Sinaxar 8 Martie

style=”font-weight:bold; color:#000000″>

În aceastã lunã, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Teofilact Mãrturisitorul, episcopul Nicomidiei.

Fericitul Teofilact se trãgea de fel din pãrtile Rãsãritului. Si petrecândusi viata cu bine încã de copil, mai târziu, prin purtarea de grijã a lui Dumnezeu, a plecat de acolo si a venit la Constantinopol. Aici, el s-a împrietenit, cu timpul, cu cel ce se gãsea mai mare peste slujitorii de tainã ai palatului împãrãtesc, si a fost primit si el în slujba lor. Iar acesta era Tarasie, marea podoabã a Ortodoxiei.

Când Tarasie, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales în scaunul de la Constantinopol, dupã ce Pavel Cipriotul s-a retras din scaun de bunãvoie, atunci a fost întocmai ca si cum lumina ar fi fost pusã cu adevãrat în sfestnic. Minunatul arhiereu a zidit îndatã o mânãstire, lângã intrarea în Marea Neagrã si printre alte fapte pe care le-a mai fãcut a tuns în monahism si pe cuviosul Teofilact si pe Mihail, care mai înainte fuseserã mireni si care împodobiserã lumea în care trãiserã pânã atunci, atât cu faptam cât si cu cuvântul.

Mai târziu arhiereul vãzând virtutea plinã de strãlucire a celor doi bãrbati si propãsirea lor continuã în Hristos, a trimis dupã ei si i-a asezat îndatã în casa de rugãciuni pe care o zidise. Dar nu a trecut multã vreme si Mihaila fost fãcut episcop în Sinada, iar cinstitul Teofilact în Nicomidia.

Cât de multe au fost faptele bune pe care le-a sãvârsit cuviosul Teofilact o aratã lucrurile însesi: sfintele biserici clãdite de dânsul, spitalele, ajutorarea vãduvelor si a orfanilor si nemãsurata lui milostenie. Cãci atât de dedat slujirii semenilor lui era acest mare urmãtor al lui Dumnezeu încât umplând câte un vas cu apã cãldutã spãla si stergea cu însãsi mâinile sale pe betegi, pe schiopi si pe cei cu mãdularele rãnite.

Când marele Tarasie a pãrãsit viata aceasta, dupã ce a strãlucit nouãsprezece ani în arhierie a urmat pe scaunul patriarhal Nichofor cel preaîntelept. Atunci s-a întâmplat ceva deosebit de urât: Leon cel urâtor de Hristos, punând mâna pe sceptrul împãrãtiei, a pornit de îndatã, ticãlosul, la nimicirea sfintelor icoane. Si lucrul acesta dânsu-se pe fatã, marele Nichifor, trimitând dupã cei mai de seamã dintre arhierei si luând cu sine pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Sinadelor si împreunã cu altii si pe fericitul Teofilact, a venit împreunã cu el la nelegiuitul si apostatul împãrat, punându-i înainte multe leacuri de vindecare din dumnezeiestile Scripturi. Dar acela, întocmai ca o aspidã ce-si astupã urechile, nu a voit sã înteleagã cele grãite de ei; ci, nesocotind toate acesta, sustinea cu dârzenie credintele lui desarte de mai înainte. Ceilalti arhierei vãzând aceasta, au tãcut. Numai fericitul Teofilact, îndreptându-si cuvântul cãtre împãrat, i-a zis: stiu cã dispretuiesti bunãtatea si îndelunga- rãbdare a lui Dumnezeu. Dar va veni asupra ta, fãrã de veste, cumplitã nenorocire si distrugere întocmai ca furtuna si nu vei avea pe nimeni care sã te scape. Auzind acestea împãratul s-a umplut de mânie si a poruncit ca toti sã fie alungati în surghiun: dumnezeiescul Nichifor în însula Tasos; fericitul Mihail al Sinadelor în Eudochia si ceilalti în alte pãrti. Iar pentru de trei ori fericitul Teofilact a poruncit sã fie trimis în surghiun în Strovilon (care este o cetate de apãrare în garnizoana chiveriotilor si se gãseste lângã mare). În aceasta petrecând acest fericit mãrturisitor timp de treizeci de ani si rãbdând cu stãruintã toate suferintele în acest pãmânt strãin, s-a mutat cãtre Domnul. Iar dupã câtãva vreme încetând erezia si Ortodoxia strãlucind din nou, în timpul binecredincioasei împãrãtese Teodora si al preasfintitului patriarh Metodie, cinstitele moaste ale preacuviosului pãrintelui nostru Teofilact au fost aduse din surghiun si au fost asezate în Nicomidia, în biserica cea ziditã de dânsul.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Pavel Mãrturisitorul, cel din Plusaida.

Acest sfânt a trãit pe vremea împãratilor luptãtori împotriva sfintelor icoane. Si vãzând pe cei ce se nãpusteau fãrã de judecatã împotriva Bisericii, rãsturnând toatã temelia cea dreaptã a asezãmintelor sfinte, stergând toate chipurile sfintelor icoane si nimicind toatã bunãcuviinta sfintelor biserici, îi împungea cu cuvintele dumnezeiesti, întocmai ca si cu niste sãgeti, întelegând sã pãtimeascã orice fel de asupriri si de surghiunuri pentru icoane.

Deci bine si cu bãrbãtie nevoindu-se, cu pace si-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului apostol Ermis, despre care aminteste apostolul Pavel în Epistola cãtre Romani.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Dion, care de sabie s-a sãvârsit.

Tot în aceastã ziu, pomenirea preacuviosului Dometie, care de sabie s-a sãvârsit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.