Sinaxar 1 Martie

În aceastã lunã, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei mucenite Evdochia samarineanca.

Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se gãsea în provincia Libanului, în Frigia. A trãit pe vremea împãrãtiei lui Traian. Mai întâi a dus o viatã de desfrâu, atrãgând la sine pe multi care o îndrãgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multã avere. Dupã aceea însã a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odatã vorbind despre credinta cea adevãratã si despre pocãintã. Deci, fiind îmbolditã de nevoia de a-si schimba felul de viatã, datoritã si unor descoperiri dumnezeiesti ce i s-au fãcut, a fost botezatã de cãtre episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au fãcut, s-a simtit rãpitã cu mintea si s-a vãzut pe sine luatã de mânã de un înger si ridicatã la cer, unde îngerii se bucurau cu totii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru si înfiorãtor la vedere scrâsnea din dinti si striga, ca si cum i s-ar fi fãcut vreo nedreptate, dacã i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. Dupã ce si-a împãrtit toatã averea si a dat-o sãracilor, s-a dus într-o mânãstire si în timp ce-si petrecea viata în nevointe duhovnicesti, fiind gãsitã de cei ce o îndrãgiserã mai înainte, a fost luatã de acolo si dusã înaintea împãratului, care urmase la împãrãtie dupã Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lãsatã în pace. La multi ani dupã aceasta a fost supusã la cercetãri de cãtre Diogen, stãpânitorul Iliopolei, dar fãcând iarãsi minuni, a fost lãsatã în pace. Numai sub Vincentiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tãiat capul cu sabia pentru credinta în Hristos. Si asa a luat de la Domnul cununa cea nestricãcioasã a muceniciei.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

Sfânta Domnina se trãgea din pãrinti binecredinciosi si bogati. Încã din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevointelor pustnicesti si înfrânãrii tuturor pornirilor trupului. Cãci fãcându-si o colibã lângã grãdina maicii sale, a petrecut zi si noapte în ea, udându-si cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci si vesmintele ei cele din pãr, cãci de o astfel de îmbrãcãminte se slujea. Cãtre cântãrile cocosilor, intrând în bisericã, laolaltã cu toatã multimea credinciosilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudã. Hrana ei era lintea înmuiatã în apã; si a suferit toatã osteneala aceasta a postului, cu toate cã avea trup firav si era încã de vie aproape moartã. Îsi acoperea fata cu multã grijã cu o pânzã, încât nici ea nu putea vedea fata cuiva si nici cineva pe a ei. Îmbrãcãmintea ei de pãr o acoperea pânã la genunchi si grãia usor si gingas cu toti cei ce veneau la ea. Deci, eptrecând în felul acesta ziua si noaptea, în cele din urmã s-a ridicat împreunã cu faptele ei cele plãcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubir, Hristos.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei mucenite Antonina.

Sfânta mucenita Antonina a suferit in Niceea, in timpul unei persecutii sub împãratul Maximian (284-305). Dupa ce a fost groaznic torturata, sfânta a fost aruncata in închisoare dar Maximian nu a putut-o convinge sa se lepede de Hristos si sa se închine la idoli.In timpul torturilor îngerii Domnului au aparat-o pe martira si i-au infricosat pe calai. Chiar si când au întins-o pe un pat inrosit de foc, aceasta a ramas nevatamata prin puterea Domnului. In cele din urma, dupa o multime de torturi au cusut-o intr-un sac si au înecat-o pe Sf. Antonina intr-un lac.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor Marcel si Anton, care prin foc s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Silvestru si Sofronie, care de sabie s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Nestorian si Tribimiu, care de sabie s-au sãvârsit.

Sfintii Mucenici Nestorian si Tribimiu erau din regiunea Pamfilia, Asia Mica. Ei il propovaduiau cu mare ravna pe Hristos in timpul unei persecutii din timpul imparatiei paganului Decius (249-251). Cand sfintii au fost adusi in fata curtii, guvernatorul a ordonat sa se aduca in fata lor tot felul de instrumente de tortura ca sa-i sperie pe acestia si sa se lepede de credinta lor. Dar sfintii le-au raspuns ca nimic nu-i poate desparti de Hristos. Atunci judecatorul manios a dat ordin sa fie torturati. Sfintii au fost biciuiti cu vine uscate de bou, au fost suspendati de un copac si jupuiti, dar cei doi nu au incetat sa slaveasca pe Dumnezeu. Cand li s-a taiat capul, sfintii au primit cununile ceresti.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Harisie, Nichifor si Agapie.

Tot în aceastã zi pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Agapie, cel ce a sihãstrit în hotarele Manastirii Vatopedului din Sfântul Munte.

Sfantul Agapie de la Sfantul Munte era un ucenic aflat in ascultare la un Parinte care traia in tacere in lacasul Sf. Treime din Kolitsa, in interiorul Vatopedului din Muntele Athos. Cand turcii au ajuns pe tarmurile Athos-ului, acestia l-au prins pe Agapie si l-au dus in Magnesia unde a fost pus sa munceasca in lanturi timp de 12 ani. In acesti ani sfantul nu si-a pierdut speranta ca se va elibera si se ruga tot timpul Maicii Domnului sa-l scape de robia amara. Imparateasa Cerurilor a ascultat rugamintile robului ei si i-a aparut in vis poruncindu-i “sa se intoarca la parintele lui fara frica”. Desteptandu-se din somn, Agapie a vazut lanturile cazute si usile deschise. Fara sa mai stea pe ganduri a plecat spre Muntele Athos. Parintele vazandu-l, s-a umplut de durere gandindu-se ca a fugit de la stapanul sau: “Ai inselat pe Hagarene” ii spuse, “dar pe Dumnezeu nu-L poate insela nimeni. Daca vrei sa te mantuiesti, intoarce-te la stapânul tau si-i slujeste lui”. Sf. Agapie s-a întors fara sa cârteasca. Musulmanul s-a mirat tare când l-a vazut pe Agapie ca se intoarce si, la auzul povestii sale, acesta a ramas impresionat de virtutea parintelui lui Agapie si de nobletea credintei crestine. Atunci stapânul si-a luat cu el pe cei doi fii ai sai si au mers impreuna cu Agapie la Sf. Munte.  Acolo ei s-au botezat si s-au calugarit, petrecandu-si viata in sfintenie pana la sfarsitul vietii. Sf. Agapie a trait in secolul al XIII-lea.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.