Sinaxar 30 Martie

În aceastã lunã, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Ioan, cel ce a scris Scara.

>Acest sfânt, pe când era în vârstã de saisprezece ani, ajunsese, din pricina iscusintei sale la minte, foarte învãtat în toatã stiinta de pe vremea lui. Voind sã se aducã pe sine jertfã preasfintitã lui Dumnezeu, s-a dus la Muntele Sinai, unde s-a fãcut monah si a petrecut în ascultare. Mai târziu, cînd a ajuns la vârsta de nouãsprezece ani, pornind de acolo, s-a dus la un loc de sihãstrie care se gãsea la depãrtare de cinci leghe de mãnãstire, unde s-a hotãrât sã punã început luptelor sale înalte pentru virtute. Locul acesta se numea Tolas; si a petrecut aici patruzeci de ani în dragoste fierbinte si înflãcãrat de dogoarea iubirii dumnezeiesti. Se hrãnea cu toate acele lucruri care sunt îngãduite, fãrã de prihanã, vietii sihãstresti, dar gusta din toate numai câte putin si niciodatã nu se sãtura, iar cu aceasta, dupã câte se pare, frângea cu multã întelepciune orice fel de mândrie care îi rãsãrea în suflet. Dar cine este în stare sã povesteascã în cuvinte izvorul cel îmbelsugat al lacrimilor aceluia? Nu se deda somnului decât în mãsura în care privegherea prea îndelungatã nu trebuia sã-i nimiceascã starea mintii lui. Iar calea vietii lui era rugãciunea cea neîncetatã si dragostea cea neasemãnatã fatã de Dumnezeu.

>Osârduindu-se deci în toatã virtutea si ducând viatã îmbelsugatã, el s-a învrednicit de nenumãrate mari vedenii. Pe când se afla, odatã, în chilia lui si un ucenic al lui dormea într-un loc îndepãrtat sub o stâncã mare, care era gata sã cadã si sã-l zdrobeascã, cunoscând acest lucru prin Duhul Sfânt, a smuls pe ucenicul lui din primejdia care-l pândea, arãtându-i-se în somn si fãcându-l sã se ridice din locul acela în care peste putin timp ar fi avut sã moarã. Deci, ajungând pe culmea virtutilor si conducând vreme îndelungatã ca egumen mãnãstirea din Sfântul Munte Sinai, a pãrãsit apoi viata aceasta trecãtoare, mutându-se la viata cea vesnicã, dupã ce mai înainte a alcãtuit cartea aceea plinã de înãltãri duhovnicesti si dumnezeiesti, care se numeste Scara.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului prooroc Ioad.

>Acest sfânt, pe care l-a lovit leul si a murit, când a mustrat pe Ieroboam pentru juninci, era de fel din tribul Iuda. Dumnezeu îi poruncise sã se ducã la Ieroboam sã-l mustre si sã nu mãnânce nici pâine si nici apã sã bea, ci sã se întoarcã de acolo degrabã. Gãsind pe Ieroboam aducând jertfe, l-a chemat si i-a zis: "Acestea grãieste Domnul: Iatã se naste un fiu în casa lui Iuda; numele lui este Iosia si va jertfi asupra ta pe preotii înãltimilor acestora". Si Ieroboam a întins mâna ca sã-l prindã; dar mâna lui s-a uscat. Dar rugându-se, mâna i s-a vindecat ca si mai înainte. Si pe când Ioad se întorcea, a fost amãgit de cãtre un prooroc mincinos, care se numea Emvis si a mâncat pâine împreunã cu dânsul, cãlcând porunca Domnului. Deci, pentru aceastã neascultare, Dumnezeu a îngãduit ca Ioad sã fie ucis de un leu, dar sã nu fie mâncat de acesta. Si murind, a fost înmormântat în Betel, lângã cel ce l-a amãgit pe el.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Ioan cel ce s-a nevoit într-o fântânã.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei Euvula, maica sfântului Pantelimon, care în pace s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Zaharia cel nou, care a mãrturisit în Corint, la anul 1684, si care prin sabie s-a sãvârsit.