Sinaxar 24 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea celui între sfinti Parintelui nostru Clement, episcopul Romei.

Fericitul si preaînteleptul Clement era roman de neam si se tragea din neam împaratesc, fecior al lui Faust si al Matildei. Deci, silindu-se la toata învatatura întelepciunii elinesti si aflând pe Apostolul Petru, a fost învatat de dânsul credinta în Hristos cea adevarata si facându-se propovaduitor al Evangheliei si scriind Asezamintele Sfintilor Apostoli, a fost facut si episcop al Romei. Însa fiind prins de împaratul Domitian, a fost chinuit si izgonit la o cetate pustie de lânga Cherson si acolo, legându-i de grumaji o ancora de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul marii; si asa s-a sfârsit de trei ori fericitul.

Iar Dumnezeul minunilor, si dupa moarte marind pe sluga Sa, a facut o mare si peste fire minune. Ca de atunci si în urma în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se departa apa de la mal ca la trei mile, lasând sa mearga ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo sa praznuiasca sapte zile, facând astfel mare bucurie celor ce nadajduiau în Domnul.

Deci odata, departându-se marea si intrând poporul, si savârsind praznicul sfântului si iesind, s-a întâmplat ca a ramas acolo un copil mic, uitat de parintii lui. Iar marea întorcându-se si locul iarasi acoperindu-l, parintii copilului plângeau si se tânguiau pentru lipsa lui prin tot orasul, pricinuind si celorlalti cetateni plângere si jale. Iar a fost în anul urmator, când iarasi s-a retras marea în laturi, au mers si au aflat copilul sanatos sezând lânga mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hranit si cum a fost pazit nevatamat, au aflat ca l-a hranit sfântul cel ce zacea acolo si l-a pazit cu darul rugaciunilor sale nevatamat de fiarele marii. Deci luându-l si multumind sfântului s-au dus la casa lor slavind pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei.

Acesta a trait în zilele împaratului Maximian, fiind învatator al dreptei credinte si propovaduitor al dogmelor celor drepte, caruia împaratul voia sa-i taie capul caci aflase de cele ce facea el. Atunci îl supara Arie cerând iertaciune, rugându-se si tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l si zicând a fi despartit de marirea lui Hristos si în veacul acesta si în cel viitor. Ca zicea catre ei ca a vazut pe Domnul în chip de cocon mic stralucind mai mult decât soarele, dar purtând o haina rupta din cap pâna în picioare si întrebându-L pentru ce-i este rupta haina a aflat de la El ca Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arata despartirea si osebirea ce a facut Arie Fiului de catre Tatal, nemarturisindu-L pe El de o fiinta cu Tatal. Asemenea a aratat si celelalte dogme si cuvinte de hula ale lui Arie. Acest sfânt s-a savârsit dupa porunca împaratului prin taierea capului, câstigând cununa cea nevestejita.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Filumen si Hristofor, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a savârsit zidit într-o gaura.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Procopie si Hristofor, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la piatra de aur, care se tragea dinspre partile Rasaritului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia.

Acest sfânt a trait pe vremea apostatului Iulian. Si a fost prins de pe ulita de eparhul Salustie, pentru o pricina ca aceasta: Când rau-credinciosul Iulian a poruncit ca sa se ridice de la Dafne, adica dinaintea cetatii Antiohiei, moastele Sfintilor Mucenici Vavila si a celor împreuna cu dânsul, atunci crestinii cei ce duceau sfintele moaste cântau un psalm al lui David si la fiecare stare ziceau stihul acesta: “Sa se rusineze toti cei ce se închina celor ciopliti”. Pentru ca pagânii socoteau biruinta si neputinta a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaste. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci dupa porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindca era si el râvnitor bunei cinstiri si era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Si fiind spânzurat pe lemn patimitorul lui Hristos, a fost ranit pe spate de bataile vinelor de bou si i s-au jupuit coastele cu unghiile; si asa era chinuit sfântul de dimineata pâna în seara, apoi legat fiind cu lanturi, a fost aruncat în închisoare.

Iar a doua zi, aflând Iulian de barbatia ce a aratat tânarul, si stiind câti crestini rabda pâna în sfârsit mucenicia si ca uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteste rusine, iar mucenicilor li se socoteste biruinta, slava si bucurie, Paravatul a poruncit sa libereze pe sfântul din închisoare.

Dupa acestea au întrebat unii pe sfântul daca simtea dureri în timpul chinurilor. La care a raspuns ca la început simtea putina oarecare durere; apoi i s-a aratat cineva tinând în mâini o basma moale si racoritoare, cu care-i stergea de pe obraz sudoarea si-l îndemna spre îndrazneala si barbatie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul ca nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Caci prin contenirea chinurilor a contenit si cel ce se arata (care era înger ceresc) si nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrazneala si mângâierea cereasca. Sfântul Teodor acestea patimind, în veci se veseleste cu Domnul, odihnindu-se cu pace.