Sinaxar 16 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului si Maritului Prooroc Agheu.

Sfântul si Maritul Prooroc Agheu era din semintia lui Levi si s-a nascut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era înca tânar, a venit din Babilon în Ierusalim si a profetit cu Zaharia 36 de ani. A trait cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lamurit despre întoarcerea poporului si a vazut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alaturi de preoti, cu marire ca si ei, ca si el era de neam preotesc. Sfântul Prooroc Agheu era un batrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit si cinstit de toti, ca un mare si slavit prooroc. Numele lui se talmaceste: “sarbatoare”, sau “cel ce sarbatoreste”, ori “cel ce este sarbatorit”.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marin.

Sfântul Mucenic Marin a trait pe vremea împaratului Carin. Era roman de neam si înca de tânar a facut parte din senatul roman si a avut dregatorii de cinste. Fiind pârât ca e crestin, a fost dus la cercetare. Dar pentru ca n-a vrut sa jertfeasca idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împaratului ca va merge la altarul idolesc sa aduca jertfa; acolo însa a doborât, cu rugaciunile lui, idolii. Si atunci a primit sfârsitul prin sabie. Tatal lui si mama lui l-au însotit pâna la locul de osânda, fericindu-l.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Prom si Ilarie, care de foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfântului Mucenic Hristofor, care se afla alaturi de biserica Sfântului Polieuct.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei si facatoarei de minuni Teofana, împarateasa, care a fost sotia preaînteleptului împarat Leon.

Sfânta Teofana s-a nascut si a crescut în Constantinopol. Era de neam împaratesc, din vestitii Martinachi, fata lui Constantin si a Anei, amândoi de loc din Rasarit. Constantin si Ana se mâhneau si se întristau în fiecare zi ca nu aveau copii, si chemau în ajutor pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu. Rugaciunile lor si le faceau în cinstita biserica a Maicii Domnului din Vascu. Si se rugau, zicând: “Sa ni se dezlege, Doamna, stapâna lumii, lipsa de copii, care ne topeste pe noi, robii tai!”. Si pentru ca s-au rugat cu credinta au primit o fetita. Dupa ce a fost întarcata si dupa ce a împlinit sase ani, a învatat Sfintele Scripturi si se împodobea cu tot felul de virtuti. Parintii vedeau toate acestea si se bucurau; se gândeau ca nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut si a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a facut cautare de catre împarati dupa o copila frumoasa si virtuoasa, ca sa fie data sotie fiului lor, Leon împaratul. Si au gasit împaratii toate aceste bunatati la Teofana, fiica lui Constantin si a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie si de veselie.

Dar n-a trecut multa vreme si vicleanul diavol a semanat zâzanie în urechile împaratului Vasile, prin limba lui Santovarin, asa ca împaratul a închis pe fiul sau Leon împaratul, împreuna cu sotia sa, trei ani. De sfintirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împacat cu fiul sau, si au iesit împreuna la slujba.

Când împaratul Vasile l-a lasat singur împarat pe fiul sau Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împarateasa Teofana traia în palatele împaratesti, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic marirea împarateasca, iar desfatarile vietii, ca pe o pânza de paianjen si umbra le dispretuia; nu înceta zi si noapte sa slujeasca lui Dumnezeu cu psalmi, cântari si rugaciuni si sa-L faca îndurator prin milostenii. Purta haine înflorate de porfira, era învesmântata pe din afara cu toate podoabele împaratesti, dar pe sub podoabele acestea îsi chinuia în ascuns trupul în zdrente. Îi placea vietuirea schimniceasca si dispretuia mesele bogate si scumpe; se hranea cu pâine si cu legume. Dadea saracilor banii ce-i cadeau în mâna si podoabele, socotite de lume de pret pentru desfatarile vietii; dadea celor lipsiti hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuinta pe vaduve si orfani; îmbogatea cu bani si cu mosii locasurile sarace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de frati; nu chema niciodata pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: “Domnule”. Nu rostea juramânt cu limba ei si nici minciuna sau ocara nu iesea de pe buzele ei. Niciodata nu a încetat sa se întristeze si sa jeleasca pe ascuns, sa ude asternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu asternuturi tesute cu aur; dar când se lasa noaptea, împarateasa parasea patul si se culca jos, pe podea, pe care asternea o rogojina si zdrente de par. Se scula din ceas în ceas ca sa înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vietuirii sale prea aspre, s-a îmbolnavit. Dar si boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat sa împarta pâine la saraci, iar gura ei, obisnuita cu grairea dumnezeiestilor cântari, nu contenea sa graiasca graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea sa laude de sapte ori pe zi pe Domnul. Niciodata n-a dormit somn de odihna fara lacrimi. O durea inima de suferintele celorlalti; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniti, sprijinea pe vaduve, era bucurie si mângâiere celor împresurati de necazuri si nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepadat de lume si de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea si n-a fost lipsita de bunatatile cele fagaduite. Simtind ca pleaca din trup si din lume, a chemat pe toti sa o sarute cu sarutarea cea mai de pe urma, si asa si-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.