Sinaxar 8 Mai

În aceastã lunã, în ziua a opta, pomenirea sfântului mãritului apostol ºi evanghelist Ioan, rezemãtorul pe piept ºi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântãtorul; adicã adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul sãu, numitã manã.

Preabunul Dumnezeu ºi Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru Dânsul, pe sfinþii Sãi ucenici ºi apostoli, prooroci ºi mucenici, ºi pe toþi cei ce bine au plãcut Lui, nu i-a învrednicit numai Împãrãþiei cerurilor ºi veºnicelor bunãtãþi, ci ºi locurile în care au strãlucit ºi au fost îngropaþi ei, le-au luminat cu multe minuni, arãtându-le pline de daruri. Astfel ºi mormântul în care fusese îngropat marele apostol ºi evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântãtorul, în toþi anii izvorãºte ºi izbucneºte afarã fãrã de veste în a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf ºi pulbere sfântã pe care locuitorii de acolo o numesc manã. ªi aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbãvirea de toate bolile, spre tãmãduirea sufletelor ºi sãnãtatea trupului slãvind pe Dumnezeu ºi pe robul Sãu Ioan cinstindu-I.

Din cuvântul de laudã al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.

Se cuvine a ºti cã tatãl cuvântãtorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Nãscãtoarei de Dumnezeu. Pentru cã Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda ºi pe Iosif, ºi trei fiice: pe Estir, pe Marta ºi pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu ºi maicã a lui Ioan cuvântãtorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchi lui Ioan, pentru cã era frate al Salomiei, fiica lui Iosif. Se cuvine sã ºtim cã în vremea când a fost vândut Domnul nostru iudeilor ºi a fost rãstignit, au fugit toþi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faþã la vânzarea ºi la rãstignirea Lui, ºi a venit ºi la mormânt cu Petru. Apoi a luat pe Nãscãtoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice cã a avut trei maice pe pãmânt: întâi pe Salomi, dintru care s-a nãscut; a doua, tunetul, cã s-a numit fiul tunetului; ºi a treia pe Preasfânta de Dumnezeu Nãscãtoarea, precum a zis Domnul: . ªi a îngrijit-o Ioan pânã la adormirea ei. Apoi a venit la Efes ºi a dãrâmat prin rugãciunea sa capiºtea Artemidei ºi a mântuit din rãtãcire patru sute de mii de bãrbaþi ºi femei ce slujeau Artemidei, ºi i-a adus la luminã. Iar muntele pe care se aflã biserica cuvântãtorului de Dumnezeu se numeºte Livaton, unde spre apus zace sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena ºi cei ºapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere ce se cheamã Hileon. Iar sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei ºapte diaconi, din cele patru proorociþe fiice ale lui, zace aproape în acel munte. ªi Audact mucenicul ºi fiica sa Calistena ºi alþi mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul ºi Pavel cetãþeanul pustiului. ªi se face prãznuirea lui în cinstita sa apostoleascã bisericã, ce este la locul ce se numeºte Evdomon.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Arsenie cel Mare.

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind nãscut, crescut ºi pãzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, ºi plin de toatã bunãtatea ºi înþelepciunea dumnezeiascã ºi omeneascã. Pentru aceasta a fost hirotonit ºi diacon. ªi ocârmuind atunci împãrãþia romanilor Teodosie cel Mare ºi punând multã nevoinþã, ºi cãutând om duhovnicesc ºi învãþat care sã fie în stare sã înveþe pe fiii sãi carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, ºi a scris la împãratul Graþian, ºi la papa Inocenþiu, ºi abia a putut dobândi ceea ce dorea. Deci purcezând Arsenie de la Roma ºi sosind la Constantinopol, a stat înaintea lui Teodosie, care a vãzut cã la faþã ºi la fire este om cinstit ºi cãutãtura cu bunã rânduialã, gândul smerit, ºi împodobit cu toatã bunãtatea. ªi umplându-se de multã bucurie ºi dulceaþã, de atunci îl cinstea ca pe pãrintele sãu, ºi i se smerea ca unui dascãl. ªi senatorii vãzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mãrirea ºi iubind pe Dumnezeu, socotea mãrirea ca o pleavã, ºi dorind de viaþã monahiceascã, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu sã-i împlineascã dorinþa. ªi îndatã a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: “Arsenie, fugi de la oameni ºi te mântuieºte”. Deci el nezãbovind, ci schimbându-ºi portul, s-a dus ºi a sosit la Alexandria. ªi cãlugãrindu-se a mers la Schit, supunându-se la toatã petrecerea cea grea ºi anevoioasã. ªi rugându-se lui Dumnezeu, iarãºi a auzit glas dumnezeiesc cãtre dânsul: “Arsenie, fugi, taci, liniºteºte-te ºi te mântuieºte”.

Pe acest mare Arsenie l-a întrebat oarecând papa Teofil al Alexandriei, suindu-se ºi cu alþii cãtre dânsul: “Spune-ne, o pãrinte, cuvânt de folos”. ªi el zise: “Dacã îl voi spune, îl veþi þine?” Iar ei ziserã: “Aºa, adevãrat.” ªi zise el: “Oriunde veþi auzi de Arsenie, sã nu vã apropiaþi acolo”.

ªi iarãºi se spune despre el cã, lucrând în toatã vremea vieþii sale, purta un petec de rasã în sân de-ºi ºtergea lacrimile. ªi era la trup minunat ºi cuvios, peste tot cãrunt, uscat ºi lung, mãcar cã si era puþin gârbov de bãtrâneþe, avea barba pânã la pântece ºi chip îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea sã-ºi arate faþa cuiva. Priveghea mult, stând în picioare se ruga neplecându-ºi genunchii nicidecum de cu searã pânã la rãsãritul soarelui. În acest fel cu vãrsarea lacrimilor a stins focul cel stricãtor de suflet. ªi când era sã se despartã de trup, cãci ajunsese la adânci bãtrâneþi, fiind aproape de o sutã de ani, l-au întrebat ucenicii lui, unde ºi cum se cade sã-l îngroape. Iar el a zis: “Oare nu ºtiþi sã puneþi o funie de picioarele mele ºi sã mã trageþi în munte?” ªi iarãºi le zise: “Vedeþi, fiii mei, în câtã fricã mã aflu având a ieºi din trup?” ªi ei ziserã: “Vedem”. Iar el zise: “De când m-am fãcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta”. ªi îndatã ºi-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

Toate aceste cuvinte ale cuviosului se gasesc in , .