Sinaxar 23 Martie

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci si treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon si a celor o sutã nouãzeci si nouã (199) de ucenici ai sãi.

>Cuviosul pãrintele nostru Nicon a trãit pe vremea ighemonului Cvintilian si se trãgea din tinutul neapolitanilor. Era frumos la înfãtisare, strãlucitor la vedere si aprig în rãzboaie. Tatãl lui se închina la idoli, iar mama lui era crestinã. Întâmplându-se un rãzboi mare si având loc o luptã grozavã, fericitul Nicon aducându-si aminte de îndemnurile mamei lui si suspinând adânc a zis: “Doamne Iisuse Hristoase, ajutã-mi!” Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar dupã rãzboi s-a întors si Nicon la casa lui. Si încredintând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia cãtre pãrtile Constantinopolului.

>Ajungând într-o insulã, care se numeste Hios, s-a coborât din corabie si s-a urcat pe unul din muntii de acolo. Si rãmânând pe munte timp de sapte zile, dedându-se la post, la privegheri si la rugãciune, i s-a vestit de cãtre un înger dumnezeiesc sã coboare pe tãrmul mãrii, împreunã cu toiagul pe care i-l încredintase acela care i se arãtase lui. Ajungând la tãrm si gãsind aici o corabie, s-a urcat în ea si plutind timp de douã zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarãsi din corabie, i-a iesit înainte din întâmplare un episcop, îmbrâcat simplu, ca un monah, si luându-l de mânã, l-a dus în pestera în care locuia acela. Dupã ce mai întâi l-a învãtat cele de cuviintã, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împãrtãsindu-l si cu Sfintele Taine; iar dupã trei ani l-a hirotonit ca preot si apoi ca episcop.

>Luându-si asupra lui purtarea de grijã asupra celor o sutã nouãzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toti si a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Si dupã ce a vãzut pe mama lui si murind aceasta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia si si-a gãsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adãugându-se la numãrul monahilor care erau împreunã cu el, încã nouã. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncã sã fie adusi îndatã toti înaintea lui. Apoi, supunân-du-i la chinuri, au fost întinsi la pãmânt si întepati cu sulite în tot felul, dupã care li s-au tãiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mãdulare, a fost ars cu fãclii, i s-au legat greutãti de picioare, a fost târât pe pãmânt si împins în prãpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tãiat limba si în cele din urmã i s-a tãiat si lui capul cu sabia. În felul acesta s-a sãvârsit pãtimirea lui muceniceascã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Gheorghe cel Nou si fãcãtorul de minuni din Diipiu.

>Acesta, lãsându-si femeia si copiii si rudele, a ales calea cea strâmtã si cu nevointe, si luând asuprã-si jugul cel usor al Domnului, înconjura cetãti si sate si mergea pânã departe în pustiu, fiind lipsit, necãjit si cu totul amãrât. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârsitul, s-a dus la Constantinopol si ajungând la sfânta bisericã a sfântului Ioan cuvântãtorul de Dumnezeu si anume la locul numit Diipiu, dupã ce a rãmas acolo timp de sapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de fatã cei ce urmau sã-l îngroape si au vãzut lantul cel greu cu care îi era înfãsurat tot trupul si multimea de urme de lant ce se gãseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieste! Deci cunoscând cu totii cã a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmurã ce i s-a fãcut, de unde nu înceteazã a revãrsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credintã. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trãiesc încã si acum, mãrturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pãtimit chinuri mucenicesti în Mitilene, la anul 1802 si care prin spânzurãtoare s-a sãvârsit.