Sinaxar 6 Iulie

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru inca din tinerete, preafericitul nostru Parinte Sisoe se retrase in pustiul Schetis (adica “al Schitului”). Inainta atât de repede pe calea virtutii si in lupta ascetica incât fu in curând considerat de toti drept modelul de calugar. La putin timp dupa moartea Sfântului  Antoni, pe când pustiile Sketis si Nitria incepeau sa fie populate cu prea multa lume, el se hotarâ sa mearga in partea interioara a muntelui, unde traise marele patriarh al pustiului, si care era pe atunci parasita din cauza invaziilor barbare (prin 357). Ramase acolo 72 de ani, urmând in toate pe Sfântul Antonie. Un frate il intreba intr-o zi daca a ajuns la masura lui avva Antonie. El ii raspunse : “Daca as avea unul din gândurile avvei Antonie, as deveni cu totul ca de foc ; cunosc insa un om care, cu truda, poate sa duca gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când in când printr-un calugar venit de la Pispir, dar se intâmpla o data ca acesta sa intârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe intâlni un vânator, venit din Faran (Sinai), care nu vazuse pe nimeni de 11 luni. Batrânul se intoarse atunci in chilia sa si lovindu-se peste piept isi spuse : “Iata, credeai ca ai facut lucru mare, dar tu nu esti nici macar la nivelul acestui mirean !”.
Printre virtutile care ii impodobeau inima, excela inainte de toate in smerenie si ii invata pe cei care il vizitau ca aceasta se poate obtine mai intâi prin abstinenta, apoi prin rugaciune si in sfârsit fortându-ne sa ne consideram in orice imprejurari inferiori tuturor oamenilor. Ii placea atât de mult sa posteasca si era atât de cufundat  in rugaciune incât ramânea zile intregi fara sa se ingrijeasca de mâncare iar când discipolul sau, Avram, ii atragea atentia, el raspundea cu simplitate : “Nu am mâncat noi, copilul meu ?” – Celalalt raspuzându-i ca nu, el spunea : “Daca nu am mâncat, adu si hai sa mâncam”.
Fiul unui om care venise sa il viziteze pe batrân pe munte murise pe drum iar tatal, fara sa se tulbure, il aduse cu incredere la batrân si se inchina lui cu fiul sau. Apoi iesi. Sfântul, gândindu-se ca tânarul ramasese prosternat din respect, ii spuse : “Scoala-te, iesi afara !”. Pe data defunctul se ridica si iesi.
Oprindu-se intr-o zi lânga mormântul lui Alexandru cel Mare, batrânul contempla cu stupoare zadarnicia slavei pamântesti si varsa lacrimi pentru soarta comuna a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla in apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentarii Sfântului, care a devenit tema clasica a “amintirii mortii” in programul iconografic al Manastirilor.). Apoi reveni in chilia sa, pentru a-si continua nevointele in asteptarea Domnului. Unui frate care cazuse in pacat de mai multe ori ii spuse : “Ridica-te inca o data si inca o data” – “Pâna când ?” intreba fratele. – Batrânul raspunse : “Pâna când vei fi gasit (de moarte) ori in bine ori in pacat. Caci omul se prezinta la judecata in starea in care a fost gasit”.
erminându-si calea vietii sale, Sfântul Sisoe era gata sa moara si pe când Parintii erau asezati in jurul lui, fata sa straluci dintr-odata ca soarele. Iar el le zise : “Iata ca vine avva Antonie”. La putin timp spuse : “Iata corul Profetilor”. Fata sa straluci si mai tare si el spuse : “Iata ca vine corul Apostolilor”. Apoi fata i se lumina si el parea sa stea de vorba cu un personaj nevazut. Parintii il intrebara cu cine vorbeste iar el raspunse : “Iata ingerii venind sa ma ia iar eu ii implor sa ma lase sa fac putina pocainta”. Batrânii ripostara : “Dar tu nu mai ai nevoie sa faci canon, Parinte”. El raspunse atunci plângând : “Adevarat va spun ca nu am nici macar constiinta de a fi la inceput”. Parintii se minunara de o asemenea smerenie si intelesera ca el ajunsese la desavârsire. Fata lui deveni atunci dintr-odata mai stralucitoare ca soarele si toti cei prezenti fura cuprinsi de spaima. Batrânul murmura : “Priviti, Domnul vine si El spune “Aduceti-mi chivotul pustiei”. Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe isi dadu sufletul in mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scaparat si tot locul fu cuprins de buna mireasma.
Din din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniþã Lucia, nãscutã în provincia italianã Campania, ºi-a dedicat viaþa lui Dumnezeu de micã, trãind în sãrãcie ºi castitate. Pe când era doar o copilã, Lucia a fost luatã prizonierã de Rix Vicarul ºi dusã într-un loc strãin, obligând-o pe fecioarã sã jertfeascã la idoli. Însã ea ºi-a mãrturisit cu curaj credinþa creºtinã fiind gata sã îndure ºi torturi pentru Hristos. Vãzând acestea Rix a rãmas profund impresionat de credinþa Luciei, astfel încât i-a permis ei ºi servitorilor ei sã stea într-o casã singuri ca sã se poatã ruga în voie. De câte ori trebuia sã plece la luptã, Rix venea cu respect la Sf. Lucia ºi o ruga sã se roage pentru el ca sã se întoarcã victorios.
Dupã 20 de ani, aflând cã împãratul Diocleþian a început prigoana împotriva creºtinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix sã o lase sã meargã înapoi în Italia. Ea îºi dorea sã-L slãveascã pe Dumnezeu împreunã cu compatrioþii sãi. La acea vreme, Sf. Lucia reuºise sã-l convingã pe Rix sã treacã la creºtinism, acesta ajungâng chiar sã-ºi doreascã mucenicia pentru Hristos. Lãsând în urmã proprietãþile ºi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tãierea capului cu sabia. Dupã ei am mai fost decapitaþi sfinþii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreunã cu Sf. Lucia ºi Rix. 
Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundata cu Fecioara Lucia, muceniþa din Siracuza, prãznuitã în .

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trait în zilele împaratului Traian si ale ighemonului Agricola. Fiind prins de cei mai mari ai cetatii si neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola si batut cu bice cu plumb si cu vine de bou. Si ramânând în credinta în Hristos, l-au uns cu miere si l-au spânzurat deasupra zidului cu fata în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Si chinuindu-se fericitul de mâncarimea mustelor si a viespilor, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul ºi mulþi alþii împreunã cu ei din Roma.

În timpul împãratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreunã cu soþia lui Marta ºi fiii Audifax ºi Habakkuk au cãlãtorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru ºi Pavel. Chiar în acea perioadã Biserica Romanã suferea persecuþii ºi execuþii dure. Sf. Marin împreunã cu familia i-au ajutat pe creºtinii din închisori ºi au recuperat trupurile mucenicilor uciºi. Unul dintre prizonierii închiºi ºi munciþi pentru credinþa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult. 
Persecuþiile au luat repede amploare ºi la un moment dat erau 260 de creºtini întemniþaþi, printre care ºi tribunul Vlastus, care au fost condamnaþi de tribunal sã sape ºanþuri de-a lungul Vãii Salerian, unde au fost executaþi de arcaºi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia ºi preotul Ioan au mers noaptea sã ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors dupã Sf. Cyrenus dar nu l-au mai gãsit pentru cã acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Fãcându-ºi datoria de creºtini, Sfinþii Marin ºi Marta i-au recuperat trupul din apã ºi l-au îngropat creºtineºte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creºtinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe ºi se ascundeau de asupritori.
Pentru faptele lor creºtineºti familia sfântã a fost vrednicã de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Pãgânii i-au decapitat pe curajoºii mãrturisitori Valentin Preotul ºi pe grãdinarul sãu Asterie pe care el însuºi l-a convertit, împreunã cu sfinþii din Persia. Din ordinul împãratului, Sfinþii Marin, Audifax ºi Habakkuk au fost decapitaþi în anul 269 ºi Sf. Marta  a fost înecatã într-un râu.
Moaºtele sfinþilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaºtele Sf. Valentin se aflã în Biserica Sf. Muceniþe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.