Sinaxar 27 Martie

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci si saptea, pomenirea sfintei mucenite Matroana, cea din Tesalonic.

>Sfânta mucenitã Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însotind deci pe stãpâna ei pânã la sinagogã, sfânta Matroana nu intra înãuntru, în sinagogã, ci se întorcea întotdeauna la biserica crestinilor. Când stãpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bãtut-o crunt si a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rãmas fãrã nici o legãturã cu cei din afarã. Dupã aceasta a fost scoasã afarã si biciuitã, tot trupul umplându-i-se de rãni de pe urma bãtãii. Fiind din nou aruncatã în închiscoare si tinutã aici timp de mai multã vreme si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune cã Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufletit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, si-a primit rãsplata meritatã, cãci a cãzut si ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se cãlca cu picioarele în lin si acolo sfârsindu-si viata si-a dat duhul. Iar cinstitele moaste ale sfintei Matroana, fiind adunate de credinciosi, au fost îngropate cu multã cinste.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului Chiric, cel din Apro, care în pace s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Filet Sincliticul, cu sotia lui Lidia si cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentaristul si Amfilohiu ducele.

>Sfântul Filet si ceilalti crestini care au fost împreunã cu el au trãit pe vremea împãratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împãratului. Iar împãratul neputând sã se împotriveascã întelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiati ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bãtut cu sãbiile. Dupã aceasta a dat poruncã sã fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alãturat lui si sotia lui Lidia si primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arãtat lor si i-a îmbãrbãtat spre pãtimirea pânã la sfârsit. Dimineata, mucenicii fiind adusi înaintea împãratului, îndatã au fost aruncati în niste vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu rãsinã. Dar îndatã vasele s-au rãcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce si care se gãsea pânã atunci în preajma împãratului, vãzând minunea aceasta, a intrat si el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: “Doamne, Dumnezeu crestinilor, ajutã-mi!” Împãratul vãzând acestea, a plecat de la Roma si s-a dus la Iliric, plin de amenintare si de mânie. Si plecând, a dat poruncã sã se ardã timp de sapte zile vasele cele cu untdelemn si cu rãsinã, dupã care sã fie vârâti din nou în ele. Dar porunca împãratului aducându-se la îndeplinire, sfintii au rãmas nevãtãmati. Întorcându-se din cãlãtoria lui si aflând de toate acestea împãratul s-a simtit rusinat, iar sfintii dupã trecere de câtãva vreme, pe care au petrecut-o în rugãciune, s-au sãvârsit din viatã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Ioan si Baruh, care de sabie s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea profetului Anania, care în pace s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Pavel, episcopul Corintului, fratele preasfintitului Petru, episcopul Argosului, purtãtorul de semne.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Eutihie.

Tot în acestã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Ioan din Licopolis.

Sfântul Ioan Înaintevãzãtorul din Egipt s-a nãscut la începutul sec. al IV-lea. El trãia în oraºul Licopolis (Egiptul Mijlociu) ºi era tâmplar. La vârsta de 25 de ani s-a dus la o mãnãstire unde a fost tuns cãlugãr. Timp de cinci ani Sf. Ioan a trãit în mai multe mãnãstiri, dar vrând sã se izoleze de lume s-a dus la Tebaida, în muntele Bolcha, unde a stat mulþi ani în pustnicie, fãrã sã-þi pãrãseascã locul. El vorbea cu cei care-l cãutau printr-o ferestruicã pe unde primea ºi hrana. Dupã treizeci de ani de izolare, Sf. Ioan a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El i-a prezis împaratului Teodosie cel Mare (379-395) victoria asupra inamicilor sãi Maximus ºi Eugenius, precum ºi o victorie militarã împotriva lui Gauls. Obiºnuia sã le spunã ºi oamenilor care-i cereau sfatul despre ce avea sã li se întâmple, ajutându-i sã ia decizii bune pentru ei. Sfântul le dãdea ulei sfinþit bolnavilor, îi ungea cu el ºi aceºtia se vindecau de diverse boli. Sf. Ioan a proorocit cã istoricul Palladius, care i-a scris Viaþa, va deveni episcop, lucru care s-a ºi întâmplat, Palladius devenind Episcop al Bitiniei, în Asia micã. Sf. Ioan punea mare bazã pe smerenie, sfãtuind pe toþi sã aibã smerenie: "Urmaþi viaþa virtuoasã a sfinþilor pãrinþi dupã puterea voastrã ºi dacã reuºiþi ceva, nu vã mândriþi cu ce aþi obþinut pentru cã mulþi au ajuns la virtutea perfectã dar umplându-se de mîndrie au cãzut de la înãlþime în prãpastie”. "Cercetaþi-vã cu atenþie sã vedeþi dacã aveþi conºtiinþa curatã, sã nu vã pierdeþi puritatea minþii. Nu lãsaþi gândurile sã vã nãpãdeascã în timpul rugãciunii. Vrei din vanitate sã fii lãudat pentru sfinþenia ta sau vrei sã fii sfânt doar prin înfãþiºare? Bagã de seamã ca gândurile lumeºti sã nu-þi ocupe mintea în timpul rugãciunii, pentru cã nu e nimic mai neplãcut lui Dumnezeu decât sã te rogi Lui cu buzele în timp ce gândurile sunt departe de El. Asta se întâmplã mai ales celor cu viaþã cãldicicã, care nu renunþã de tot la lume ºi aºteaptã recunoºtinþa din partea oamenilor. Un om a cãrui minte este a lumii ºi a lucrurilor sale pieritoare, nu-L poate privi pe Dumnezeu cu ochii sufletului. Este normal ca cel care-L cautã pe Dumnezeu sã-ºi ridice mintea de la lucrurile lumeºti ºi sã-ºi îndrepte mintea cãtre Dumnezeu. Cel care a ajuns câtuºi de puþin la cunoºtinþa dumnezeirii (pentru cã nimeni n-o poate dobândi în totalitatea ei), va putea descoperi ºi cunoaºte multe lucruri pe care numai tainele cunoaºterii lui Dumnezeu i le poate dezvãlui. El va vedea lucruri care urmeazã sã se întâmple ºi va avea revelaþii divine, asemeni sfinþilor. El va face minuni ºi va obþine tot ce va cere de la Dumnezeu." "Iubeºte tãcerea, fiule, trãieºte mereu în contemplare divinã ºi roagã-te ca Domnul sã-þi dea o minte luminatã, lipsitã de gânduri pãcãtoase. Demn de laudã este sfântul care trãieºte în lume, îºi foloseºte vi
rtuþile, este bun cu strãinii, face pomanã sau ajutã pe alþii la munca lor ºi trãieºte fãrã mânie. Un astfel de om este lãudabil pentru cã are o viaþã curatã împlinind poruncile Domnului fãrã sã-ºi neglijeze îndatoririle lumeºti." "Cel ce lasã altora grijile trecãtoare ale lumii este mai bun ºi mai demn de laudã pentru cã s-a lepãdat de sine, ºi-a luat crucea ºi L-a urmat pe Hristos. Acesta este în permanenþã în contact cu lucrurile divine, fugind de cele pamânteºti, fãrã sã se lase cuprins de nici un fel de griji. Un astfel de om prin fapta bunã ºi prin rugãciunea închinatã lui Dumnezeu devine un om liber, neîngrãdit, care stã drept în faþa lui Dumnezeu, cu mintea numai la cele sfinte. Un astfel de om este în continuã convorbire cu Dumnezeu." Sf. Ioan a ajutat sufleteºte mulþi oameni prin aceste învãþãturi mîntuitoare de suflet, prin predicile sale folositoare ºi prin viaþa personalã pe care a dus-o în sfinþenie. Sf. Ioan al Egiptului a ajuns la vârsta respectabilã de nouãzeci de ani ºi s-a dus la Domnul în anul 395.