Sinaxar 12 Iunie

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viata de obste, în pustia numita Ermupol a Tiveilor. Si auzind de viata pustniceasca a lui Ilie si a lui Ioan înaintemergatorul, a iesit din obste si a locuit în pustiu, nevazând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinauntru, ca sa ia binecuvântare de la sfintii barbati. Caci umblând Pafnutie 17 zile, si sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie si mergând la dânsul l-a rugat ca sa-i spuie numele si toata petrecerea vietii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însasi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci si de alti cuviosi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindca s-a mutat Preacuviosul Onufrie catre Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care si-a rupt rasa în doua: cu o jumatate a acoperit sfintele moaste ale Preacuviosului Onufrie (ca era gol, fiind acoperit numai cu parul sau cel alb) iar cealalta jumatate de rasa a oprit-o ca sa se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaste în locul acela, si îndata a cazut coliba sfântului si s-a uscat finicul ce era acolo sadit, si a secat si apa. Se face soborul lui în sfânta sa casa de rugaciune, ce este în Manastirea Sfântului Alipie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Atosului s-a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumeasca vrednicie, si luptându-se în razboi cu agarenii a fost biruit si fiind prins viu, a fost bagat în temnita din Samara, ferecat fiind cu grele lanturi si cu catuse. Iar de acolo peste nadejde scapând prin mijlocirea Sf. Nicolae facatorul de minuni, tot prin povatuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbracat fiind cu schima îngereasca, de catre papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu staruinta, ca sa fie povatuit spre oarecare loc linistit, ca sa petreaca acolo restul vietii sale în liniste desavârsita precum se si fagaduise Domnului. Asadar într-una din nopti, a vazut fericitul pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, si rugând-o zicea: “Unde poruncesti, Stapâna, ca sa-si petreaca robul tau Petru restul vietii, precum s-a fagaduit?” Iar aparatoarea lumii a raspuns: “În muntele Atosului am placerea sa ramâna el, caci pe el l-am ales spre mostenirea mea si pe cei ce scapa la el îi voi ocroti”. Desteptându-se cuviosul, a marturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu si ale adevaratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a si dus la Sfântul Munte al Atosului, si cercetând toate cele de acolo, si aflând o pestera întunecoasa plina de târâtoare otravite, cu rugaciunea pe toate le-a izgonit de acolo, si a petrecut dupa aceea în acea pestera, ca un fara de trup, neavând nimic cu sine, în afara de trupul sau si hainele cu care era îmbracat, dar cu vremea si acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrasleau în preajma pesterii si ghinda. Mai pe urma însa, prin ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cereasca, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în aceasta netrupeasca petrecere vietuind fericitul pe pamânt 53 de ani, si multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, si deci toate mai presus aratându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat catre El. Pe care l-a aflat un oarecare vânator, viu înca si aproape de sfârsit fiind. Si fiind povatuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaste si le-a adus la Mânastirea numita a lui Climent, si acolo a asezat aceasta comoara. Iar de acolo le-au luat niste monahi în vremea noptii, si urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, si acolo a ramas aceasta mare si necheltuita comoara, fiind bine primita si cinstita si de episcop si de popor, si izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinta se apropie de ea.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Antonina.

Aceasta a trait în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împaratilor Diocletian (284-305) si Maximian si a lui Priscilian guvernatorul. Catre acest din urma a fost adusa pentru marturisirea în Hristos si batuta cu toiege peste sâni si pusa în temnita. Apoi iarasi fiind scoasa, a fost chinuita în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformã înroºitã, i-au gãurit palmele ºi tãlpile cu cuie înroºite în foc. Si bagata iarasi la închisoare, a zacut acolo doua zile, rau chinuindu-se.

Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lãsat zdrobitã duhovniceºte, mãrturisindu-L pe Hristos pânã în clipa morþii sale.

Si apoi a fost scoasa, si iarasi chinuita în multe feluri, iar la urma i s-a taiat capul si asa prin mucenicie si-a primit cununa.Dupã moarte trupul ei a fost aruncat în mare.