Sinaxar 24 Martie
În aceastã lunã, în ziua a douãzeci si patra, Înainte-prãznuirea Buneivestiri a preasfintei Nãscãtoarei de Dumnezeu
Tot in aceasta zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisida.
>Cuviosul pãrintele nostru Artemon s-a nãscut si a crescut în tinutul Seleuciei si anume în cetatea cu acelasi nume. Când fericitul Pavel, apostolul, a ajuns în Seleucia, nu a mai fost cu putintã ca lumina sã mai rãmânã sub obroc, ci el a pus pe Artemon pãstor si învãtãtor al poporului. Acesta, povãtuind turma sa în chip frumos si bineplãcut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toti cei ce se gãseau în nevoi liman de izbãvire: purtãtor de grijã de vãduve, de orfani si de sãraci si doctor al sufletelor si al trupurilor. În felul acesta bine petrecând si-a sãvârsit viata în adânci bãtrâneti.
Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Artemon, preotul din Laodiceea.
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), în Egipt, care în pace s-a sãvârsit.
Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au sãvârsit.
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care în pace s-a sãvârsit.
Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a mãrturist la anul 1657 si care prin sugrumare s-a sãvârsit.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.