Sinaxar 5 Martie

În aceastã lunã, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria.

Sfântul Conon a trãit pe vremea sfintilor apostoli. Era fiul lui Nestor si al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Pãrintii sãi, la vremea cuvenitã l-au cãsãtorit, dar el a dorit sã trãiascã cu femeia lui în feciorie. Se zice cã însusi arhanghelul Mihail l-a învãtat credinta în Hristos, l-a botezat în numele de viatã fãcãtoarei Treimi, l-a împãrtãsit cu Preacuratele Taine si i-a dat puterea de a sãvârsi lucruri minunate. Drept aceea el a plecat si pe femeia lui Ana (cãci asa se numea aceasta), sã fie de un gând cu dânsul si sã trãiascã laolaltã în feciorie si a botezat si pe pãrintii lui, dupã ce i-a adus mai întâi la credinta lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatãl sãu Nestor sã sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinãtorii la idoli care voiau sã aducã jertfã unui demon întunecat si necurat ce se gãsea într-o pesterã, i-a fãcut sã cunoascã pe Dumnezeul tuturor.

Sfârsitul sãu mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în tinutul acela, aducând cu sine poruncile împãrãtesti, sfântul a fost prins si adus înaintea lui, si a fost bãtut cumplit. Când multimea a auzit despre aceasta a alergat ca sã scoatã pe sfânt din mâinile ighemonului si sã-l pedepseascã pe acesta pentru fapta fãcutã. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar multimea dezlegând pe sfânt si stergându-i rãnile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trãit doi ani, dupã care s-a mutat cãtre Domnul.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Conon, grãdinarul.

Acest sfânt era din Nazaretul Galileii si a trãit pe vremea împãratului Decius. Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care se chema Mandron si aici, fãcându-si o grãdinã în locul ce se zice Carmela, îngrijea de ea, scotându-si hrana de care avea nevoie. Si era atât de cinstit si de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce cãutau sã-l prindã, gãsindu-l pe câmp si îndreptându-si cuvântul cãtre el, li s-a închinat lor din tot sufletul. Când acestia i-au arãtat pricina pentru care au venit la el, cum cã ighemonul Publius îl cheamã, el le-a rãspuns: dar ce nevoie are el de mine, cã eu sunt si crestin? Sã cheme la el pe cei ce sunt de un cuget si de o credintã cu el. Dupã ce a fost legat si a fost adus înaintea ighemonului si neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfã idolilor, i s-a bãtut cuie de fier în picioare si a fost silit sã meargã asa înaintea unui car. Atunci el, iesind si cãzând în genunchi si rugându-se lui Dumnezeu, si-a dat duhul.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui Marcu monahul ("Ascetul"), fãcãtorul de minuni.

Acest sfânt fiind iubitor de ostenealã întru toate, s-a dat pe sine totodatã, si cercetãrii Sfintelor Scripturi si a ajuns la desãvârsirea cea mai înaltã în sihãstrie si în virtute. Mãrturie despre acestea sunt scrierile rãmase de la el (in Filocalia romaneasca, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învãtãturã si de folos; si lucrarea minunilor i-a fost încredintatã de Mântuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie sã istorisim aici una: pe când sfântul se gãsea odatã în curte si se cerceta pe sine însusi, a venit la dânsul o hienã sãlbaticã, aducând cu sine pe puiul ei care era orb si într-un chip umilit s-a rugat de sfânt sã se milostiveascã de ea si sã vindece orbirea puiului ei. Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi si rugându-se, i-a dat vederea. Dupã câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca multumire pentru cã i-a vindecat puiul. Dar sfântul nu a primit-o, pânã ce hiena nu i-a fãgãduit cã pe viitor nu va mai ataca oile sãracilor. Dacã sfântul era atât de milostiv fatã de firea celor necuvântãtoare, cât de milostiv trebuie sã era fatã de oameni, cãrora însãsi pãrtãsia firii le cere sã fie plini de îndurare?

Atât de mare era curãtia sfântului, încât preotul mânãstirii spunea sub jurãmând cã el nu a dat niciodatã Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea sã se împãrtãseascã, era împãrtãsit de un înger, cãruia i se vedea numai mâna din cot, tinând lingurita, când sfântul se împãrtãsea. Sfântul se depãrtase de toate grijile si zgomotele lumii când era în vârstã de patruzeci de ani; si petrecând întru sihãstrie saizeci de ani, s-a mutat cãtre Domnul. Era mic de staturã, spânatic la barbã si avea capul luminat pe dinlãuntru de harul Duhului Sfânt.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Evloghiu din Palestina.

>Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina. Dupa moartea parintilor sai pagani, el si-a dat toata mostenirea saracilor, devenind un pelerin prin Palestina si convertind paganii la credinta crestina. In timpul unei persecutii el a fost arestat, torturat in mod groaznic si decapitat.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Evlampiu.

Sf. Mucenic Evlampiu a trait in Palestina si i s-a taiat capul pentru credinta sa in Hristos.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Arhelau si a celor împreunã cu dânsul o sutã cincizeci si doi de mucenici, care prin sabie s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care a mãrturisit în Constantinopol, la anul 1784, si care prin sabie s-a sãvârsit.

Sfantul Nou Mucenic Ioan s-a nascut in Bulgaria in anul 1765. Musulmanii, crezand in mod fanatic ca daca vor converti cat mai multi crestini la credinta lor ei vor fi salvati si vor avea in viata de dincolo abundenta de hrana si desfatari cu fecioare, foloseau toate metodele, bune si rele de a-i convinge pe crestini. Pe cand era doar un copil, Ioan isi petrecea mult timp cu musulmanii si, incet-incet, a renuntat la Hristos, urmand credinta musulmana. Pe cand avea saisprezece ani, si-a revenit din ratacire, caindu-se amarnic pentru greseala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, in Marea Lavra, unde a petrecut in pocainta, sub ascultarea unui parinte. El a dus o viata monahala stricta timp de trei ani si totusi, constiinta nu-i da pace. Astfel, cu binecuvantare de la duhovnic, el s-a decis sa plece la Constantinopol si sa marturiseasca public pe Hristos, chiar sa-si verse sangele pentru a spala pacatul apostaziei de care se simtea vinovat. Tanarul calugar s-a imbracat ca un turc, lucru care n
u i se permite unui crestin sa faca si, ajungand in Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformata in moschee. In fata musulmanilor si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput sa spuna rugaciuni crestine. Cu voce tare povestea cum el s-a nascut crestin dar a cazut in ratacire si s-a departat de credinta lui Hristos. Striga mai departe cum ca vrea in acel moment sa se lepede de falsa credinta musulmana si sa se intoarca din nou la Hristos. Auzind aceste cuvinte, turcii au înnebunit de manie, l-au prins si l-au torturat in felurite chipuri. "Leapada-te de Hristos," strigau ei, "si întoarce-te la credinta musulmana, altminteri vei muri." Sf. Ioan a raspuns: "Fara Hristos, nu exista salvare." Agarenii  furiosi l-au târât pe sfânt in curte unde i-au taiat capul. In acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei in 1784, la vârsta de 19 ani.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.