Sinaxar 2 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Tit, fãcãtorul de minuni.

Acest fericit ºi sfânt pãrinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânãra vârstã, ºi lepãdându-se de lume, a mers la o mânãstire de obºte, ºi atâta s-a supus pe sine smereniei ºi ascultãrii, încât nu numai pe ceilalþi fraþi ai mânãstirii aceleia i-a întrecut, ci ºi pe tot omul. Fãcindu-se pãstor oilor celor cuvântãtoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeþe ºi dragoste ºi milosârdie ca nimeni altul; ºi s-a pãzit curat ºi la trup si la suflet din copilãrie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea ºi mare fãcãtor de minuni fãcându-se, cãtre Domnul s-a mutat, lãsând ca un stâlp însufleþit ºi icoanã adevãratã, faptele cele bune ale sale, ºi ucenicii, ºi pe cei ce au pustnicit împreunã cu dinsul.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici ºi fraþi buni, Amfian ºi Edesie.

Aceºti sfinþi au trãit pe vremea împãratului Maximian, fraþi din maicã, din pãmintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, ºi de mucenicul Pamfil fiind invãþaþi în dreapta credinþã, au stat înaintea stãpînitorului Urban. ªi propovãduind Amfian, în priveliºte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bãtut peste obraz ºi cãlcat de picioarele ostaºilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, ºi mai în urmã l-au spînzurat; aºa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaºilor, iar carnea de pe picioare arsã de foc. Dar rãmânând în credinþa ºi mãrturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mãrii ºi acolo s-a sãvârºit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necãji la minele de aramã. ªi vãzând pe guvernatorul Ieroclis cã chinuieºte pe creºtini, necruþîndu-se pe sine, cu însãºi mâna sa, a bãtut pe acel stãpînitor, ºi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. ªi fiind aruncat în mare, s-a sãvârºit ºi a luat cununa muceniciei.