Sinaxar 5 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a cincea, pomenirea sfinþilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion ºi Nichifor.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici Teodul ºi Agatopod.

Din aceºti doi sfinþi, Teodul era mai tânãr, iar Agatopod mai ajuns de vârstã, ºi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinþa lui Hristos au stat înaintea stãpânitorului Faustin ºi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinþa lui Hristos neclintit pãzind-o, au fost aruncaþi în adâncul mãrii ºi aºa s-au sãvârºit. Însã li s-a arãtat lor ceea ce era sã fie prin descoperire mai înainte de sfârºit, cãci li se pãrea amândorura cã au intrat într-o corabie care sfãrâmându-se de întreitele valuri ale furtunii ºi cei ce împreunã înotau pierzându-se, ei singuri scãpând, s-au suit peste un munte, care era înalt pânã la cer, arãtând vedenia pãtimirea lor cea mare ºi suirea lor la cer.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic.

Aceastã cuvioasã Teodora, din tânãrã vârstã iubind pe Hristos, s-a lepãdat de lume ºi ducându-se la chinovie, s-a tuns în schima monahalã, ºi lucrând toate virtuþile, pe toate împreunã le-a izbutit. Atâta ascultare ºi cinste a câºtigat de la toate celelalte cãlugãriþe ºi de la stareþã, încât ºi dupã moarte a arãtat cã este vie. Cãci viaþa sa pãzind-o curatã ºi neîntinatã, a lãsat-o celorlalte surori ale mãnãstirii, ca un stâlp însufleþit. Dupã vreme nu puþinã de la adormirea ei, stareþa mutându-se cãtre Domnul, ºi aceasta curatã ºi duhovniceascã fiind, s-a fãcut multã adunare la îngroparea ei. Cãci erau ºi din cei mai aleºi, ºi popor mult adunat, cucernici monahi ºi bãrbaþi aleºi, ºi s-a fãcut slujbã dupã rânduialã. Deschizându-se mormântul în care de multã vreme zãcea cuvioasa Teodora, ca sã fie pus aproape de ea trupul stareþei, s-a fãcut o minune, pentru cei ce priveau, înspãimântãtoare, iar pentru cei ce auzeau, uimitoare, cãci locul era potrivit pentru privire. ªi toþi uitându-se au vãzut cum Teodora care de multã vreme zãcea moartã, s-a strâns pe sine, ºi, ca ºi cum ar fi fost vie, a dat loc duhovniceºtii sale maici, ca ºi când îi aducea cinstire. Acest lucru strãin vãzându-l toþi cu înspãimântare strigau: Doamne miluieºte. Încã de atunci ºi pânã acum, multe semne a fãcut Dumnezeu prin cuvioasa Teodora.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor muccnici Teodora si Didim.

Pe vremea împãrãþiei lui Diocleþian ºi Maximian, ighemon fiind Eustratie în Alexandria, era prigoanã asupra creºtinilor. Deci atunci fiind prinsã fecioara Teodora a mãrturisit pe Hristos înaintea tuturor, ºi bãtând-o au pus-o în închisoare. ªi trecând câteva zile, iarãºi scoþând-o la cercetare, a fost închisã într-o casã de desfrâu. ªi trimiþând stãpânitorul la ea tineri desfrânaþi, aceºtia nãvãleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu. Din rânduialã dumnezeiascã s-a aflat acolo un mai-mare preavestit tânãr cu numele Didim, ce era îmbrãcat cu straie ostãºeºti, ºi dezbrãcându-ºi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrãcat, împreunã ºi armele sale. Dupã ce le-a îmbrãcat fecioara, cu sfãtuirea lui Didim a ieºit din casa de desfrâu, ºi aºa s-a pãzit neprihãnitã ºi curatã mulþumind lui Dumnezeu. Intrând unul din acei desfrânaþi în casa de desfrâu ºi aflând în loc de fecioarã pe Didim acolo ºezând, a rãmas înspãimântat, ºi cugeta întru sine zicând: “Au doarã Hristos poate sã prefacã fecioarele în bãrbaþi ? Cel ce a intrat a ieºit, iar fecioara unde este ? Cãci auzind eu, oarecând, cã Hristos a prefãcut apa în vin, basm socoteam aceasta, iar acum mai mare minune vãd.” Acestea cugetând acela, vãzând Didim cã este cuprins de nedumerire, a mãrturisit întâmplarea, cã adicã el singur a fost lucrãtorul acestui lucru ºi cã de voieºte sã vesteascã stãpânitorului, adãugând cã el aºteaptã încã acolo, stând în locul fecioarei, cãreia el i-a dat drumul din casa de desfrâu fãrã temere. Acela a spus, ºi îndatã Didim a fost înfãþiºat la judecata stãpânitorului, care i-a zis: “Cum ai îndrãznit sã faci acest lucru?” ªi sfântul i-a rãspuns: “Creºtin fiind, ºi bine ºtiind a neguþãtori, cu o pricinã douã cununi mi-am dobândit: una adicã am rãpit pe fecioara din mâinile voastre cele pãgâneºti, curatã pe ea pãzind-o, ºi alta, cã ºi eu m-am mãrturisit vouã cã sunt creºtin.” ªi stãpânitorul a zis: “Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc sã þi se taie capul; iar pentru cã crezi în Hristos, ºi nu jertfeºti zeilor, poruncesc ca trupul tãu sã fie topit în foc.” ªi sfântul a zis: “Bine este cuvântat Dumnezeul meu, Care n-a trecut cu vederea lucrarea mea.” ªi ducându-se la locul de chinuire dupã ce a fãcut rugãciune, i s-a tãiat capul; ºi sufletul sãu s-a înãlþat la cer, iar trupul sãu a fost dat focului. Iar oarecare creºtini, adunând cinstitele lui moaºte ce au rãmas din foc, le-au îngropat cu cinste.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Termu.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor femei: Stãpâna ºi Slujnica.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Pompie.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Zinon, care cu smoalã fiind uns ºi în foc bãgat ºi cu suliþa fiind pãtruns, s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici Maxim ºi Terentie.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor cinci mucenici cei din Lesbos.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit în noul Efes, în anul 1801, ºi care prin sabie s-a sãvârºit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.