Sinaxar 28 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi opta, pomenirea sfinþilor apostoli Iason ºi Sosipatru din cei ºaptezeci.

Dintre aceºtia Iason era tarsean, ºi a fost mai întâi vânat de acolo la dreapta credinþã. Iar Sosipatru fiind din Grecia, a primit pe urmã de la acesta credinþa în Hristos. Dupã aceea fãcându-se amândoi ucenici ai lui Pavel apostolul, Iason a fost fãcut învãþãtor cetãþii; iar Sosipatru a primit cârma Bisericii Iconiei. Pãstorind ei bine Bisericile lor, s-au dus spre pãrþile apusului; ºi sosind la insula Cherchira, au fãcut înfrumuseþatã bisericã întâiului mucenic ªtefan, unde slujind lui Dumnezeu, au atras pe mulþi la credinþa în Hristos. Apoi fiind pârâþi cãtre guvernatorul Cherchirei, au fost închiºi într-o temniþã în care se aflau închiºi ºapte vãtafi de tâlhari, anume: Satornin, Iachishol, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Efrasie ºi Mamin, pe care prin cuvintele ºi faptele lor i-a atras la credinþa în Hristos, de i-au fãcut din lupi oi, care dupã aceea, au primit de la Hristos cununile muceniciei. Asemenea s-a întâmplat ºi cu temnicerul care a crezut în Hristos. Guvernatorul scoþând pe Iason ºi pe Sosipatru din temniþã, i-a dat pe seama lui Carpian eparhul sã-i chinuiascã; ºi vãzând chinurile lor, Cherchira, fiica guvernatorului, s-a declarat ºi ea creºtinã, ºi a dat la sãraci podoaba ce purta; de care aflând tatãl sãu, ºi neputând sã o întoarcã din gândul ei, a închis-o în temniþã. Dupã aceea a dat-o unui desfrânat arap, ca s-o necinsteascã; dar sosind acesta la uºa temniþei, a fost sfâºiat de o fiarã. Iar sfânta Cherchira, aceasta aflând, l-a tãmãduit ºi l-a scãpat de fiarã, ºi cu învãþãtura sa l-a fãcut creºtin; iar el a strigat: “Mare este Dumnezeul creºtinilor”. Pentru aceasta el a fost chinuit ºi ºi-a dat sfârºitul, iar sfânta Cherchira a fost vârâtã în foc, dar a rãmas sfânta nearsã. Pentru aceasta a tras pe mulþi la credinþa lui Hristos. Drept aceea a fost spânzuratã de un lemn ºi i-au dat fum dedesubt de au înecat-o. Dupã aceea au sãgetat-o cu sãgeþi, ºi atât de mult au rãnit-o, încât de mulþimea durerilor ºi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. Dupã accea pornind guvernatorul goanã asupra creºtinilor, ºi fugind creºtinii într-o insulã micã ce era acolo aproape, el porni sã meargã acolo, ca sã-i chinuiascã, ºi intrând în mijlocul luciului mãrii s-a scufundat ca Faraon cel de demult. Poporul Domnului au dat mulþumitoare laude lui Dumnezeu. Iar Iason ºi Sosipatru fiind sloboziþi de la închisoare, învãþau neoprit cuvântul lui Dumnezeu. Dar ridicându-se alt guvernator ºi aflând cele despre sfinþi, a poruncit sã aducã un butoi de fier, ºi sã îl umple de rãºinã ºi smoalã ºi cearã, ºi înfierbântându-l foarte, au bãgat pe sfinþi în el ºi sfinþii au rãmas nearºi ºi mulþi au crezut în Hristos, între care însuþi guvernatorul care plângea, zicând: “Dumnezeul lui Iason ºi al lui Sosipatru, ajutã-mi ºi mã miluieºte”. Fericitul Iason, fiind guvernatorii de faþã, sfãtuind ºi învãþând pe tot poporul, i-a botezat în numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh, numind pe guvernator Sebastian. Deci peste puþine zile, s-a îmbolnãvit fiul guvernatorului ºi a murit, iar apostolul fãcând rugãciuni l-a înviat. De atunci a fãcut multe minuni, ºi fãcând biserici înfrumuseþate ºi plinind tot lucrul bine ºi adãugând turma lui Hristos, în bune bãtrâneþi cãtre doritul sãu Hristos s-a petrecut.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici Dada, Maxim ºi Cvintilian.

Aceºti sfinþi au fost pe vremea lui Diocleþian ºi Maximian împãraþii, ºi a guvernatorilor Tavrinie ºi Gavinie. Fiind mare prigoanã asupra creºtinilor, ºi neplecându-se sfinþii aceºtia a aduce închinãciune la idoli, au fost pârâþi cãtre guvernatorul Tavrinie. Numaidecât prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea petrecând în rugãciuni cãtre Dumnezeu, i-au legat cu lanþuri de fier ºi degrab i-au adus la cetatea Dorostorului, fiind acolo amândoi guvernatorii, care au zis sfinþilor: “Spuneþi-ne mai întâi numele vostru”, ºi spunându-ºi fiecare numele sãu, a scris ºi cuvintele lor un Mangailian notar. Tavrinie a zis sfinþilor: “Iatã viaþa voastrã este în mâinile mele; de voiþi sã trãiþi, mergeþi de aduceþi jertfã maicii zeilor, ºi veþi fi ºi preoþi ai acesteia, pentru cã a murit preotul ei, ºi a mers cãtre marele Dia, împãratul ceresc, ca sã-i slujeascã lui acolo”. Iar sfântul Maxim a rãspuns pãgânului Tavrinie: “Cum îndrãzneºti preaneruºinatule sã grãieºti cã preadesfrânatul cel necurat este împãrat? Cunoaºteþi dar, o oameni fãrã minte, cã Hristos este Împãratul cerurilor, Care are purtare de grijã de toate, ºi în palmã le þine toate câte sunt, ºi noi la idoli fãcuþi de oameni nu ne vom închina”. Iar Gavinie guvernatorul a chemat la dânsul pe Dada ºi pe Cvintilian, vorbind multe vorbe bârfelnice, socotind cã îi va amãgi spre pãgânãtatea sa cea pierzãtoare; pe care neplãcându-i, i-a bãgat în temniþã, unde prin îngereasca arãtare se întãrea mãrturisirea lor, lãudând pe Dumnezeu. Deci scoþându-i din temniþã i-a întins pe pãmânt ºi i-a bãtut foarte cumplit; ºi bãgându-i iarãºi i-a scos ºi i-a dat numitului lor sat Ozovia ºi acolo le-a tãiat capetele ºi ºi-au dat sfârºitul.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici dintre tâlhari, care prin apostolul Iason, crezând în Hristos, în cãldare cu smoalã s-au sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei Cherchira, fiica guvernatorului Cherchirei, care, cu sãgeþi fiind sãgetatã, s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici Zinon ºi Vitalie, care în foc s-au sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Eusebie, care prin foc s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor apostoli Onisifor ºi Evod.

Aceºti sfinþi erau din cei ºaptezeci, de care aminteºte ºi apostolul Pavel. Onisifor a stat episcop Colofonului, iar Evod a fost pus în scaunul Antiohiei de Petru. ªi amândoi pãtimind multe chinuri ºi nevoi, ºi pe mulþi întorcând la credinþa în Hristos, s-au suit ºi ei spre Domnul cel dorit.