Sinaxar 26 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Acesta a trait în zilele împaratului Eraclie, în anii 608, si se tragea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naste el, s-a aratat prin niste semne dumnezeiesti maicii sale în ce chip vrea sa fie. Si dupa nastere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât si pe cei de acum, cu vederea si cu auzirea lui. Ca se arata maica-sa când era grea cu dânsul, ca tinea în brate un mielusel frumos, care avea în cornitele lui faclii aprinse. Acesta era semn al virtutilor si stralucirii ce avea sa aiba el mai pe urma, caci s-a luptat cu toata nevointa si a întrecut pe multi cu rabdarea, ca a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea ranindu-l si pe el vicleanul diavol, ca si pe Iov, cu rana, pentru aceasta sfântul în pizma vrajmasului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a rabdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealalta parte, pâna când si-a dat cinstitul sau suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toata vremea vietii lui a fost o suta de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Nicon, numit si “Pocaiti-va”.

Acesta se tragea din tara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: “Tot cel ce va lasa pe tata sau pe mama” si celelalte, si-a lasat tot si s-a dus la o mânastire unde a aratat tot felul de nevointe si a întrecut pe toti monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desavârsita aspra petrecere. Iar tatal sau aflând ca se afla la mânastire, cerceta toate locasurile calugarilor. Iar sfântul iesind din acea mânastire, a colindat tot Rasaritul propovaduind tuturor si zicând: “Pocaiti-va”. Deci s-a dus si în insula Creta la toate cetatile si orasele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a facut multe minuni si a zidit o biserica în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se pâna în sfârsit, s-a mutat catre Hristos cel dorit, luând cununa nevointei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Stelian Paflagonul.

Acesta a fost sfintit din pântecele maicii sale si s-a facut locas Duhului Sfânt. Pentru aceasta împartindu-si bogatia la saraci si facându-se monah, a covârsit pe toti monahii cei de atunci prin nevointa obositoare si vietuire aspra. Apoi s-a dus în pustie, si a intrat într-o pestera în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Si s-a facut doctor de felurite nevindecate patimi. Caci când urma boala aducatoare de moarte si mureau pruncii, si parintii ramâneau fara de copii, atunci câte maici chemau cu credinta numele acelui sfânt Stelian si zugraveau sfânta lui icoana, iarasi nasteau alti prunci. Însa si prunci bolnavi izbavea de boala. Deci asa vietuind pururea pomenitul si vindecari si minuni multe savârsind, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Parintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mânastire ce se afla în Asia. Si când era tânar cu vârsta ducea sihastreasca viata. Avea îndrumator si staret pe un monah foarte lenes si neînfrânat. Deci atâtea necazuri si suparari rabda de la el fericitul, încât la multi poate par necrezute.

Caci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul si alteori avea ranit chipul. Iar dupa ce au trecut noua ani, sub ascultarea acelui nemilostiv batrân, s-a mutat catre Domnul si a fost îngropat în cimitirul parintilor. Atunci batrânul sau s-a dus la un mare si întelept parinte si i-a zis: “Fratele Acachie a murit”. Iar acel parinte n-a crezut cuvintelor lui, dar batrânul iarasi i-a zis: “Vino de vezi”. Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare parinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu asa: “Frate Acachie, ai murit?” Iar mereu multumitorul si desavârsit ascultatorul a aratat înca si dupa moarte supunerea sa, caci raspunzând a zis: “Cum este cu putinta, parinte cuvioase, sa moara omul facând ascultare?” Atunci îndrumatorul si staretul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamarita minune a cazut cu fata la pamânt în lacrimi. Si facându-si chilie lânga mormântul cuviosului, acolo si-a petrecut viata, cu înfrânare, marturisindu-se parintilor pentru bataile ce da sfântului si zicând cuvântul acesta “Ucidere am facut”.

Iar cinstitele moaste ale Cuviosului Acachie au fost pazite prin dumnezeiasca putere mai presus de toata stricaciunea si de fireasca dezlegare. Si au ramas întregi multe înconjurari de ani. S-a întâmplat o data ca sa iasa monahii acelei mânastiri sa secere, vremea la aceasta chemându-i, si numai doi frati au ramas în mânastire. Unul ca sa pazeasca, iar celalalt pentru ca era bolnav. Si s-a întâmplat ca a murit cel bolnav, iar celalalt frate singur fiind, nu putea ca sa-i sape mormântul si sa faca si celelalte trebuincioase spre îngropare. Asadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreuna cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afara din mormânt; si iarasi l-a bagat în mormânt. Si fiindca iarasi l-a aflat pe el aruncat afara, se tânguia catre sfântul îndreptându-se si zicând: “Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum vad, te-ai facut atât de neascultator si mândru, încât nu primesti pe fratele în mormântul tau, ci îl arunci afara. Deci sau lasa-l pe el sa se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarasi afara, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afara din mormânt”. Si a pus pe fratele iarasi în mormântul sfântului si s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarasi, pe fratele cel mort l-a aflat zacând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Si asa pâna astazi se vede desert mormântul care poarta numele Sfântului Acachie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la orasul Cirului zabovea neavând pestera, nici casa, nici coliba, ca prin acestea sa scape de firestile nevoi. Trupul lui era legat cu lanturi foarte grele pe sub camasa sa cea de par, cu care erau legate si gâtul si mijlocul sau. Asemenea avea lanturi spânzurate împrejurul gâtului sau, doua pe partea dinainte si doua pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alaturea, închipuiau litera H; si pe la coatele mâinilor avea câte un lant de fier. Hrana lui era seara linte muiata. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Caci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatal sau care zicea catre sfântul:

“Stiu, robule al lui Dumnezeu ca poti, numai nu te îngreuia a face rugaciune”. Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatalui, l-a înviat pe copil si l-a dat sanatos în mâinile tatalui sau. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una sa pomenim. Un oarecare aducea sfântului apa de departe, de doua ori pe saptamâna. Si închipuindu-se diavolul pe sine întru asemanarea sfântului, întâmpina pe la mijlocul caii pe cel ce ducea apa, si luându-i apa îl trimitea acasa, pentru ca prin lipsa de apa sa puna pe sfântul în nedumerire. Iar o data venea aducatorul de apa si nesimtindu-l spurcatul diavol, l-a vazut batrânul si i-a zis: “Ce este aceasta, fiule? Multa vreme a trecut de când n-ai adus apa, si am ajuns nu în mica suparare pentru lipsa de apa”. Iar acela i-a raspuns: “Pururea parinte, la ceasul si ziua rânduita, eu aduc apa, dar tu, întâmpinându-ma, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngaduiai ca sa vin aici”. Iar sfântul a zis catre dânsul: “De acum înainte, macar de mii de ori de ma vei vedea ca te întâmpin si te opresc, sau te cert pe tine, fiule, sa nu-mi dai vasul pâna ce nu vei ajunge la locul acesta”. Asa nevoindu-se si mare facator de minuni facându-se, întru bucurie s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui no
stru Sil, episcopul Corintului din Persida.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis si pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a patimit la anul 1807.