Sinaxar 14 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea patimirii Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie si Calinic.

Acesti sfinti mucenici au trait pe vremea împaratului Deciu si a ighemonului Cumvrichie, care a pornit mare prigoana împotriva crestinilor în partile Nicomidiei, Niceii si Cezareii Bitiniei.

Sfântul Levchie, de bunavoia lui, s-a dus la ighemon, a marturisit pe Hristos si a defaimat desertaciunea închinarii la idoli. La porunca ighemonului a fost spânzurat si i s-a strujit cu cruzime trupul. Pentru ca a ramas tare si neclintit în credinta crestineasca, i s-a taiat capul.

Pe când ighemonul facea o calatorie în Helespont i-a iesit întru întâmpinare marele între atleti Tirs. Acesta a propovaduit cu îndraznire ca Hristos este Dumnezeu si a mustrat pe tiran, ca fara sa judece cinsteste pe idoli. Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate si de multe feluri, de catre mai multi ighemoni. În timpul acestor chinuri pe care sfântul le îndura cu seninatate, la rugaciunea sfântului s-au sfarâmat chipurile cioplite ale idolilor. Atunci Calinic, care era preot al idolilor, gândind în sine ca Dumnezeul lui Tirs este mai mare si mai puternic decât toti idolii, de vreme ce la rugaciunea lui Tirs idolii au cazut la pamânt si s-au sfarâmat, a primit si el credinta în Hristos. Si rugându-se si el, lui Hristos, a fost sfarâmat idolul pe care el îl slujise pâna atunci. Pentru aceasta Sfântul Calinic a fost ucis cu sabia. Iar Sfântul Tirs si-a dat lui Dumnezeu sufletul în timpul chinurilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Filimon, Apolonie, Arian si cei dimpreuna cu ei.

Acesti sfinti mucenici au trait pe vremea împaratului Diocletian si a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost asa: au fost prinsi si dusi înaintea ighemonului 37 de crestini. Printre acestia se afla si un crestin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii. Când a fost amenintat cu chinurile, Apolonie s-a spaimântat si a dat patru galbeni lui Filimon, cântaretul din fluier, ca sa-i ia locul si sa aduca jertfe idolilor în locul lui; totodata i-a dat si hainele sale. Filimon, odata cu îmbracarea hainelor lui Apolonie, a îmbracat si credinta în Hristos, si când a fost îndemnat sa jertfeasca idolilor, a marturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit sa vina Filimon ca sa cânte din fluier, pentru ca prin cântecele sale sa cânte si sa ademeneasca pe cel ce nu voia sa jertfeasca idolilor, sa-l faca sa socoteasca bune, pe cele din lumea aceasta, sa-si schimbe credinta si sa jertfeasca idolilor, atunci s-a aflat ca Filimon era cel din stadion si ca el tinea locul lui Apolonie. Multi l-au sfatuit si l-au îndemnat staruitor sa se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat.

Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i ca în zadar se osteneste odata ce n-a primit botezul crestinilor. Sfântul Filimon însa s-a rugat si s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toti cei de fata s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredintare ca s-a pogorât peste ei din cer apa botezului sau, pentru ca nimeni nu îndraznea sa-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi si pentru fluierele lui, pe care le daduse lui Apolonie. Si s-a pogorât foc din cer, care a ars si a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Si fiindca Apolonie a fost pricina credintei lui Filimon în Hristos, a fost prins si el. Dus înaintea ighemonului, a propovaduit credinta lui Hristos. Pentru aceasta au fost supusi amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un maslin si sagetat, o sageata s-a îndreptat spre ighemon si i-a strapuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului ca i se va vindeca ochiul cu minune, daca dupa mucenicia lui va lua tarâna de pe mormântul sau. Apoi au fost taiate capetele Sfintilor Filimon si Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropati sfintii la mormântul Sfântului Filimon, a facut cum îi spusese sfântul si s-a facut sanatos. Pentru aceasta a crezut si el si cei dimpreuna cu el în Hristos si s-au botezat. Când împaratul Diocletian a aflat ca ighemonul s-a facut crestin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanturi, i-a atârnat o piatra de gât, si l-a aruncat în mare. Moastele Sfântului Arian au fost aduse la uscat si au fost îngropate de slujitorii sai.

Tot în aceasta zi. pomenirea celor patru ostasi din garda împarateasca, ce au patimit împreuna cu Sfântul Arian.

Diocletian, dupa ce a chinuit pe sfinti cu felurite chinuri, a aruncat pe Sfântul Arian legat cu lanturi într-o groapa adânca si a acoperit groapa cu pamânt; a pus deasupra gropii scaunul sau si a poruncit ostasilor sa joace, zicând: “Sa vedem daca va veni Dumnezeul lui Arian ca sa-l scoata din groapa asta”. Apoi a plecat la palat. Când s-a dus sa se culce, a vazut atârnate deasupra patului piatra si lanturile purtate de Arian, iar pe Arian asezat pe pat. Împaratul s-a spaimântat si a socotit ca este vrajitor. Atunci l-a aruncat în mare împreuna cu cei patru ostasi din garda împarateasca, ce crezusera împreuna cu el în Hristos. Delfinii au luat moastele lor, ce se aflau în cei cinci saci în care fusesera bagati, si le-a scos la tarm la Alexandria, unde au fost îngropate într-un loc de seama.

Tot în aceasta zi, pomenirea înfricosatoarei amenintari a cutremurului ce a fost adus asupra noastra cu iubire de oameni si de care mai presus de orice nadejde ne-a izbavit Domnul cel iubitor de oameni.