Sinaxar 15 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie.

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a ramas orfan de tata si a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învatata credinta crestina de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit si a învatat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârsta de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost facut episcop al Iliricului. Pentru ca învata si propovaduia pe Hristos a atras pe multi la credinta; de aceea împaratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a marturisit ca Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împaratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninatate. Sfatuit de prefectul Coremon, împaratul a facut un cuptor, care avea tepuse ascutite, de o parte si de alta. La rugaciunea sfântului catre Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor si a marturisit ca Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a iesiti nevatamat si i s-a taiat capul. A fost aruncat si Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul si a iesit sanatos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai salbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-nu munte înalt, unde traia cu animalele salbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împaratul a trimis ostasi ca sa-l prinda; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos si i-a botezat. Odata cu ei au mai crezut în Hristos si altii ca la cinci sute. Dus la împarat a fost ucis de doi ostasi.

Mama lui, Antia, a fost ucisa si ea cu sabia pe când îmbratisa si saruta pe fiul ei mort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Antia, mama Sfântului Elefterie, care pe când îmbratisa pe fiul ei mort, de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Coremon prefectul, crezând în Hristos si, botezându-se, de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor doi calai, care, crezând în Hristos, de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Pavel, care a schimnicit în muntele Latro.

Tot în aceasta zi, patimirea Sfintei Mucenite Suzana.

Sfânta Mucenita Suzana a trait pe vremea împaratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatal ei era pagân si mama evreica. Sfânta însa a fugit de necredinta celor doi; a alergat la Hristos si a primit botezul de la episcopul Silvan. Dupa moartea parintilor ei, a împartit toata averea la saraci si a slobozit din jugul robiei pe robii si roabele sale. S-a îmbracat în haine barbatesti, si-a tuns parul si a intrat într-o mânastire de calugari, schimbându-si numele în Ioan. Dupa ce a trait acolo douazeci de ani, a fost clevetita. Venise la mânastire o schimnica. Socotind ca e barbat, a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, asa ca schimnica a pârât-o ca a încercat sa o necinsteasca. Sfânta s-a plecat bârfelii si a cerut sa i se dea canon pentru pacatul de care era învinuita. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mânastire si a mustrat pe staret. Staretul atunci a vrut s-o descalugareasca. Fericita, gasindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut sa vina la ea doua fecioare si doua diaconite. Si lor le-a destainuit toata taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o diaconita si a poruncit sa fie stareta.

Multe minuni a facut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole si a adus jertfe idolilor, sfânta, de bunavoie, s-a dus acolo si numai prin rugaciunea ei a darâmat la pamânt idolii. Pârâta ighemonului, a fost dusa înaintea lui si a fost supusa la felurite chinuri si la sfârsit a fost aruncata în foc. Acolo si-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie Cubiculariu.

Acest sfânt mucenic, de loc din Constantinopol, stralucea în dreapta credinta. Din copilarie fusese crescut la curtea împarateasca si acolo primise de la început cele mai mari cinstiri; întrecea în bogatii si slava pe toti oamenii acelor vremi. Cuprins de dumnezeiasca dragoste dupa cele nestricacioase si vesnice, a socotit pe toate cele pamântesti ca nimic si a ales sa fie mai bine lepadat în curtile Domnului, decât sa ramâna în locasurile pacatosilor. Departat de lume, era cu ochii mintii atintiti spre Dumnezeu; se îndeletnicea în fiecare zi cu cântari dumnezeiesti si plinea toata virtutea.

Dar stricatorul sufletelor noastre, diavolul, n-a suferit sa vada toate acestea; s-a slujit de o sluga a fericitului punându-i în gând sa se duca la împarat si sa pârasca pe stapânul sau. S-a dus deci sluga la împarat si i-a spus ca stapânul sau Elefterie s-a botezat si ca a zidit o biserica. I-a mai spus ca se închina Celui Rastignit, ca batjocoreste legiuirile si rânduielile împaratesti. A mai adaugat ca are sub pamânt o casa ascunsa, ca aduce Dumnezeului crestinilor slujbe de toata noaptea, ca-si chinuie trupul cu post, cu plânsete si cu culcari pe pamânt. Împaratul s-a aprins de mânie si l-a chemat pe sfânt la el. Când a venit, împaratul i-a pus întrebari, la vedere pasnice si magulitoare, graindu-i asa: “De ce ne-ai parasit, Elefterie? Cum te-ai departat atâta vreme de la noi? Cum ai dispretuit dorul nostru si curtile noastre împaratesti? Cum ai dispretuit dragostea noastra cea mare si curata ce-ti pastram?”.

“Împarate, i-a raspuns Sfântul Elefterie, trupul mi-i subrezit de multe si nenumarate boli; am voit sa stau la aer curat ca sa-mi recapat sanatatea”.

“Dar pentru ce sa te desfatezi numai tu singur, i-a spus împaratul, de aerul cel curat? Pentru ce sa te bucuri numai tu singur de bunatatea lui? Pentru ce sa nu ne bucuram împreuna, mergând si eu cu tine acolo?”.

Sfântul nu i-a dat raspuns la aceste cuvinte. Iar împaratul, îndata ce s-a facut seara, a trecut râul Sangarin, caci dincolo de acest râu îsi avea sfântul locuinta. S-a uitat pe o usa ascunsa si a vazut o gaura ca gura unui put. S-a coborât pe ea si a dat de o biserica frumos împodobita. Cele vazute l-au tulburat. A lasat mânia la o parte si a început sa spuna cuvinte lingusitoare, cautând sa slabeasca taria fericitului. Dar pentru ca izbea cu pumnii în aer, caci n-a putut sa-l înduplece pe sfânt cu cuvintele lui, a poruncit sa i se taie capul cu sabia, iar cinstitul lui trup sa fie aruncat mâncare câinilor si pasarilor. Fericitul si-a dat lui Dumnezeu sufletul, iar trupul lui, care zacea parasit, a fost luat de un crestin împodobit cu harul preotiei, evlavios si iubitor de Dumnezeu, care l-a înmiresmat cu mir si l-a îngropat într-un loc de seama.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vah cel Nou.

Sfântul Mucenic Vah cel Nou era de loc din Palestina si a trait pe vremea binecredinciosilor împarati Irina si Constantin. Tatal lui, crestin din mosi, stramosi, era casatorit cu o femeie foarte credincioasa. Ademenit însa de slava desarta a lumii acesteia si de înselaciune, s-a lepadat de credinta cea adevarata mostenita din stramosi si a trecut la necurata credinta a agarenilor. A avut sapte copii, pe care i-a crescut în aceeasi ratacire. Stricându-si viata în necredinta, a lasat, la moartea lui, pe sotia lui cu cei sapte copii. Al treilea dintre ei în sirul nasterii, cu numele Dahac, care talmacit în elineste înseamna Ghelasie, nu s-a însurat. Chiar înainte de moartea tatalui sau voia sa se faca crestin, lucru pe care l-a savârsit dupa ce tatal sau a murit. I-a spus mamei sale gândul; ea a consimtit si l-a încurajat. Atunci a plecat de la mama lui si s-a dus la Ierusalim. De acolo, povatuit de un monah, s-a dus în lavra Sfântului Sava, unde a fost învrednicit de Sfântul Botez si i s-a pus numele Vah. Apoi în urma rugaciunilor lui, a fost îmbracat cu haina monahala.

Ca monah a vietuit bine si s-a întarit în înfrânare si în celelalte vi
rtuti. La porunca staretului a plecat din mânastire, ca staretul se temea sa nu afle de el agarenii care stapâneau Palestina. Din întâmplare, sau mai bine-zis din rânduiala dumnezeiasca, s-a dus la Ierusalim si acolo s-a întâlnit cu mama lui, careia i-a spus tot ce a facut; i-a mai spus ca-l doare inima ca fratii lui traiesc în ratacire. Când fratii lui au auzit aceasta de la mama lor, au trecut la credinta în Hristos, afara de unul care a ramas în ratacire. Acesta a spus agarenilor toate cele facute de Sfântul Vah. Agarenii l-au cautat, l-au prins si l-au dus la Amira, stapânul cetatii Ierusalimului. Amira l-a trimis la asa-numitul de ei general si la judecatori. Înaintea lor a marturisit pe Hristos, a defaimat ca desarta credinta agarenilor si si-a batut joc de ea. Pentru asta i s-a taiat capul.

Trebuie sa se stie ca cel întru sfinti parintele nostru Ioan Gura de Aur a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului în aceasta zi, din care a si început sa se savârseasca de el sarbatoarea Nasterii lui Hristos pâna la douazeci si cinci ale lunii, caci unii din Apus veneau si o vesteau de fiecare data. Pentru aceasta a si fost rostit de el acel Cuvânt apologetic, preafrumos si preafolositor.