Sinaxar 4 Martie

În aceastã lunã, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului pãrintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan.

Deprinzându-se, încã de copil, cu frica de Dumnezeu, când -a fãcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrãcat schima monahalã si s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împãratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptã pentru virtute si s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui si fiarele cele sãlbatice. Astfel, el avea pe lângã sine un leu care îi slujea si care pe lângã toate celelalte slujbe pe care i le fãcea, mai fãcea si pe aceea cã ducea la pãscut si aducea înapoi catârul care îi cãra sfântului apã. Odatã, pe când leul dormea, niste cãlãtori care treceau pe acolo cu cãmilele lor, vãzând catârul pãscând singur, l-au luat si l-au legat de cãmilele lor, pornind mai departe. Spre searã, monahul ce-si fãcea ucenicia pe lângã sfântul Gherasim, vãzând cã leul vine singur, s-a mâhnit, socotind cã leul a mâncat catârul. Si ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul sã îndeplineascã si slujba catârului. Leul a primit aceasta si tot timpul, cât catârul a fost tinut de negutãtorii care-l luaserã, purta vasele cu apã pe spinarea lui si alergând cât putea de repede, se silea sã aducã apã. Dar, s-a întâmplat ca negutãtorii amintiti, la întoarcere, sã apuce pe aceeasi cale. Când s- au apropiat de râul unde se gãsea leul ca sã aducã apã, leul vãzând si cunoscând catârul, care urma cãmilelor fiind legat de ele, nãpustindu-se cu o sãriturã neasteptatã a înspãimântat pe negutãtori si i-a pus pe fugã. Apoi, apucând catârul de cãpãstru, l-a tras dupã sine, iar catârul a tras dupã el toate cãmilele de care era legat si care la rândul lor erau legate una de alta, asa cum este obiceiul, si le-a adus la chilia sfântului. Apoi bãtând cu coada la usa chiliei, le-a înfãtisat sfântului ca pe un vânat. Vãzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului sãu, a zis: În desert am grãit rãu despre leu; deci, sã fie mai departe slobod de slujba pe care o sãvârsea si sã se ducã sã petreacã dupã obiceiul sãu. Atunci leul, plecându-si capul, ca si cum ar fi multumit sfântului si-a luat calea cãtre munte. Si o datã pe sãptãmânã venea si se apropia de sfânt, plecându-si capul înaintea lui, ca si cum i s-ar fi închinat. Dupã ce sfântul Gherasim s-a sãvârsit din viatã, leul a venit din nou sã-si primeascã binecuvântarea. Dar, negãsind pe sfânt si aflând de la ucenicul acestuia despre sfârsitul lui si fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici niste mugete usoare, dar în cele din urmã rãcnind cu multã putere, si-a dat duhul. Astfel mãreste Dumnezeu pe cei ce-L slãvesc pe Dânsul, încât face ca si fiarele sã li se supunã celor ce pãstreazã neîntinat chipul si asemãnarea Sa.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Pavel si Iuliana, sora lui.

Acestia au trãit pe vremea împãratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau frati de acelasi sânge; se trãgeau dintr-un neam ales si fuseserã crescuti în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multã grijã Scripturile cele de Dumnezeu însuflate si cugetând adânc la întelesul lor, încã de pe când era tânãr astupa gurile ereticilor cu foarte multã usurintã si era un propovãduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împãratul a venit odatã în cetatea aceea, Pavel, vãzându- l, a îmbãrbãtat pe sora lui sã aibã curaj si sã fie plinã de îndrãznealã, de vreme ce o mare ispitãp se va abate asupra cetãtii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. Dupã ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se cã este întãrit, s-a înfãtisat la împãrat si a dat pe fatã desertãciunea închinãrii la idoli. Pentru aceasta a fost prins si fiind spânzurat a fost strujit cu ghiare de fier. Dar sora lui vãzându-l asa, a început sã strige împotriva tiranului, cã fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsã si ea, a fost spânzuratã si strujitã la fel ca fratele ei; dar sfintii care din toate aceste chinuri rãmãseserã nevãtãmati au fost pusi în lanturi de fier si aruncati în închisoare. Îngerul Domnului arãtându-li-se în închisoare, au fost sloboziti din lanturi si fiind hrãniti îndeajuns de înger, au adus multumiri lui Hristos. Si, fiind adusi din nou înaintea împãratului si nevoind sã jertfeascã idolilor, au fost supusi la nenumãrate chinuri, iar dupã aceea li s-au tãiat capetele. În felul acesta s-au mutat cãtre Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel si sora lui sfânta Iuliana.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici: Codrat, Acaciu si Stratonic, cei ce au fost mai înainte chinuitori ai sfintilor mucenici Pavel si Iuliana si care de sabie s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Grigore episcopul Asului din Anatolia, care a trãit la anul 1150 si care în pace s-a sãvârsit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.