Sinaxar 12 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, facatorul de minuni.

Cuviosul Parintele nostru Spiridon, facatorul de minuni, a trait pe vremea împaratului Constantin cel Mare si a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtari si smerit cu inima. La început a fost pastor de oi. Apoi s-a însurat, iar dupa moartea sotiei a fost facut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tamaduirilor în asa masura ca a fost numit facator de minuni.

În vreme de seceta a adus pe pamânt ploaie; si iarasi, prin rugaciunea lui, a oprit ploaia cea peste masura. A pus capat foametei puse la cale de vânzatorii de grâu, darâmându-le hambarele în care tineau grâul. A prefacut sarpele în aur si, dupa ce a scapat pe sarac de nevoie, a prefacut iarasi aurul în sarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile pacatoase ale unei desfrânate, care îndraznise sa se apropie de el si a facut-o sa-si marturiseasca pacatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeteau cu stiinta lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o suma de bani ce o încredintase spre pastrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moarta mai de mult, unde a pus banii; si aflând de la ea unde erau ascunsi, i-a dat stapânei lor. A vindecat pe împaratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viata copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia sa-i ia din pricina lacomiei o capra fara sa o plateasca si a facut sa fuga capra în ocol de la cel ce o tragea cu sila; iar dupa ce a numarat si pretul ei, capra a stat cu cele cumparate. A vindecat mutenia unui diacon, caruia îi poruncise sa spuna o mica rugaciune pe vremea unei arsite, iar el, pentru marire desarta, lungise rugaciunea si din pricina asta amutise îndata.

Odata slujitorii bisercii au aprins putine lumânari în biserica; când sfântul i-a tinut de rau, ei i-au raspuns ca nu-i nimeni în biserica, asa ca nu e nevoie de mai multa lumina; dar sfântul a luat marturie din cer ca avea privitori pe îngerii, care cântau împreuna cu el rugaciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neasteptate a untdelemnului în candela, când candela era sa se stinga din lipsa de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul sau cel dumnezeiesc al cunoasterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care traia în petreceri si desfatari lumesti, l-a povatuit si l-a îndemnat sa doreasca mai mult bunatatile cele viitoare. A certat si a dat mortii pe o femeie ce cazuse în desfrânare si care nu voia sa-si marturiseasca pacatul, ci spunea ca a facut copilul cu barbatul ei, ca a ramas cu el însarcinata, desi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de roua; prin aceasta Dumnezeu arata cinstea ce i se va da. Ca sfântul era milostiv si îndurator o arata întâmplarea cu cei ce au încercat sa-i fure oile din turma. Sfântul nu numai ca a dezlegat pe hotii ce fusesera înlantuiti cu lanturi nevazute toata noaptea, dar le-a dat la plecare si un berbec, ca sa nu le fie în zadar privegherea cea de toata noaptea.

Ocârmuind dar bine turma încredintata lui, s-a mutat ca sa traiasca si sa petreaca cu îngerii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinet.

Sfântul Mucenic Sinet a trait pe vremea împaratului Aurelian. Sfântul acesta, facut anagnost al bisericii Romei, de Sfântul Xist, a stat de vorba cu împaratul Aurelian, când împaratul se afla în Roma si aducea jertfe idolilor si i-a fagaduit, în bataie de joc, ca va jertfi si el idolilor. Când i s-a descoperit fataria, a fost chinuit cumplit vreme îndelungata. Apoi a fost închis în templul numit Panteon; de aici a fost scos si în cele din urma i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti Parintelui nostru Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului.

Pe când împaratea Deciu în batrâna Roma s-a pornit mare prigoana împotriva crestinilor. A trimis împaratul oameni în toate tarile ca sa sileasca pe crestini sa jertfeasca idolilor si sa se lepede de Hristos, iar pe cei ce nu se vor pleca sa-i supuna la chinuri cumplite si sa le ia viata cu durere.

Pe vremea aceea era episcop în Ierusalim preasfintitul Alexandru. Sfântul a fost pârât prefectului Cezareii Palestinei. Acesta a trimis si l-a adus la el legat în lanturi. Sfântul Alexandru a vorbit multe cu el, a propovaduit cu glas tare înaintea tuturor ca Hristos este Dumnezeu si împarat, ca este Facatorul tuturor, ca idolii sunt demoni si curata ratacire si a dat anatemei cu glas plin de îndraznire pe cei ce cinstesc pe idoli. Cuvintele sfântului au aprins cumplit mânia tiranului. De aceea îndata l-a pedepsit cu fel de fel de chinuri si l-a osândit sa fie mâncat de viu de fiare. L-au dezbracat pe sfânt de haine, l-au legat gol în mijlocul locului de chinuri ca pe un berbec de seama si a trimis tiranul felurite fiare ca sa-l manânce. Sfântul s-a rugat si a adaugat la sfârsit aceste cuvinte: “Doamne, faca-se voia Ta ca sa ma savârsesc acum, faca-se precum voiesti Tu!”. Atunci unele din fiarele care au fost slobozite asupra lui i se închinau aratându-si închinaciunea prin înclinarea capetelor lor; altele se apropiau si-i lingeau picioarele; iar altele îi lingeau cu limba trupul lui plin tot de rani. Iar marele arhiereu al lui Dumnezeu, multumind, a zburat la Domnul lasând pe pamânt nevatamat trupul, pe care niste binecredinciosi cu multa cinstire l-au uns cu miresme, l-au înfasurat în giulgiuri si l-au îngropat într-un loc de seama.