Sinaxar 5 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea sfintitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a savârsit si a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împaratului Diocletian, la anii 290. Si ridicând Diocletian prigoana asupra crestinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a marturisit ca Hristos este Dumnezeu. Fiind prins si vadind în fata împaratului înselaciunea idoleasca, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi si i-au dat otrava. Ramânând în viata dupa toate acestea si aducând la credinta în Hristos pe fermecatorul Teona, care îi daduse otrava, a fost supus la alte chinuri si în cele din urma i-au taiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecator si crezuse, l-au aruncat într-o groapa si l-au împresurat cu pamânt. Si asa si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi pomenirea sfintei Sinclitichia.

Aceasta sfânta era de neam ales, bogata si evlavioasa; si multi tineri o cereau în casatorie pentru frumusetea ei înfloritoare si pentru averea ei cea multa. Dar ea îsi înalta tot mai mult dorul catre Dumnezeu. Pentru aceasta a parasit cu totul grijile lumesti si si-a dat toata silinta spre adaugirea îmbunatatirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptator diavolul, s-a mutat cu mintea catre Dumnezeu, mai înainte de despartirea de trup.

Dar aproape de sfârsitul vietii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu rani si cu viermi, care îi mâncau trupul. Taria sufletului însa nu i-a slabit, ostenelile nu le-a parasit si cu lupta barbateasca a trait pâna la 80 de ani, când a raposat în pace, dându-si sufletul în mâna lui Dumnezeu si luând cununa biruintei cu sfintii.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Grigorie cel din Acrita.

Acest sfânt era de neam din vestita insula a Cretei. Parintii lui, care erau foarte evlaviosi, se numeau Teofan si Iuliana. Dupa ce s-a îndeletnicit multi ani cu învatatura cartii, parintii au poruncit sfântului sa pasca oile.

În acea vreme marturisitorii credintei celei adevarate sufereau mari strâmtorari de la luptatorii împotriva icoanelor. Iar tânarul Grigorie dorind fierbinte sa pastreze dreapta credinta, a plecat de acasa si s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungata hranindu-se cu putina pâine si apa, si ostenindu-se în cele placute lui Dumnezeu.

Dupa moartea împaratului Leon, care era luptator împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim sa se închine Sfintelor Locuri. Si a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinta sa se arate, daca vrea cineva sa pazeasca scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma si a primit tunderea si haina calugareasca, domolindu-si trupul cu înfrânarea. Dupa moartea împaratului Stavrachie, a venit în fruntea împaratiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata soborniceasca. În Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteste de cuviosul Grigorie si la întoarcere l-a luat cu sine si l-a asezat în Mânastirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunavoie nevointe foarte mari: umbla descult, avea numai o camasa, dormea pe o rogojina si la doua, trei zile gusta putina pâine. Locuinta avea într-o groapa adânca, unde cu amar plângea pentru tulburarile ce framântau atunci Bisericile crestine. Mai pe urma, iesind din groapa, a petrecut într-o chilie strâmta, fiind îmbracat cu o camasa de piele; si umplând cu apa un vas mare ce se afla în gradina, îsi lepada noaptea camasa si intra în vas, unde citea toata Psaltirea; iar dupa ce o citea, iesea afara si intra în chilie. Si asa a facut în toate zilele vietii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Fostirie.

Cuviosul Fostirie, stralucind din Rasarit, întocmai ca soarele, a luminat pâna si Apusul. Vietuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecând în rugaciune neîncetata catre Dumnezeu, omorându-si trupul sau cu postul, cu privegherile de noapte si cu toate lipsurile. Prin nevointele sale cele mari, stralucea ca un luceafar, potrivit numelui lui, luminând lumea. Curatindu-si trupul, sfintindu-si sufletul si pazind, pe cât omeneste este cu putinta, chipul lui Dumnezeu în om, s-a facut pe sine salas Duhului Sfânt. Dupa darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputintele si ranile celor ce cu credinta alergau la dânsul.

Asemenea preamaritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrana din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum graieste Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul parinte pâinea într-un loc stiut; si când veneau cercetatori la acest sfânt barbat, atunci la locul stiut cuviosul afla pâini puse si pentru dânsii. Aceasta preamarita minune a bunei vointe a lui Dumnezeu s-a savârsit nu numai câteva zile, ca în vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toti anii cei multi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singuratate si în tacere.

Mai pe urma, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mânastire, în care s-a adunat numar mare de frati, el nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fratilor hrana din osteneala mâinilor lor. Si aceasta s-a întâmplat nu pentru ca Dumnezeu nu ar mai fi putut sa faca aceasta si nici pentru ca n-ar mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga niciodata pentru hrana, tinând minte porunca lui Hristos: “cautati mai întâi împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si, toate acestea se vor adauga voua” (Matei, 5, 31); ci asa a binevoit Domnul, ca sa se dea lor hrana din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Sau Fostirie sa nu primeasca de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinta sa le aiba din osteneala mâinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învata pe frati sa se osteneasca întru osârdnica rugaciune, în citiri folositoare de suflet si în lucrul mâinilor lor, si el însusi fiind în acestea pilda pentru toti.

În vremea vietii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica niste eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat multi parinti, fiind chemat si cuviosul Fostirie. Si venind la sobor a marturisit dreapta credinta cu barbatie si cu bune dovezi, asa ca multi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata calugarilor, îndemnati fiind de viata cea sfânta a marelui nevoitor Fostirie prin ale carui rugaciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vietii lui pamântesti, cât si dupa fericita lui savârsire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, catre seara.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care, fiind înecat în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care, fiind calcat cu picioarele de chinuitori, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic Romano cel din Carpensia, care, în Bizant marturisind la anul 1794, prin sabie s-a savârsit.