Sinaxar 27 Iunie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Samson, facatorul de minuni si primitorul de straini.
Acest sfânt era roman de neam si rudenie a marelui Constantin. Daruindu-si averea ce-i ramasese de la parinti la saraci, s-a dus la Constantinopol si aflând sfintele case de rugaciune, si cucerindu-se în ele cu cuviinta, se bucura petrecând sihastreste, si se desfata întru dumnezeiestile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. Dupa aceea, daca a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Si era el liman de mântuire saracilor si celor ce aveau nevoie de ajutor. Si având stiinta si de mestesugul doftoricesc, a vindecat pe împaratul Iustinian ce cazuse într-o boala de netamaduit. Din pricina aceasta, împaratul mirându-se foarte de vrednicia omului si smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare si vestita casa, a facut si casa de oaspeti si pe sfântul acesta l-a facut schevofilax, adica pazitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine si cu placere dumnezeiasca petrecând si facându-se multora pricina mântuirii, si pornind pe multi spre râvna si urmarea vietii sale celei placute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaste au fost mutate în marea biserica a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tamaduiri, întru slava si lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anect.
Acesta a trait pe vremea împaratiei lui Diocletian si a lui Urvan guvernatorul Cezareei din Capadocia. Si pentru ca învata pe crestini si-i sfatuia sa nu se înfricoseze de chinuri, ci mai vârtos sa se îmbarbateze pentru adevar si sa moara pentru dreapta credinta, a fost pârât la guvernator si prins. Si întâi a fost bagat în temnita; apoi fiind adus înaintea guvernatorului a fost silit sa jertfeasca la idoli, pe care el i-a doborât jos prin rugaciune; drept aceea a fost întins de patru insi si batut cu toiege de zece ostasi. Apoi a fost spânzurat de un lemn. Si-i taiara degetele mâinilor si ale picioarelor, si a fost strujit cu unghii de fier peste tot trupul. Dar biruind chinurile si prin aratarea dumnezeiescului înger ramânând sanatos, a fost în repetate rânduri si în felurite chipuri supus la cele mai grele chinuri. Vazând puterea cu care rabda chinurile si seninatatea cu care le astepta, multi din cei de fata mergând catre dânsul, se botezau si se vindecau de bolile ce aveau. Însa pentru acestea, cei ce se botezasera au fost ucisi prin taierea capului, iar sfântul a fost supus din nou la chinuri cumplite. Iar pe urma scotându-i doua fâsii de piele de pe spinare din grumazi pâna în calcâie, sfântul a luat una si a azvârlit-o în obrazul judecatorului, pentru care i s-a taiat capul, întru slava si lauda adevaratului Hristos si Dumnezeului nostru.
Tot în aceasta zi, povestirea lui Sinesie, episcopul Cirenei despre un oarecare filozof Evagrie si despre trei sute de litre de aur.
În Alexandria pe vremea lui Teofil, episcopul acelei cetati, Sinesie, episcop al Cirenei, barbat si filozof, si iubitor de straini, cunoscând pe un oarecare Evagrie, filozof si acela, dar nu iubitor de straini, grec însa cu credinta si foarte pornit spre închinaciunea la idoli, fiind amândoi ucenici la scoala si împrietenindu-se, nu contenea Sinesie a-l sfatui, si în tot chipul a încercat ca sa-l aduca pe acela spre cunostinta lui Dumnezeu. Si în sfârsit târziu oarecând l-a plecat pe el sa se faca crestin, si botezându-l cu toata casa sa, îi vorbea lui despre judecata si ce va sa fie si despre rasplatire, si despre iubirea de saraci si milostenie, caci Evagrie avea multa avere si nu putin aur; era însa învârtosat si atât de nemilostiv, încât mult s-a ostenit episcopul în toate chipurile ca sa moaie învârtosarea lui si sa-l aduca la îndurare, si nicicum putând, în sfârsit l-a plecat ca sa împarta aurul la saraci pentru ca sa-l ia pe acesta de la Hristos însutit, precum îi spunea episcopul. Dar mai întâi acela a zis catre episcop:
“Eu ma aflu cu totul neputincios ca sa împart cu mâinile mele acest aur la saraci dupa învatatura ta, însa tu daca crezi ca-mi spui adevarul, primeste trei sute litre de aur si, dându-mi mie dovada cu mâna ta de plata lor, împarte precum voiesti, si asa cu adevarat, voi cunoaste ca-mi va plati precum tu zici”; si plecându-se episcopul la aceasta si împartind aurul, Evagrie a luat dovada scrisa de mâna episcopului, si o avea în pastrare. Deci mai traind dupa aceasta câtiva ani si cazând într-o oarecare boala, aproape de darea sufletului fiind, a poruncit fiilor sai ca, atunci când îl vor îngropa, sa-i puna în mâini dovada scrisa de episcop si apoi sa-l acopere cu piatra de deasupra mormântului. Deci luând fiii sai dovada, au facut precum li s-a poruncit, si dupa a treia zi de la îngroparea lui s-a aratat Evagrie episcopului Sinesie, zicându-i: “Vino, Prea Sfinte Episcope, la mormântul meu, si primeste-ti dovada scrisa de mâna ta, caci eu mi-am primit datoria de la Hristos, dupa fagaduinta ta, si nu mai am cu tine nici o socoteala; iar spre a ta deplina încredintare, cu însasi mâna mea am iscalit de primire pe dovada ce mi-ai dat”, caci nu stia episcopul ca împreuna cu Evagrie fusese îngropata si dovada data de el. Facându-se ziua, a chemat episcopul pe fiii lui Evagrie si i-a întrebat daca au îngropat si altceva împreuna cu tatal lor, iar ei îi spuneau ca nici altceva decât hainele cu care era îngropat. Zisu-le-a episcopul: “N-ati îngropat împreuna cu el si o oarecare hârtie?” Atunci ei, aducându-si aminte, i-au zis asa: “Stapâne, când era el aproape de sfârsit, ne-a dat noua o hârtie, zicându-ne: “Dupa ce ma veti îngropa, sa nu ma acoperiti cu piatra de deasupra mormântului, pâna ce nu-mi veti pune în mâini aceasta hârtie fara sa stie cineva despre aceasta”. Atunci episcopul degrab împreuna cu fiii lui Evagrie si cu tot clerul bisericesc, aflându-se împreuna cu ei si unii barbati iubitori de Dumnezeu, au mers la mormântul lui Evagrie si deschizând, au vazut pe Evagrie zacând cu buna întocmire si dupa rânduiala, neavând nimic neplacut.
Iar hârtia se afla în mâinile sale, pe care si luând-o episcopul, a citit în auzul tuturor aceste cuvinte: “Eu, Evagrie filozoful, scriu tie preacuviosului episcop:
Bucura-te întru Domnul. Am primit datoria, si mi s-a platit cu desavârsire, si despre aceasta nu am nici o socoteala cu tine. Si multumesc lui Dumnezeu si cuviosiei tale, ca am câstigat însutita comoara în ceruri si viata vesnica precum mi-ai fagaduit mie”. Dupa ce au vazut toti scrisoarea proaspata si au cunoscut ca este scrisa de mâna mortului, mai ales ca au adeverit aceasta fiii aceluia, ca, atunci când au îngropat scrisoarea aceea împreuna cu tatal lor, avea scrise numai cele de mâna episcopului, s-au spaimântat toti, si cu mare glas întru multe ceasuri strigau: “Doamne miluieste”. Povestea si cel ce le-a spus acestea ca si scrisoarea aceasta se pastreaza pâna acum, acolo, unde se pastreaza odoarele sfintei episcopii a Cirenei, spre deplina încredintare a multora, aratând adica datoria, cu scriere veche de mâna episcopului, iar scrisoarea cea dupa moartea lui Evagrie, este proaspata si de mâna sa scrisa.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosita, care cu pace s-a savârsit.
Sfânta Ioana Mironosiþa, soþia lui Chusa, administratorul proprietãþii Regelui Irod, a fost una din femeile care L-au urmat ºi însoþit pe Iisus Hristos în perioada misiunii sale pe pãmânt. Ea este amintitã de Sf. Ap. Luca în capitolele 8:3 ºi 24:10. Împreunã cu celelalte mironosiþe, Ioana s-a dus la mormântul Mântuitorului ca sã ungã trupul sfânt cu mir dupã moartea Sa pe Cruce, auzind de la îngeri despre minunea învierii lui Hristos. Conform tradiþiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sf. Ioan Botezãtorul, dupã ce Irod a dat ordin sã-i fie tãiat ºi aruncat ().
Sf. Ioana mai este prãznuitã ºi în Duminica Miron
osiþelor.
Tot în aceasta zi pomenirea Cuviosului Luca pustnicul, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marchie si Marchia, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pierie preotul Antiohiei, care prin foc s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.