bãtut de un oarecare Vachie, cãtre care rãspunzând zicea cã este oprit de porunca lui Hristos; dar de ºi-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împãratului lui, ca o nimica ºi putredã fiind. Deci a trimis împãratul la dânsul douã sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor ºi înfricoºãtor, ºi din pricina puterii lui nestãpânite ºi nebiruite. Aceºti slujitori îl gãsirã având în mânã un toiag, care toiag cu minune dumnezeiascã a odrãslit; ºi mergând la împãratul, pe cale împuþinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adãugat ºi altele, de hranã, de care minune mare slujitorii spãimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, ºi mergând la Antiohia au fost botezaþi împreunã cu sfântul Hristofor, de cãtre sfântul sfinþitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.
Deci stând înaintea judecãþii împãratului, ºi vãzându-l împãratul ºi îngrozindu-se, a cãzut pe spate cu faþa în sus. ªi iarãºi venindu-ºi în fire, socoti sã-l amãgeascã cu vicleºug ºi sã-l îmblânzeascã cu momelile, ºi cu încetul sã-l facã sã se despartã de Mântuitorul Hristos, însã nu pe faþã. Pentru aceea îi adusese înainte douã femei frumoase la faþã, însã desfrânate ºi gata spre stricãciune ºi foarte ºtiutoare în a înfierbânta ºi a întãrâta la porniri ºi la pofte nestãpânite ºi turbate pe bãrbaþii tineri; dintre acestea una se chema Calinica ºi cealaltã Achilina. ªi le-a poruncit sã intre la dânsul, ºi sã se meºteºugeascã în tot chipul, ca sã se împrieteneascã cu dânsul ºi el sã le îndrãgeascã încât sã-l despartã de credinþa Mântuitorului Hristos, ºi sã aducã jertfã la idoli. Însã sfântul învãþându-le, le-a îndepãrtat de slujirea idoleascã. ªi stând ele înaintea împãratului ºi mãrturisind cã sunt creºtine, au fost date la cumplite chinuri, pe care rãbdându-le au luat cununa muceniciei.
Dupã aceea, aprinzându-se împãratul cu mânie mare a ocãrât pe sfântul pentru chipul feþei lui cel ciudat; iar el rãspunzând a numit pe împãratul vas primitor de lucrãrile diavolului, pentru cã aceasta însemna numele lui Deciu. Deci împãratul a dat hotãrârea ca celor douã sute de slujitori ce au fost trimiºi sã prindã pe sfântul ºi s-au botezat împreunã cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, sã li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit sã fie þintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire fãcut din aramã, iar dedesubtul lui a fost aprins foc mare; dar sfântul ºedea liniºtit ca ºi cum s-ar fi aflat în odihnã ºi povestea niºte lucruri minunate, de mulþi necrezute, dar de cei credincioºi crezute ºi bineprimite, zicând cã vedea un om foarte mare ºi preaînfrumuseþat, îmbrãcat în veºminte albe, încât întuneca ºi soarele cu strãlucirea sa, pe al cãrui cap se afla o cununã foarte strãlucitoare ºi cã împrejurul lui erau ostaºi purtãtori de foc, care se luptau cu niºte negri grozavi pe care-i biruiau. Iar stãpânul acela înfricoºat cu mânie întorcându-se, a biruit ºi a cãlcat toatã puterea vrãjmaºului. Atunci popoarele auzind acestea ºi vãzând ºi pe sfântul, cã era pãzit nevãtãmat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut ºi au trecut la credinþa în Mântuitorul Hristos, ºi au scos pe sfântul din foc. Dar ºi aceºtia au fost tãiaþi de slugile împãratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri, iar la sfârºit i-au tãiat capul.
ªi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de sfântul mucenic Polieuct, ºi la sfântul marele mucenic Gheorghe ce se aflã la locul numit Chiparisio.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor douã femei muceniþe, Calinica ºi Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care strãpunse fiind cu frigãri de la picioare pânã la umere, s-au sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici Epimah ºi Gordian.

Sfinþii aceºtia mai sus arãtaþi, Epimah ºi Gordian, erau cu neamul din Roma. Dar fiindcã au mãrturisit cu îndrãznealã pe Hristos, au fost prinºi ºi siliþi de cãtre stãpânitorul cetãþii sã se lepede de Hristos ºi sã jertfeascã idolilor, dar ei nu s-au înduplecat; de aceea au fost chinuiþi cu felurite chinuri, iar la sfârºit li s-au tãiat capetele, ºi aºa au luat cununile nevoinþei. Soborul lor se sãvârºeºte în biserica sfântului mucenic Stratonic.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea mutãrii moaºtelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a cãzut în mâinile turcilor.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.