Sinaxar 12 Aprilie
Întru aceastã lunã, în douãsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.
Acest sfant parinte al nostru a pãtimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregãtorul Atarid, sãvârºindu-se prin înecare în râul Buzãu. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaºtele sale de la Biserica din Goþia.
Tot întru aceastã zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetãþii Pariei din Asia cea Micã, cel care s-a sãvârºit la anul 775, mãrturisind pentru sfintele icoane.
Tot întru aceastã zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împãratului Constantin Copronim.
Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mãnãstirea numitã a “Bunei înþelegeri”, in care cu pace s-a sãvârºit în anul 811.
Tot în aceastã zi, pomenirea Sfinþilor Mucenici Dima ºi Protion.
Tot în aceastã zi, pomenirea Cuvioºilor Mucenici Mina, David ºi Ioan, care au pãtimit în Palestina în anul 636.
Tot în aceastã zi, pomenirea Cuviosului Pãrintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihãstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos ºi care cu pace s-a sãvârºit la anul 1730.
—> .
Tot în aceastã zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, în anul 942.
Tot în aceastã zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al ºaselea.
Tot în aceastã zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mãrturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a sãvârºit la anul 371.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.