Sinaxar 11 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trait pe vremea împaratiei lui Maximian si era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca sa vada cinstirea cea ratacita a idolilor, s-a suit în munte si s-a curatit pe sine cu postiri si cu rugaciuni. Si întarindu-se de ajuns si aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor catre Hristos, s-a pogorât din munte si, stând în mijlocul închinatorilor la idoli, a propovaduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini si a fost ars de foc si târât fara mila peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma carora si-a primit sfârsitul prin sabie.

>Din minunile Sfântului Mina

Mergând odata un crestin ca sa se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a gazduit la o casa de straini; iar stapânul acelei case, cunoscând ca gazduitul avea bani în sânul sau, s-a sculat în miezul noptii si l-a omorât. Apoi taindu-l bucati le-a pus într-o cosnita si a ascuns-o în camara sa cea mai dinauntru, asteptând ca sa se faca ziua. În vreme ce ucigasul se afla în nevointa si în îngrijorare, cum si unde si când sa se duca sa ascunda partile celui ucis, ca sa nu-l înteleaga cineva, iata i s-a aratat lui Sfântul Mina, calare în chip de ostas si cercetându-l ce s-a facut cu strainul care gazduise acolo; iar ucigasul adeverea ca nu stie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înauntrul casei celei mai ascunse si, aflând cosnita si scotând-o, s-a uitat la ucigas cu o cautatura grozava si salbatica si i-a zis: “Cine este acesta?” Iar ucigasul de frica, fara de glas si ca un uluit facându-se, s-a aruncat pe sinesi jalnica cadere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului si facând rugaciune, a înviat mortul si i-a zis lui: “Da lauda lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn si cugetând cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a câstigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se închina ostasului ce se aratase si care-l înviase. Si dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfântul banii de la el si i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: “Du-te frate în calea ta. Si, întorcându-se catre ucigas, l-a batut precum i se cadea, apoi, sfatuindu-l, si pe lânga acestea iertând greseala lui si facând rugaciune pentru dânsul, a încalecat calul si s-a facut nevazut.

Alt crestin bogat s-a fagaduit sa faca sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis sa faca doua discuri si pe unul sa scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele sau. Si dupa ce le-a facut pe amândoua, fiindca discul sfântului se parea mai stralucitor si mai placut, crestinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Si s-a întâmplat sa faca calatorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masa discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimtit si neevlavios crestin mânca din bucatele cele din disc fara sfiala si fara cucernicie. Deci dupa ce s-a ridicat masa, a luat sluga discul ca sa-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a cazut în adâncul marii. Dupa aceea sluga înspaimântându-se si mult temându-se, înca si cu totul amortind si buimacindu-se, a cazut si el în mare. Stapânul sau vazând acestea, se tânguia, zicând: “Vai mie, ticalosul! caci dorind discul sfântului, pe lânga disc mi-am pierdut si sluga. Ci Tie, Doamne, dau fagaduinta aceasta, ca de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tau, Sfântului Mina, împreuna cu celalalt disc si pretul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci iesind din caic, se uita pe tarmurile marii, asteptând si nadajduind sa vada mort trupul slugii ce-l cauta. Asadar, acolo unde privea el cu sârguinta, o, minune!, a vazut pe sluga sa vie iesind din mare si tinând în mâinile sale discul sfântului. Deci vazându-l pe el s-a spaimântat stapânul si a strigat cu mare glas propovaduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au iesit toti afara si, vazând pe sluga ca tinea în mâini discul, s-au minunat mult si au slavit pe Dumnezeu. Si-l întrebau cum a scapat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: “Îndata ce am cazut în mare, a venit un om frumos si alti doi împreuna si m-au apucat si, umblând împreuna cu mine, ieri si astazi am venit pâna aicea.

Si o femeie oarecare, silita fiind de catre oarecine spre amestecare de rusine, s-a dus la sfântul si a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, caci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevatamata a pazit femeia: acela, legându-si calul de piciorul sau, silea pe femeie. Iar calul, salbaticindu-se împotriva stapânului sau, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita fapta, ci si l-a târât pe el pe pamânt, neoprindu-se pâna ce nu a ajuns la biserica sfântului. Si acolo cu mare glas necheza, încât pe multi oameni i-a facut sa iasa afara si sa vada. Caci sarbatoare fiind atuncea, multime de oameni se adunasera la biserica. Deci cel ce a patimit aceasta, vazând adunarea poporului si calul sau care si mai mult se salbaticea, si simtindu-se fara nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva sa sufere ceva mai rau de la calul sau, fara sa se rusineze si-a marturisit înaintea tuturor pacatul si îndata calul s-a linistit si a stat îmblânzit. Iar calaretul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului si cazând la pamânt se ruga lui ca sa nu fie înca mai mult pedepsit.

Un schiop oarecând si o femeie muta staruind în biserica sfântului împreuna cu altii multi spre a se vindeca, la miezul noptii toti fiind cuprinsi de somn, s-a aratat sfântul si a zis schiopului: “Du-te acum când este liniste si apuca-te de haina femeii mute si te vei vindeca”; iar el ducându-se si apucând-o de haina, aceea tulburându-se a strigat, batându-si joc oarecum de schiop si s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar schiopul, rusinându-se, îndata s-a sculat si a început sa fuga. Si întelegând amândoi minunea ce s-a facut, au slavit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un crestin, când pleca în calatorie undeva departe, de multe ori lasa la crestin multi bani. Lasând acestuia oarecând o punga cu cinci sute de monede, cugeta crestinul în inima sa ca sa tagaduiasca amanetul, ceea ce a si facut prin fapta. Caci venind evreul si cerându-si banii dupa obiceiul lor, crestinul n-a voit sa-i dea, zicându-i: “Tu aceasta data n-ai lasat nimic la mine; de ce ceri de la mine?” Iar evreul, auzind aceasta fara de nadejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urma, venindu-si întru sine, a zis catre crestin: “Fiindca nimeni n-a vazut când ti-am dat banii, juramântul sa dezlege pricina noastra, si cerea ca prin sfântul sa se vadeasca care este mincinosul”. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, si îndata crestinul a facut juramânt si sustinea tagaduirea amanetului. Si dupa juramânt, au iesit amândoi din biserica si si-au încalecat caii. Iar calul crestinului mergea cu neorânduiala si se salbaticea împotriva stapânului sau si, muscând zabala, îngrozea ca va pricinui amara moarte calaretului; si deodata l-a aruncat jos la pamânt, însa nu i-a vatamat trupul, ci si-a pierdut numai basmaua, împreuna cu o cheie si cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarasi încalecând, mergea împreuna cu evreul, care nesuferind paguba se întrista foarte pe cale si ofta din adâncul inimii. Atunci crestinul zice catre evreu: “O prietene, fiindca locul acesta este potrivit, sa ne pogorâm de pe cai si sa mâncam pâine”. Iar dupa ce a început sa manânce, iata dupa putin vede crestinul pe sluga sa venind si tinând cu o mâna punga evreului si cu cealalta cheia împreuna cu basmaua sa; pe care vazându-le s-a înspaimântat. Si a zis catre sluga: “Ce este aceasta?” Iar sluga a raspuns: “Un ins oarecare înfricosator a venit la stapâna mea si, dându-i ei cheia împreuna cu ba
smaua ta, a zis catre dânsa: “Cu mare grabire trimite punga evreului ca sa nu se primejduiasca barbatul tau”. Si iata luând-o am venit catre tine dupa porunca”. Atunci evreul s-a umplut de bucurie si s-a întors împreuna cu crestinul la sfântul. Si evreul se ruga ca sa fie botezat ca cel ce a fost însusi vazator la acest fel de minune. Iar crestinul cerea sa ia iertare pentru ca a mâniat pe Dumnezeu prin juramânt mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul si celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împaratul romanilor si a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Ca silindu-l ca sa se lepede de Hristos si nevrând ca sa se supuna, mai întâi i-au sfarâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe si neînchipuite feluri, dar ramânând nevatamat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele si atunci si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, si învatând poporul împreuna cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinsi si adusi la divanul dregatorului Datiat; care, îndata bagându-i în obezi, a poruncit sa fie dusi în orasul ce se cheama Valencia, unde au fost bagati într-o temnita urât mirositoare si întunecata; si peste putine zile scotând pe Vichentie, a poruncit sa fie frecat cu tesala si l-au rastignit pe o cruce si l-au supus la nenumarate chinuri si torturi. Dar ramânând nevatamat, l-au bagat în temnita, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul si îngerescul ajutor si îndata si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Stefanida.

Aceasta era sotie a unui ostas si credea în Hristos din început de la stramosii sai, însa, murindu-i barbatul, a ramas vaduva. Vazând ea pe Sfântul Victor ca patimea mai presus de puterile omenesti, îl fericea pe el si pentru barbatia sa si pentru cununile ce avea sa ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusa si ea la guvernator; si fiindca a marturisit în priveliste pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fusesera îndoiti. Iar în urma dându-le drumul si întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în doua bucati. Si asa fericita si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teodor marturisitorul, egumenul studitilor (Manastirea Studion, la Constantinopol).

Acesta a trait pe când împaratea Constantin Copronim si era din parinti evlaviosi, anume Fotino si Teoctista. Alegându-si el de mic viata cea buna si învatând carte, a ajuns la înaltimea cunostintei. Deci calugarindu-se si plinind tot felul de fapta buna, s-a învrednicit harului preotesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Si fiind atunci egumen la Mânastirea Studitului Preacuviosul Platon si lasând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povatuit bine si cu placere dumnezeiasca turma cea încredintata lui, pastorind-o la pasunea mântuirii. Dar fiindca a mustrat cu îndrazneala împreuna cu Sfântul Tarasie pe împaratul Constantin, feciorul Irinei, ca si-a lepadat pe legiuita sa femeie si a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul sau, iar pe marele Teodor batându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit si de împaratie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însa când s-a facut împarat Nichifor Patrichie, care se numea si Stavrachie, iarasi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împaratit Leon Armeanul si cauta sa înlature sfintele icoane, mustrând cu îndrazneala fericitul Teodor pe împaratul pentru aceasta fapta, a fost izgonit de catre dânsul la ezerul Apoloniadei si de acolo iarasi a fost trimis spre partea rasaritenilor, unde a primit vreo suta de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Si iarasi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele batai.

Si de acolo a fost trimis la Smirna si închis într-o temnita, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. Dupa aceea, daca a luat Mihail Gângavul împaratia, a fost scos din legaturi marele Teodor si chemat din surghiun. Si având putina odihna, s-a aflat cu prietenii sai si cu buna nadejde a raposat întru Domnul. Era om uscativ, palid la fata, cu par carunt si cam plesuv la cap.