Sinaxar 20 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Eftimie cel Mare.

Acest cuvios parinte, Eftimie cel Mare, a trait pe vremea împaratului Gratian. S-a nascut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp si neroditor, ca si sfântul Ioan Botezatorul. Parintii lui, Pavel si Dionisia, erau oameni cucernici. Numele si l-a primit potrivit cu fagaduinta de sus, caci pe când parintii lui se rugau sa aiba fii, glas de sus a venit spunându-le sa se bucure si sa fie cu voie buna (iar numele Eftimie pe elineste înseamna voie buna).

Dupa moartea tatalui sau, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, si acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare catre învataturile cele sfinte si întrecând în nevointe si în savârsirea faptelor bune pe toti cei deopotriva cu el, a fost silit sa se hirotoniseasca preot si sa primeasca purtarea de grija a sfintelor mânastiri si schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim si s-a salasluit într-una din pesterile din munte, împreuna cu cuviosul Teoctist (praznuit la ). Aci a izbavit pe multi din boli grele. Se zice ca si el a hranit, cu putine pâini mici, patru sute de oameni calatori, care venisera la mânastirea lui. Si pe multe femei, care nu nasteau le-a facut roditoare, cu ruga lui, asa cum si el, cu puterea lui Dumnezeu, se nascuse din cea care vreme îndelungata fusese stearpa.

Ca si Ilie a deschis portile cerului si a tamaduit pamântul de nerodire. Stralucirea launtrica a sufletului acestui cuvios a vadit-o si stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, si sta lânga el pâna se sfârsea Sfânta Jertfa, vazut fiind de toti cei din jurul lui. El vedea cu mintea si gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecatura, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat si pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curatiei celei mai desavârsite. Acest fericit ajungând la nouazeci si sapte de ani s-a mutat catre Domnul, în zilele împaratului Leon cel Mare.

Era cuvios la chip; la fire fara de rautate, alb la fata, vioi la trup, dar stapânit, carunt la par si avea barba lunga pâna la brâu. Se mai spune despre el ca, la moartea unui calugar care trecea drept om întelept si înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a vazut un înger tragându-i sufletul din el cu o sulita, si a auzit si glas care vadea faptele rusinoase cele ascunse ale monahului.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu si Vasilid.

Acesti sfinti mucenici, au trait pe vremea împaratului Diocletian. Ei erau plini de bogatie si membri ai senatului. Au crezut în Hristos si au primit botezul, atunci când au vazut pe episcopul Teopemt, cum rabda chinuri si cum facea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind adusi în fata împaratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost bagat într-o groapa pâna la mijloc, i s-au taiat mâinile si macelarindu-i-se tot trupul si-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos si taiat în bucati cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari pâna ce s-a rupt în trei bucati. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cutit. Si asa au primit cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici In, Pin si Tim.

Acesti trei sfinti mucenici, de neamul lor dintr-o tara de la miazanoapte, fiind prinsi de barbarii închinatori la idoli, au fost dusi la stapânitorul locului, care, vazând ca mucenicii marturisesc pe Hristos, i-a osândit sa piara prin înghetare. Deci sfintii au fost legati de niste stâlpi, înfipti în apa unui râu. Si era iarna. Apa a înghetat ajungând nemiscatoare ca si trupurile nemiscate ale sfintilor. În acest chip si-au sfârsit viata si si-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea fericitului Petru Vamesul.

Pe timpul împaratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredintat toata ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud si nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odata, un sarac s-a apropiat de el, cautând sa-i ceara milostenie; dar el apucând o pâine, (ca tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gatite pentru el) a aruncat cu ea dupa sarac, ca si cum ar fi aruncat cu o piatra. Dar nici n-au trecut doua zile ca s-a îmbolnavit greu si în timpul bolii i s-a parut ca vede o balanta; de partea stânga a balantei se aflau niste barbati întunecati la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreapta erau niste barbati îmbracati în haine albe si minunati la fata, care nu gaseau ce sa puna în taler ca sa se cumpaneasca, decât pâinea ce o aruncase cu mânie saracului. Acestea vazându-le Petru, si-a venit în simtiri si dupa ce s-a sculat din boala a împartit la saraci toata avutia lui, ba unuia i-a dat si haina de pe el; iar în vis a vazut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar si pretul vânzarii l-a dat tot la saraci. În urma vazând fericitul ca are sa fie cunoscut cine este, a cautat sa fuga din casa stapânului sau si a zis catre portar care era mut si surd: în numele lui Hristos, auzi-ma si-mi deschide poarta. Si minune, surdo-mutul a început sa auda si sa vorbeasca. Deci, deschizându-i-se, a fugit, ducându-se la Ierusalim si de acolo la Constantinopol, unde a si adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Tira si Agni.

Tot în aceasta zi, pomenirea evlaviosului împarat Leon cel Mare din Tracia, numit Machelis.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Ana.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a marturisit în Paleopatra din Peloponez si, zdrobindu-i-se picioarele, s-a savârsit la anul 1782.