Sinaxar 14 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfintilor cuviosi parinti ucisi în Muntele Sinai.

Acesti cuviosi parinti dorind dupa viata cea pustniceasca au lasat toate cele lumesti si au mers sa locuiasca în pustiu. Împreuna cu ei era si fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învatat si având dar de la Sfântul Duh, a scris multe carti de folos, îndemnatoare spre nevointe pustnicesti, si despre viata, robirea si uciderea acestor cuviosi parinti. Acestia au fost ucisi de vlemizi, oameni de neam barbar, care traiau în Arabia, pâna spre Marea Rosie si Egipt, si care si mai înainte cu multi ani, pe timpul împaratiei lui Diocletian si a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihastreau aici în muntele Sinai. Dupa moartea voievodului lor, saracinii care locuiau si ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe multi sihastri; numai putini au scapat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a aratat o para de foc, care cuprindea tot muntele si se înalta pâna la cer. Saracinii s-au speriat de aceasta si au fugit, lepadându-si armele. Numarul celor ucisi întâi a fost treizeci si opt, având multe rani pe trupurile lor. Printre cei morti s-au aflat înca doi vii, Sava si Isaia. Din cei ucisi, unora li se taiasera capetele de tot, altora li se tineau capetele numai într-o bucata de piele; iar altii aveau capetele despicate în doua. Cei doi parinti ramasi vii au îngropat pe cei ucisi si au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor treizeci si trei de parinti ucisi în Rait.

Acesti fericiti parinti petreceau viata pustniceasca, acolo unde sunt douasprezece izvoare de apa si saptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei si ajungând într-un loc oarecare, gasind o corabie mare si urcându-se în ea, au ajuns în tara faraonilor. Cei de acolo le-au iesit în întâmpinare, dar au fost biruiti de vlemizi, care au ucis patruzeci si sapte de barbati. Vlemizii le-au rapit femeile si copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se gasea biserica sfintilor parinti. Acestia închisesera poarta si îsi asteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate si negasind bani, i-au ucis pe toti parintii. Apoi luându-si robii, s-au dus sa treaca marea; dar oamenii luati de corvoada afundasera corabia si fugisera. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toti robii si apoi s-au înjunghiat cu totii, unii pe altii.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel întelept.

Acest cuvios parinte era fiul lui Nil cel întelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol si care lasând marirea lumii, s-a calugarit împreuna cu fiul sau, în muntele Sinai. Deci, traind ei acolo împreuna cu altii viata pustniceasca, i-au lovit fara de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfintii parinti. Nil a putut fugi, dar fiul sau Teodul si alt tânar au fost luati robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotarât sa jertfeasca luceafarului de dimineata pe cei robiti. Noaptea însa tânarul a fugit si a ramas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au desteptat numai dupa rasaritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit sa aduca jertfa, asa ca au hotarât sa vânda pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut sa-l junghie. În cele din urma Teodul a fost cumparat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vietuit în mânastire plin de evlavie, pâna la trecerea din aceasta lume.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Stefan, care a facut mânastirea Hinolacul.

Acest sfânt Stefan era din partile Rasaritului, de bun neam. Din tinerete a râvnit dupa viata sihastreasca, umblând prin mânastirile de la Iordan si din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava si a sfântului Teodosie. Iar dupa ce a cunoscut bine felul de trai al fiecaruia, a venit la Constantinopol pe vremea împaratului Leon Isaurul si a fost primit pe lânga patriarhul Gherman, pe lânga care, ramânând câtava vreme, a învatat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lânga sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului. Întemeind apoi mânastirea Hinolacul si vietuind în ea, s-au adunat acolo multime de calugari care erau bine povatuiti si adusi la masura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevietuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea sa zboare de la cele de jos la locasurile dumnezeiesti.