Sinaxar 25 Aprilie
În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi cincea, pomenirea sfântului apostol ºi evanghelist Marcu.
Prealãudatul apostol Marcu a propovãduit pe Hristos în tot Egiptul ºi Libia ºi Varvaria ºi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, ºi a scris ºi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, ºi mergând în Cirineea Pentapolei, a fãcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, ºi de acolo la Pentapole, fãcând pretutindenea minuni, ºi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi ºi de ceilalþi clerici. Dupã aceea mergând iarãºi la Alexandria, ºi aflând pe oarecare fraþi de lângã mare, la Vucoli, petrecea cu dânºii binevestind ºi propovãduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinãtorii idolilor nesuferind a vedea sporin-du-se credinþa în Hristos, l-au legat cu ºtreanguri ºi l-au târât, ºi carnea pe pietre se zdrelea ºi sângele lui roºia pãmântul.
Bãgându-l în temniþã, i s-a arãtat Domnul spunându-i mai înainte mãrirea ce avea sã primeascã; la ziuã iarãºi legându-l, l-au târât pe uliþe iarãºi ºi aºa zdrelindu-se ºi rupându-se de pietre, ºi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arãta astfel: nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund ºi mãrunt; ci cuvios ºi împodobit la mãsura vârstei crescându-i ºi cãrunteþe. Nasul lungãreþ iar nu scurt, nici cu vreo lipsã ci drept, sprâncenele îi bãteau jos, barba lungã, capul pleºuv; la faþã era încuviinþat, era milostiv ºi lãsãtor, ºi dulce la vorbã cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, ºi strãlucea virtuþile sufletului cu harurile trupului sãu.
Tot în aceastã zi, pomenirea celui între sfinþi pãrintelui nostru Macedonie, patriarhul Constantinopolului.
Tot în aceastã zi, sfânta muceniþã Nichi.
Tot în aceastã zi, pomenirea preacuvioºilor opt pãrinþi sihaºtri.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.