Sinaxar 7 Martie

În aceastã lunã, în ziua a saptea, pomenirea sfintilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton si Eterie.

În anul al saisprezecelea al împãrãtiei lui Diocletian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca sã propovãduiascã cuvântul Domnului. Astfel au fost trimisi de el si acesti pãrinti purtãtori de Dumnezeu în tinutul tauroscitilor: Efrem în Scitia, iar Vasilevs în Cherson. Vasilevs ajungând în acea cetate si propovãduind îndreptarea vietii si schimbarea credintei pãgânesti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vietuire si ca un stricãtor al obiceiurilor pãrintesti si al credintei. Pentru aceasta l-au bãtut si l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o pesterã care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte si simtind plãcere cã a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altã parte necãjindu-se, amãrându-se si tulburându-se din pricina învârtosãrii si rãtãcirii acelora.

În starea aceasta gãsindu-se si rugându-se pentru dânsii, a fost chemat iarãsi la ei. Cãci murind copilul conducãtorului lor, care era cel maid e seamã om din cetatea aceea, pãrintii si rudele înmormântând trupul cel neînsufletit si mai rãmânând câtãva vreme la mormânt, au vãzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor si zicându-le: dacã vreti sã vin din nou la viatã, chemati pe strãinul acela pe care l-ati necinstit si crezând în învãtãtura lui, înduplecati-l sã se roage pentru mine. Acestia fãcând acest lucru si copilul, prin rugãciunile sfântului si cu vãrsare de apã sfintitã, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viatã, pãrintii lui, împreunã cu toate rudele si cunoscutii au primit credinta în Hristos si au primit toti taina Botezului. Însã cei ce rãmãseserã în necredintã, atâtati de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri si multã vreme fiind târât si-a dat duhul lui Dumnezeu.

Iar fericitul Efrem, propovãduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de cãtre închinãtorii idolilor, i s-a tãiat capul.

Dupã sãvârsirea din viatã a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarãsi, Evghenie, Agatodor si Elpidie, care fuseserã trimisi deopotrivã de episcopul Ierusalimului ca propovãduitori ai neamurilor, ca sã le vesteascã mântuirea. Dar cei ce trãiau întru necredintã, ridicându-se asupra lor si legându-o laolaltã fãrã de milã si bãtându-o cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la sãvârsirea din viatã a fericitilor Efrem si Vasilevs, adicã tot în ziua a saptea a lunii martie.

La multi ani de la aceasta, iarãsi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta vãzând sãlbãticia si rãutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizant, ca sã arate împãratului situatia de acolo. Frânele împãrãtiei romanilor le tinea pe atunci marele Constantin. Si gãsind la acest împãrat întelegerea cuvenitã, si pãgânii fiind alungati din cetate cu puterea împãratului, alti locuitori, bãrbati binecredinciosi au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând sã se întoarcã la Bizant ca sã multumeascã împãratului pentru cele ce se fãcuse, pe drum a fost aruncat de pãgâni în Dunãre si acolo si-a gãsit sfârsit vietii, ca un mucenic, în ziua a saptea a lunii martie. Dupã aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie cãtre marele Constantin si au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredinciosii din Cherson s-au bucurat, dar pãgânii îi erau protivnici. Acestia, cerându-i semn, i-au cerut sã intre într-unul din cuptoarele aprinse care se gãseau la ei si apoi sã iasã nevãtãmat si neaprins. Episcopul, îmbrãcându-se cu sfintele vesminte si punându-si omoforul, a fãcut semnul crucii si a intrat în cuptor, unde rãmânând timp îndelungat, a iesit nears, având felonul plin de cãrbuni de foc. Si toti aproape îngrozindu-se de minunea aceasta dupã ce au primit credinta în Hristos au fost botezati.

Sfântul s-a mutat fericit din viatã în ziua a douãzeci si doua a lunii decembrie.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor Nestor si Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea Cuviosului pãrintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfantului Antonie cel Mare.

Cel între sfinti pãrintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era pulgar, un om cu totul de rând, dar lipsit de rãutate si de prefãcãtorie, ca nimeni altul. Avea însã o sotie înrãutãtitã si desfrânatã, fãrã ca el sã stie lucrul acesta multã vreme. Într-una din zile, venind el de la tarinã pe neasteptate, în afarã de vremea obisnuitã, asa cum se întâmplã câteodatã, a gãsit pe sotia lui necinstindu-i casa cu un bãrbat strãin. Atunci zâmbind plin de blândete le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasã de ce faceti, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau sã o mai vãd înaintea ochilor; a ta sã fie si ea si copiii ei, iar eu mã voi duce si mã voi face monah.

Si îndatã lãsând toate si bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie si bãtând la usa acestuia, fericitul Antonie a iesit si i-a zis: Cine esti, frate, si ce cauti aici? Iar el i-a rãspuns: Sunt un strãin si am venit la tine sã mã fac monah. Iar sfântul i-a zis: Bãtrân fiind de saizeci de ani, nu poti sã te faci monah si nici sã înduri necazurile si strâmtorarea pustiului. Mai degrabã du-te la chinovie; acolo ai sã gãsesti din belsug cele necesare trupului si vei putea sã petreci fãrã prea multã obosealã cu cei de acolo. Cãci fratii vor ajuta neputinta ta, fiindcã eu stau singur si mãnânc doar la cinci zile o datã si atunci chiar rãmânând mai mult flãmând. Dar Pavel nu suferea sã audã acestea de la bãtrân, ci se sârguia sã rãmânã împreunã cu el. Si sfântul neputând sã-l alunge, închjizând usa colibei, l-a lãsat afarã timp de trei zile, neiesind ca sã-l vadã. Iar Pavel a rãmas flãmând si nu s-a depãrtat. În ziua a patra însã sfântul având trebuintã neapãratã sã iasã afarã, deschiz&ac
irc;nd usa si gãsindu-l pe Pavel lângã usa colibei, i-a zis: Du-te, bãtrâne, de aici, nu mã sili, cãci nu poti sã rãmâi împreunã cu mine. Dar Pavel i-a rãspuns: Îmi este cu neputintã sã mã duc într-altã parte. Atunci sfântul vãzându-l cã nu are nici traistã, nici pâine, nici apã, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacã vei da dovadã de ascultare si vei împlini fãrã lenevire si fãrã murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea si aici sã te mântuiesti; dar dacã nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai obosesti si nu te întorci acolo de unde ai venit? Iar Pavel rãspunzând a zis: Toate câte îmi vei spune, cu râvnã le voi face. Si sfântul i-a zis: ridicã-te deci si roagã-te, pânã mã voi duce înãuntru, ca sã-ti aduc de lucru. Fericitul Antonie intrând în pesterã, îl supraveghea printr-o micã ferestruicã; si Pavel a stat nemiscat la rugãciune o sãptãmânã întreagã, fiind ars de arsita soarelui. Dupã aceasta, sfântul Antonie iesind afarã si luând ramuri de finic, i-a zis: ia si împleteste din ramurile acestea, asa cum mã vezi cã împletesc eu. Si bãtrânul a împletit pânã la al nouãlea ceas un sirag de cincisprezece stânjeni, cu multã ostenealã. Dar sfântul i-a zis: rãu ai împletit! Desfã ce-ai împletit si împleteste din nou. Si Pavel a stat nemâncat timp de sapte zile. Sfântul Antonie fãcea acestea pentru ca Pavel sã se nemultumeascã si sã, plece de acolo. Dar, Pavel, despletind siragul cu îndelungã-rãbdare si cu osârdie si împletindu-l din nou cu multã luare aminte, fãrã sã cârteascã si fãrã sã se tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, cãtre apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bãtrânelule, vrei sã mâncãm o bucatã de pâine? Iar Pavel a rãspuns: cum crezi, pãrinte! Si lucrul acesta l-a înmuiat iarãsi pe sfântul; si punând masa, asezat pe ea patru bucãti de pâine, de câte sase uncii fiecare (aproape 200 grame) si a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bãtrân trei. Si sfântul Antonie începând un psalm, ca si întru acesta sã-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de douã ori. Iar Pavel cu mai multã osârdie se ruga împreunã cu sfântul. Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel: stai la masã si ia aminte sã nu te atingi de cele puse înainte. Si îndeplinind si aceastã poruncã, sfântul i-a zis: acum ridicã-te, fã-ti rugãciunea si culcã-te. Iar acela neatingându-se câtusi de putin de hranã, a fãcut ceea ce i s-a poruncit. Cãtre miezul noptii, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugãciune, a sculat si pe Pavel si a prelungit rugãciunea pânã la ceasul al nouãlea din zi. Când sd-a fãcut searã, sfântul Antonie luându-si înainte o bucatã de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mânecând încet mai avea încã din pâinea din care mânca. Dupã ce amâncat toatã bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bãtrânule, mai mãnâncã si altã bucatã de pâine. Dar Pavel i-a rãspuns: dacã vei mânca si tu, atunci si eu voi mânca. Sfântul Antonie a zis: mie îmi este de ajuns pentru cã sunt monah. Dar Pavel a zis: pentru cã si eu vreau sã ajung monah, îmi este de ajuns si mie. Iar dupã ce au adormit putin, sculându-se au început din nou sã cânte. Când s-a fãcut ziuã, l-a trimis sã umble în pustiu si sã se întoarcã abia dupã trei zile. Dupã ce a fãcut si aceasta, venind niste frati la sfântul Pav el cãuta sã vadã ce trebuie sã facã. Si sfântul i-a zis: slujeste pe frati în tãcere si sã nu gusti nimic, pânã ce vor pleca. Si au trecut zile fãrã ca Pavel sã guste ceva. Iar fratii îl întrebau: pentru ce nu vorbesti? Si, pentru cã el nu rãspundea, sfântul i-a zis: vorbeste fratilor; si a început sã vorbeascã.

Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vãrsat mierea pe pãmânt. Dupã ce a fãcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel: adunã mierea strop cu strop si vezi ca nu cumva ceva din ea sã rãmânã fãrã sã poatã fi folositã. Si fãcând aceasta nu s-a tulburat si nu s-a scimbat câtusi de putin. O altã datã i-a poruncit sã scoatã apã si toatã ziua sã o verse fãrã de folos.

Si altãdatã, iarãsi, desfãcandu-i îmbrãcãmintea, i-a poruncit sã si-o coasã cu îngrijire la loc. Când sfântul l-a vãzut cã sãvârseste fãrã sovãialã, fãrã murmur si fãrã sã fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceste, i-a zis: Uite, frate, dacã poti sã faci în fiecare zi asa, atunci sã rãmâni cu mine; iar dacã nu, du-te de unde ai venit! Si Pavel a zis lui: dacã mai ai si altele sã-mi arãti, nu stiu dacã le voi putea face, dar toate cele pe care le-am vãzut pânã acum, pe toate cu usurintã le fac.

O astfel si atât de mare ascultare si umilintã a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca sã-i alunge pe dânsii. Iar marele Antonie, încredintându-se despre el, l-a tinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, fãcându-i o chilie l-a asezat în ea, ca sã cunoascã toate viclesugurile demonilor si sã se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurãtatea lui si dovedindu-se a fi fãcãtor de minuni si slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat dupã aceea cãtre cerestile locasuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a sãvârsit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.