Sinaxar 26 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea cuviosului nostru parinte Xenofont, a sotiei sale Maria si a fiilor lor Arcadie si Ioan.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe din afara, iar pe dinauntru plin de cucernicie. Deci, si-a trimis pe cei doi fii ai sai la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri si pentru învatatura de carte. Dar aflând ca s-a nimicit corabia în care calatoreau fiii sai, a purces cu sotia sa-i caute. Si i-a gasit la Ierusalim, îmbracati în haine monahicesti. Atunci s-a calugarit si el cu sotia lui; si atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face si minuni. Fiind placuti pâna la sfârsit lui Dumnezeu, s-au mutat în locasurile ceresti.

Tot în aceasta zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Acest cutremur s-a întâmplat la sfârsitul împaratiei lui Teodosie cel Mic, fiul lui Arcadie si al Eudoxiei, într-o zi de duminica, la doua ceasuri din zi. Si au cazut zidurile cetatii si multe case s-au surpat, mai ales de la intrarea Troadisienilor pâna la Poarta de Arama cea cu patru usi. Cutremurul a tinut trei luni. Iar împaratul, facând litanie cu tot soborul, zicea cu lacrimi: “Izbaveste-ne, Doamne, de urgia Ta cea dreapta, si sterge pacatele noastre, prin pocainta, caci ai clatinat pamântul si l-ai cutremurat, pentru pacatele noastre, ca sa Te preaslavim pe Tine, Bunule si de oameni Iubitorule, Dumnezeul nostru”.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului nostru parinte Simeon, numit cel batrân.

Acesta, iubind din copilarie viata pasnica, s-a salasluit într-o crapatura mica de stânca, unde se hranea numai cu buruieni. Deci, având dorinta dumnezeiasca, s-a dus la muntele Sinai. Si intrând în pestera în care s-a ascuns odinioara Moise, a cazut cu fata în jos si a zabovit asa, sapte zile, în rugaciune, cu lacrimi, fara hrana, pâna a auzit glas dumnezeiesc poruncindu-i sa se scoale si sa manânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se si aflând merele, le-a mâncat cu osârdie. Apoi, coborându-se din munte si zidind doua mânastiri, viata lui cea plina de osteneli a luat sfârsit, mai înainte savârsind minuni marite, spre slava lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Anania preotul, Petru temnicerul si alti sapte ostasi care au fost cu dânsii.

Acestia au trait pe vremea împaratului Diocletian si a lui Maxim, ocârmuitorul Feniciei. La acesta fiind adus preotul Anania, a marturisit pe Hristos si a batjocorit pe idoli. Pentru aceasta a fost batut cu toiege si ars pe spate cu frigari înrosite, apoi a fost uns cu otet si cu saramura, pe partile arse. Prin rugaciunea lui, el a zguduit templul Idolilor si idolii cazând, s-au zdrobit. Fiind închis, s-a împartasit de hrana dumnezeiasca si a adus la credinta în Hristos pe pazitorul închisorii împreuna cu sapte ostasi paznici. Toti acestia, din porunca dregatorului, au fost chinuiti cu tot felul de chinuri, iar mai târziu au fost înecati în mare, izbavindu-se astfel de chinurile cele cumplite.