Sinaxar 20 Mai

Sinaxar 20 Mai

În aceastã lunã, în ziua a douãzecea, pomenirea sfântulul mucenic Talaleu.

Acesta a trãit în zilele împãratului Numerian din Liban; pe tatãl sãu îl chema Veruchie ºi pe maicã-sa Romilia. ªi s-a nevoit el de a învãþat meºteºugul doctoricesc ºi a fost prins la Azarvon, care este al doilea þinut al Cilicilor, fiind ascuns într-un mãsliniº ºi a fost adus înaintea guvernatorului Teodor. Acesta, neputându-l pleca sã aducã jertfã la idoli, a poruncit sã-i fie pãtrunse gleznele ºi bãgând ºtreang prin gãuri sã fie spânzurat cu capul în jos; dar slugilor pãrându-li-se cã împlinesc porunca, luându-li-se mintea de cãtre puterea dumnezeiascã, au sfredelit un trunchi de lemn, ca ºi cum ar fi fost sfântul, ºi l-au spânzurat. Pentru aceasta însã ei au fost bãtuþi, ca ºi cum ºi-ar fi bãtut joc de guvernator. Iar douã din aceste slugi, Alexandru ºi Asterie, vãzând acea preaslãvitã minune, au crezut în Hristos, dar pentru aceasta li s-au tãiat capetele.
Dupã aceea sfântul a fost supus la multe chinuri iar la sfârºit, i s-a tãiat capul la Edesa, cetatea egeilor.

Tot în aceastã zi, pomenirea ostaºilor care au crezut prin sfântul Talaleu, ºi care de sabie s-au sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Ascla.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor trei cuvioºi ºi purtãtori de Dumnezeu pãrinþi: Nichita, Ioan ºi Iosif, ctitorii sfintei ºi împãrãteºtii Manastiri cea nouã din Hios, care cu pace s-au sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea scoaterii ºi mutãrii moaºtelor celui între sfinþi pãrintelui nostru Nicolae din Mira Lichiei, fãcãtorul de minuni.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Talasie, care cu pace s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului Marcu pustnicul, care cu pace s-a sãvârºit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.