Sinaxar 10 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea sfintilor mucenici ai lui Hristos: Mina Calicheladu (adica cel cu viers frumos), Ermogen si Evgraf.

Acesti sfinti mucenici au trait pe vremea împaratului Maximian. Facându-se odata întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburasera linistea orasului, împaratul Maximian a trimis pe Mina, ca sa dea raspuns acelor întrebari, pentru ca Mina învatase toata întelepciunea acelei vremi si era iscusit în mestesugul vorbirii fiind atenian de neam, traise la Atena si acolo deprinsese mestesugul vorbirii frumoase.

Când a venit Mina la Alexandria nu numai ca a lamurit pe alexandrini despre lucrurile ce-i tulburasera, nu numai ca a pus capat oricarei îndoieli si a dat raspuns oricarei întrebari ce i s-a pus, dar a si facut pe cei ce primisera cuvântul credintei în Hristos sa tina si mai tare la credinta lor si a tamaduit pe multi bolnavi. Împaratul, aflând de aceasta, a trimis pe Ermogen, prefectul. cu porunca sa-l faca pe Mina sa se lepede de credinta crestina, iar de nu-l va îndupleca sa-l piarda cu fel si fel de chinuri. Prefectusl l-a adus pe sfânt la scaunul de judecata; dar pentru ca nu l-a putut îndupleca sa se lepede de Hristos, si pentru ca îl vedea ca i se împotriveste în cuvânt l-a supus la chinuri. Dar vazând cum rabda Sfântul Mina chinurile aspre, a trecut si el la credinta în Hristos si a fost botezat de Sfântul Mina si apoi a fost ridicat de soborul episcopilor la arhierie. Aflând împaratul acestea, i-a supus pe amândoi la chinuri felurite, pe care sfintii le-au îndurat cu ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a marturisit cu îndraznire pe Hristos si a zis multe cuvinte împotriva împaratului, defaimându-l. Iar împaratul, plin de mânie a scos sabia si l-a ucis cu mâna lui pe Evgraf. Odata cu el au fost ucisi si Sfintii Mina si Ermogen cu sabiile, de catre slujitorii împaratului. Sfintele lor moaste au fost ridicate si duse în Constantinopol, unde se afla si acum si fac minuni si semne nenumarate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ghemel, care pe cruce s-a savârsit.

Sfântul Mucenic Ghemel a trait pe vremea împaratului Iulian Apostatul. Trecând odata împaratul prin cetatea Ancira, Sfântul Ghemel a stat înaintea împaratului si a marturisit cu îndraznire pe Hristos. Pentru aceea a fost încins sfântul cu cingatoare de fier înrosita în foc si pus sa mearga în urma împaratului pe cale. Când au ajuns la mica cetate a Edesei, a fost întins sfântul în patru parti si chinuit în chip cumplit; iar la sfârsit i s-a dat drumul asa jupuit. Si era o priveliste înfricosatoare si nemaiîntâlnita sa-l vezi mergând asa si vorbind. Dar printr-o rânduiala dumnezeiasca, s-a întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot, care l-a botezat, caci sfântul nu era înca botezat; si când a iesit din apa botezului a fost cu totul sanatos. Atunci a auzit si glas dumnezeiesc din cer, care i-a zis: “Fericit esti, Ghemel, pentru ca mult te-ai ostenit!”. Apoi a fost dus iar înaintea împaratului, care a poruncit sa fie rastignit pe cruce. Si asa, rugându-se, si-a dat lui Dumnezeu duhul. Niste barbati credinciosi i-au coborât pe ascuns cinstitul lui trup de pe cruce si l-au îngropat în pamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Toma Defurchinu.

Cuviosul Parintele nostru Toma era de loc din tinutul care se întinde la poalele muntelui Chimeneu. Parintii lui erau oameni de rând, dar aveau tot ce le trebuia pentru trai. Înca de pe când era copil, sfântul dispretuia pe toate cele din lume si-i era draga viata calugareasca, caci obisnuise de mic sa se duca cu tatal sau la mânastiri. De aceea a fost dat sa deprinda virtutea si sa învete Sfintele Scripturi la un dascal în una din acele sfinte locasuri. În scurta vreme a învatat Psaltirea, cuvintele apostolilor si toata slujba bisericeasca, Asa a fost începutul vietuirii lui virtuoase. Când copilul a ajuns în vârsta, a îmbracat haina cea îngereasca si a pornit fara întoarcere spre luptele cele împotriva vrajmasilor.

Pe vremea aceea unul din mai-marii Constantinopolului, cu numele Galolict, a zidit o manastire alaturi de râul Sangarin. A înstiintat pe episcopul locului de aceasta si l-a rugat sa-i aleaga pe cei mai învatati monahi din mânastirile de sub stapânirea sa, ca sa-i aseze în noua mânastire zidita de el. Episcopul a primit si l-a sfatuit ca dintre monahii adunati sa puna staret al manastirii pe fericitul Toma, care era barbat vestit si îndreptar desavârsit al înfrânarii.

Si a ocârmuit sfântul mânastirea aceea destui ani; si pe cât se ascundea de oameni prin smerenia sa, pe atât se facea cunoscut tuturora ca locas a fel si fel de virtuti. Se necajea însa pentru ca era tulburat de cei ce veneau la el. Si ce nascoceste? A cautat printre fratii mânastirii pe cel mai ales si a poruncit ca acesta sa fie staret. Iar el, însotit de rugaciunile lor, a plecat si a locuit singur într-un loc foarte potrivit pentru liniste, la poalele unui munte.

Odata au venit la el doi mireni foarte cucernici, care l-au rugat sa-i tunda calugari si sa-i fie ucenici. Pe acesti doi mireni, ca pe niste trimisi de la Dumnezeu, i-a îmbracat în haine sfintite si le-a pus numele ca si celor dintâi ucenici ai lui Hristos, unuia Ioan, iar altuia Petru. Si facea împreuna cu ei rugaciuni staruitoare catre Domnul.

Dar n-a suferit multa vreme nascocitorul rautatii sa-si vada biruite vicleniile si mestesugurile lui. Mai întâi a trimis asupra sfântului multime de tântari, care l-au chinuit vreme de trei ani; apoi a trimis cel viclean asupra cuviosului muste mari care l-au chinuit alti trei ani; dupa aceea a trimis asupra sfântului furnici, care l-au chinuit alti trei ani.

Vazând însa ca sfântul rabda toate fara sa cârteasca a trimis vicleanul asupra sfântului multime de serpi care-l înconjurau, încolacindu-se de trupul sfântului în toata vremea. Dar sfântul a rabdat si aceasta ispitire. Când însa un balaur înfricosator îl împiedica sa savârseasca Sfânta Liturghie, sfântul, dupa ce a savârsit Sfânta Liturghie, fara sa se dezbrace de vesmintele preotesti, a iesit afara fara frica, zicând balaurului: “Urmeaza-ma, fiara, ca sa vezi sfârsitul si pieirea ta, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu!”. Si fiara apucându-se cu dintii de poalele felonului, era tras târâs de cuvios. Departându-se sfântul ca la o bataie de sageata, a ajuns la o prapastie care avea de o parte si de alta munti; si a stat acolo la rugaciune. Pe lânga alte cuvinte, a adaugat la sfârsit si pe acestea: “Doamne, Cel ce ai spus ca cei ce cred în Tine vor calca peste serpi si peste scorpii, binevoieste ca si eu cel prea mic, sa calc dupa cuvântul Tau peste aceasta fiara!”. Si cum a grait sfântul aceste cuvinte, s-a ridicat balaurul si s-a cufundat în prapastie; muntii cei de pe cele doua margini ale prapastiei s-au prabusit peste balaur, asa ca prapastia s-a umplut si a ajuns loc ses. Atunci si toti serpii care se aflau în chilia sfântului s-au dus la locul unde pierise balaurul si acolo au fost mâncati de pasarile cerului.

De atunci dar, scapând cuviosul de ispite, a primit de la Dumnezeu harul vindecarilor si al prezicerilor; iar el se supunea la si mai aspre nevointe pustnicesti. Si pentru ca iubea linistea si pentru ca vedea ca sunt multi cei ce vin la el si-l tulbura, s-a gândit sa se duca în locurile cele mai pustii ale muntilor. Pe Ioan l-a rânduit staret al mânastirii, iar lui Petru i-a aratat mai dinainte harul mai înainte vederi. Si n-a fost dezmintita prezicerea cuviosului Toma cel sfintit dar, dupa ce a rânduit bine toate treburile turmei sale, a plecat de acolo si s-a dus într-un loc necalcat de picior omenesc si neumblat. Traia acolo singuratic ca o pasare si statea închis toata vremea postului. Iar daca se întâmpla ca unul din frati sa cada în vreo primejdie sufleteasca, cerceta pe frati vreme îndelungata, le dadea povatuiri mântuitoare s
i se suia iarasi la locul acela necalcat de picior omenesc, ca la un loc plin de mare desfatare.

Vietuind asa multi ani si ajungând la adânci batrâneti, i s-a slabanogit trupul si si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.