Sinaxar 21 Mai

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi una, pomenirea sfinþilor, mãriþilor, de Dumnezeu încoronaþilor ºi întocmai cu apostolii, marilor împãraþi Constantin ºi mama sa Elena.

Acest mare între împäraþi, fericitul ºi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanþiu, care se numea Clor, ºi al cinstitei Elena. Constanþiu a fost nepot de fiicã lui Claudiu cel ce a împãrãþit în Roma mai înainte de împãrãþia lui Diocleþian ºi a lui Carin. Acest Constanþiu, dupã ce a fost primit de Diocleþian ºi de Maxenþiu Erculiu ca sã fie pãrtaº al împãrãþiei lor, când Maximian Galeriu dimpreunã cu alþi prigonitori, cu tãrie ridicaserã prigonire asupra tuturor creºtinilor, el singur întrebuinþând blândeþea ºi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinþa lui Hristos îi întrebuinþa sfetnici ºi pãrtaºi ai slujbelor împãrãteºti. Învãþând el buna cinstire pe Constantin fiul sãu cel iubit, care dupã acestea s-a numit întâiul împãrat al creºtinilor, l-a lãsat moºtenitor al împãrãþiei sale, în insulele Britaniei. Dupã ce Constantin a fost înºtiinþat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzãtoare ºi proaste, pe care le fãcea în Roma, Maxenþiu, fiul lui Erculiu, ºi îndemnat de dumnezeiasca râvnã ºi chemând pe Hristos împreunã oºtilor, a pogorât împotriva lui Maxenþiu. Deci, vãzând Dumnezeu curãþenia sufletului lui i s-a arãtat mai întâi în somn, dupã aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arãtat lui ºi celor ce erau vrednici. Deci, îndrãznind în chipul cinstitei Cruci ºi fãcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, ºi pe însuºi pierzãtorul Maxenþiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângã podul Milvia, ºi aºa a izbãvit pe cetãþenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor ºi mergând pe cale voia sã zideascã o cetate pe numele sãu în Ilion, unde se zice cã a avut loc rãzboiul Troienilor cu elinii; însã a fost oprit prin dumnezeiasca înºtiinþare ºi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabã în Bizanþ sã-ºi zideascã cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieºti, a zidit aceastã de Dumnezeu pãzitã cetate pe numele sãu, pe care a ºi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgã a credinþei sale. ªi deoarece cãuta scumpãtatea credinþei celei din vremea noastrã, a adunat în Niceea arhierei din toate pãrþile, prin care s-a propovãduit credinþa ortodoxã, ºi Fiul a fost recunoscut deofiinþã cu Tatãl, iar Arie ºi cei împreunã cu el au fost daþi anatemei, dimpreunã cu hula lor. A trimis încã ºi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru cãutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste pãrþi de lemn sfânt au fost mutate, adicã o parte a fost aºezatã chiar în Ierusalim, iar cealaltã parte a adus-o în împãrãteasca cetate.

Împãrãteasa Elena, dupã ce a ajuns la Constantinopol, ºi-a sãvârºit viaþa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri ºi cu prãznuiri, ºi puþin ceva trecând peste patruzeci ºi doi de ani ai împãrãþiei sale, ºi începând rãzboiul cu perºii, ºi în oarecare sat lângã Nicomidia fiind, s-a mutat cãtre Domnul, ºi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie ºi cu prea încuviinþate întâmpinãri, a fost aºezat în biserica sfinþilor apostoli. ªi a împãrãþit în Roma cea Nouã în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci ºi ºapte, fiind al treizeci ºi doilea împãrat de la August.

ªi se sãvârºeºte pomenirea lui în preasfânta bisericã cea mare, în biserica sfinþii apostoli, ºi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânãstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreunã cu împãratul ºi cu suita sa cu litanfe, sãvârºesc aducerea dumnezeieºtilor Taine.