Sinaxar 30 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slavitului si întru tot laudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Acesta era din orasul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergatorul si Botezatorul. Apoi daca a auzit pe dascalul sau aratând cu degetul si zicând: “Iata Mielul lui Dumnezeu cel ce ridica pacatul lumii”, lasându-l pe el a urmat dupa Hristos. Si zicând lui Petru: “Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se afla si altele multe în Sfânta Scriptura despre dânsul. Acestuia, dupa ce a urmat lui Hristos, când a fost dupa înaltarea Lui de au luat sorti apostolul, si au mers care într-o tara care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a cazut soarta si a luat Bitinia si Marea Neagra si partile Propontidei si Calcedonul, Bizantul, Tracia, Macedonia si partile cele ce ajung pâna la fluviul Dunarea, Tesalia, Grecia si partile Ahaiei, asemenea si Aminsos, Trapezunta, Iraclia si Amastris. Însa acestea le-a umblat nu asa degrab, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare tara rabdând multe împotriva si multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul si cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetati aducând una la mijloc, voi lasa pe celelalte celor ce le stiu. Caci mergând acesta la Sinope si propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri si torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru ca acei salbatici oameni l-au trântit jos si, apucându-l de mâini si de picioare, l-au tras grapis, si cu dintii l-au scuturat, si l-au batut cu lemne si cu pietre, si l-au lepadat departe de cetate, dar el iarasi s-a aratat cu totul întreg si sanatos de rani, cu harul Învatatorului si Mântuitorului sau.
Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetati si orase, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiti si hersoniti, apoi s-a întors la Bizant si acolo hirotonind episcop pe Stahie, si colindând celelalte tari, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului si în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tamaduit si îndata toata cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Si Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecata de cumplita boala si dobândind grabnica tamaduire, a crezut în Hristos, împreuna cu preaînteleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, si altii multi ce aveau multe feluri de boli s-au tamaduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, si prinzând pe apostolul Domnului si rastignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viata aceasta. Pentru aceasta si el, nedreptul, dreapta rasplatire a luat de la Dumnezeu, caci cazând într-o râpa înalta, s-a risipit. Iar moastele apostolului dupa aceea peste multa vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împaratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Si au fost asezate cu ale lui Luca Evanghelistul si cu ale lui Timotei în luminata biserica a Sfintilor Apostoli.
Viata sfântului apostol Andrei dupa de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adica Etiopia).

În zilele împaratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus sa colinde în India cea mai dinauntru, având împreuna cu el si doi frati dupa trup tineri, ale caror nume erau Edesiu si Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca sa ia apa, si acolo au cazut în mâinile tâlharilor si ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe altii i-au taiat. Din cei omorâti, unul era si pomenitul filozof. Câti au ramas vii, între care erau si cei doi frati dupa trup, Edesiu si Frumentiu, au fost dati împaratului Indiei.
Deci vazând împaratul pe acesti doi tineri ca erau potriviti cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori si iconomi împaratescului sau palat. Dar si fiul împaratului, care a mostenit împaratia dupa tatal sau, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste si îndrazneala. Deci fiindca ei aveau mare putere la împaratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrazneala negutatorilor ce veneau din partile romanilor ca sa se adune la o biserica, dupa obiceiul lor, si sa savârseasca dumnezeiasca liturghie. Iar trecând câtiva ani s-au dus tinerii la împaratul si i-au cerut ca sa le dea lor plata pentru dragostea cea catre ei. Iar plata era ca sa-i lase sa se întoarca în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pamântul romanilor. Si Edesiu s-a dus la Tir, ca sa-si afle parintii si rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia catre cele dumnezeiesti, decât vederea parintilor sai. Deci ajungând la Alexandria, a aratat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc sa primeasca lumina slavirii de Dumnezeu si a credintei. La aceasta a raspuns arhiepiscopul Atanasie (caci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): “Iubitul meu, cine este mai bun si mai potrivit decât tine, ca sa alunge din sufletele lor întunericul înselaunii si sa le pricinuiasca lor lumina dumnezeiestii propovaduiri?” Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu si l-a trimis în India, ca sa lucreze cu plugul învataturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca sa mearga spre a-si vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credintei celei drepte si pentru binele aproapelui, lasându-si patria si rudeniile, a îndraznit sa calatoreasca pe mare, pâna ce a ajuns în India.
Iar dupa ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat întelenitele inimi ale indienilor, semanând în ele samânta credintei. Drept aceea le-a si facut vrednice spre rodirea cunostintei de Dumnezeu si a faptei bune, având împreuna-lucrator harul cel dat de la Dumnezeu. Caci el, urmând toata ziua apostolestile învataturi si facând minuni multe, nu numai pe cei demonizati îi mântuia si tot felul de boala vindeca, ci si din cei ce se împotriveau si nu primeau în graba cele de dânsul zise, iar pe altii îi da Satanei. Dupa cum a facut apostolul, care zice: “Dati-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca sa se mântuiasca duhul lui”. Iar pe altii îi facea sa se usuce, si altora le orbea ochii.
Drept aceea pentru aceasta pricina, toti au primit si au rodit în sufletele lor samânta credintei lui Hristos. Pentru care si în putina vreme singur sfintitul Frumentiu, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, a botezat toata latura indienilor. Si a zidit biserici, si a hirotonit preoti, si capistele idolesti le-a surpat, si pe idoli i-a zdrobit. Asadar pentru toate acestea, se minunau toti si însusi împaratul, si zicea sfântului: “Pentru care pricina, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor multi ani ce ai vietuit mai înainte împreuna cu noi, nu ai facut niciodata vreun semn si minune? Si acum de unde ti s-a dat tie acest fel de har si de putere, iubitule?” Iar fericitul Frumentiu a raspuns: “Nu este al meu harul, o prea cinstitilor si adevaratilor ai lui Hristos prieteni, ci al preotiei, care mi s-a dat mie de la Însusi Hristos. Caci vazând bun cugetul vostru, lasând pentru aceasta patria si rudenia, dupa cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria si, aratând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, si cu tainica ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, si cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugaciunea lui catre Dumnezeu, am fost trimis catre voi. Iar voi cu credinta si cu dragoste primindu-ma, harul preotiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucreaza prin mine precum vedeti, si face asemenea minuni”.
Asadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru multi ani vietuind cu placere de Dumnezeu între indieni si, învatându-i poruncile lui Dumnezeu, si spre lucrarea poruncilor prefacându-i, s-a mutat catre Domnul. Ale carui cinstite moaste dau tot felul de vindecari celor ce se apropie de ele, întru slava adevaratului Dumnezeu. Amin.