Sinaxar 20 Martie

Sinaxar 20 Martie

În aceastã lunã, în ziua a douãzecea, pomenirea sfintilor cuviosilor pãrinti, ucisi de arabi în Mãnãstirea sfântului Sava cel sfintit.

>Acesti sfinti pãrinti, adunându-se din diferite locuri, petreceau la Mãnãstirea sfântului Sava, slujind pe Dumnezeu cu multã nevointã si cu frumoasã vietuire. Dar diavolul cel pizmas si urâtor de bine, a ridicat asupra lor pe etiopienii cei pãgâni, care socoteau sã gãseascã la ei multime multã de bogãtie. Fiindcã dupã ce au venit în mãnãstire n-au gãsit nimic, atunci pe unii dintre vietuitorii de aici i-au despicat cu sabia în douã, pe altii i-au strãpuns cu sabia, încât sângele lor curgea pretutindeni; altora le-au tãiat capetele, iar pe altii i-au ucis, dupã ce i-au supus la diferite chinuri. Iar cuviosii multumind lui Dumnezeu si-au dat sufletul, dobândind viata cea fericitã si vesnicã a împãrãtiei cerurilor, pentru care au îndurat si truda pustniciei si lupta lor muceniceascã.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Nichita Mãrturisitorul, episcopul Apoloniadei.

>Acest preacuvios pãrinte al nostru si mãrturisitor, pe vremea luptãtorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei si era nu numai credincios si evlavios si cu totul drept în credinta lui, ci si milostiv si plin de dragoste fatã de oameni, vestit în cunostinte si în cuvânt. Fiind silit sã se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos si ale preacuratei Sale Maici, ale sfintilor îngeri si ale tuturor sfintilor si neplecându-se, a fost condamnat la surghiun si supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnãvindu-se cumplit, si-a dat sfântul sãu suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor sapte femei, celor din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia si Teodosia.

>Aceste sapte sfinte femei au trãit pe vremea împãratului nelegiuit Maximian. Acesta pornind o prigoanã mare împotriva crestinilor, în cetatea Aminsos, au fost aduse în fata mai-marelui cetãtii aceste sapte femei pline de curaj. Si mãrturisind cã sunt crestine si spunând mai-marelui cetãtii cã este un om crud, lipsit de omenie si vrãjmas, mai întâi au fost lovite cu toiege, dupã ce au fost dezbrãcate; apoi li s-au tãiat sânii cu sabia. Dupã aceasta au fost spânzurate si li s-au sfâsiat trupurile cu ghiare de fier, pânã când li s-au vãzut cele dinãuntru si în cele din urmã au fost aruncate într-un cuptor cu foc, dându-si astfel sufletele lor Domnului.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Mucenic Rodian, care de sabie s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Achile eparhul, care de sabie s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Lolion, care cu pumnii fiind lovit, s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Emanoil, care prin sabie s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului noului mucenic Miron Criteanul, care a mãrturisit în Creta, la anul 1793 si care prin sugrumare s-a sãvârsit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.