Sinaxar 3 Martie
În aceastã lunã, în ziua a treia, pomenirea sfintilor Eutropiu, Cleonic si Vasilisc.
Sfintii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc au fost martirizati in orasul Pontine Amasea (Asia Mica) in anul 308. Fratii dupa sange Eutropiu si Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (praznuit in ). Dupa moartea martirica a Sf. Teodor, ei au ajuns in inchisoare, unde, prin predicile lor au întors multi prizonieri pagani la credinta crestina. Cand l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit rusinos, lovit de mânia divina. Asclepiodot a fost ales ca urmatorul conducator al orasului Amaseea si s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul sau. Stiind ca prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau in inchisoare, a cerut sa fie adusi in fata lui. Sfintii Eutropiu, Cleonic si Vasilisc si-au marturisit cu tarie credinta in fata noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt batuti, pana li s-a invinetit tot corpul. In timpul suferintelor, Sf. Eutropiu se ruga cu glas tare la Dumnezeu, “Ajuta-ne, Doamne sa putem indura aceste rani pentru cununa muceniciei, asa cum L-ai ajutat pe slujitorul Tau, Teodor.” Ca raspuns, Insusi Domnul li s-a infatisat mucenicilor impreuna cu ingerii Sai si cu Sf. Teodor Tiron, spunandu-le: “Priviti, a venit Mantuitorul sa va ajute, ca sa aveti viata vesnica.” Soldatii impreuna cu alti martori ai viziunii au fost invredniciti sa vada si ei pe Mantuitorul. Acestia l-au sfatuit pe Asclepiodot sa opreasca torturile. Vazand ca oamenii sunt gata sa se intoarca la adevaratul Dumnezeu, ighemonul a ordonat ca mucenicii sa fie dusi in inchisoare, dupa care l-a invitat pe Sf. Eutropiu la cina, cerandu-i sa se inchine idolilor dar sa ramana crestin in suflet, lucru pe care sfantul l-a refuzat. In ziua urmatoare, mucenicii au fost dusi la un templu pagan si pusi sa se inchine idolilor. Eutropiu s-a rugat lui Dumnezeu: “Doamne, fii cu noi si alunga mania paganilor. Primeste in acest loc sacrificiul nesangeros al Crestinilor, in numele Tau, adevaratul Dumnezeu.” Nu bine a terminat rugaciunea si s-a pornit un cutremur care a naruit peretii templului si statuia zeitei Artemis a fost facuta bucati. Toti au fugit din templu de frica sa nu fie prinsi sub daramaturi. In rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: “Rugaciunea ta a fost ascultata si in acest loc se va inalta un lacas de rugaciune al crestinilor.” Dupa cutremur, ighemonul Asclepiodot si-a revenit greu din soc si a dat ordin sa se bata stalpi in pamant, mucenicii sa fie legati si sa li se toarne pe corp smoala fierbinte. Sfintii au inceput sa se roage lui Dumnezeu si Eutropiu striga catre pagani: “Fie ca Domnul sa intoarca faptele voastre impotriva voastra!” Smoala a inceput sa curga pe langa corpul sfintilor ca apa, arzand corpurile tortionarilor. Martorii vazand acestea, au fugit ingroziti dar ighemonul in rautatea sa a poruncit sa raneasca corpurile sfintilor cu gheare de fier si sa presare ranile cu un amestec de mustar, sare si otet, chinuri pe care sfintii le-au indurat cu deosebita tarie. In noaptea dinaintea executiei lor, sfintii au petrecut in rugaciune iar Domnul le-a aparut din nou si i-a imbarbatat. In dimineata de 3 martie, Sf. Eutropiu si Cleonic au fost crucificati dar Vasilisc a fost lasat in inchisoare. Sf. Vasilisc a fost executat in 22 mai in orasul Komana. Mucenicului i s-a taiat capul si i-au aruncat corpul in rau dar crestinii au gasit moastele si le-au ingropat intr-un camp arat. Mai tarziu s-a construit la Komana o biserica cu hramul Sf. Vasilisc. Vezi pentru detalii despre viata Sf. Mucenic Vasilisc.
Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia.
Sfântul sfintitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trãit pe vremea împãratului Iulian Apostatul. Unchiul acestui împãrat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi crestin si ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul sãu, care se gãsea pe tronul împãrãtiei, s-a lepãdat de credinta în Hristos, a început sã se închine idolilor si a primit de la împãrat toatã bogãtia, si sfintele odoare, pe care marele Constantin le dãruise Bisericii Antiohiei si pe deasupra a mai fost pus si prigonitor si judecãtor al crestinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoanã împotriva crestinilor si clerul Bisericii împrãstiindu-se a rãmas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credinciosii de acolo, propovãduind cu îndrãznealã si mãrturisind credinta în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însã prins si adus înaintea judecãtii, dupã ce mai întâi a fost tinut câtãva vreme în închisoare. La judecatã, sfântul Teodoret a fost supus la multe si îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiserã au încetat a mai da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu- se, a poruncit ca acestia sã fie aruncati în adâncul râului Oronte, iar pe când erau dusi la moarte, sfântul le zicea: duceti-vã, fiii mei, pe calea cea fericitã, în pace, cãci voi veni si eu, urmându-vã vouã si mã voi bucura cu voi de bucuria cea vesnicã întru împãrãtia cerurilor. Astfel au primit acestia sfârsitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcã Iulian Tiranul se nãpustise asupra lui si-l silea sã aducã jertfã idolilor, a proorocit sfârsitul cu care aveau sã moarã si Iulian împãratul si unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndatã sã i se taie capul. Si în vreme ce-l duceau spre tãiere, sfântul se ruga plin de veselie sufleteascã, iar tãindu-i-se capul, s-a mutat cãtre Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multã evlavie de niste crestini, care au pus la inimã cuvintele sfântului si care au vãzut, dupã câtãva vreme, cã cei doi Iuliani, atât rãucredinciosul unchi, cât si preaînrãutãtitul nepot, si-au primit sfârsitul dupã cum spusese sfântul.
Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor Zenon si Zoil, care în pace s-au sãvârsit.
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în pace s-a sãvârsit.
Fecioara Piamun a trait in sfintenie nu departe de Alexandria, in casa mamei sale, ca si in pustnicie. Mânca doar la sfarsitul zilei iar dupa rugaciune torcea fuiorul de in. Sfanta Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiti de lacomie, au hotarat sa distruga satucul sfintei fecioarei ca sa devieze apele Nilului catre pamanturile lor, atunci cand se revarsau. Sf. Piamun a stiut de intentia lor si le-a spus si batranilor satului despre ce aveau aceia de gand sa faca. Batranii mirati au cazut in genunchi in fata sfintei, implorind-o sa se duca la acei oameni si sa-i convinga sa renunte la planul lor. Dar monahia nu s-a dus sa-i intalneasca pentru ca a evitat contactul cu oamenii, in schimb a stat toata noaptea la rugaciune si, in dimineata urmatoare, cand oamenii acelui sat s-au pornit inarmati spre distrugerea locasului sfintei fecioare, acestia au incremenit pe drum, nemaiputandu-se misca. Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredinciosilor ca rugaciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor. Oamenii si-au revenit si s-au cait pentru pacatul lor, trimitand sol de pace in satul sfintei, cu mesajul “Multumim lui Dumnezeu ca prin rugaciunile Sfintei Piamun ne-a izbavit pe noi.” Sfanta Piamun s-a inaltat in pace la Domnul in anul 337.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.