Sinaxar 23 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi treia, pomenirea sfântului ºi mãritului marelui mucenic Gheorghe, purtãtorul de biruinþã.

Mãritul acesta ºi minunatul ºi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trãit în vremea împãratului Diocleþian, trãgându-se din Capadochia, de neam strãlucit ºi luminat, din ceata ostaºilor ce se chemau tribuni; iar când a fost sã pãtimeascã era la cinstea dregãtoriei de comis.
Având împãratul gând sã porneascã rãzboi asupra creºtinilor, a dat poruncã sã se învredniceascã de cinstiri împãrãteºti ºi de daruri cei ce se vor lepãda ºi vor pãrãsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, sã aibã pedeapsã moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faþã, a declarat cã este creºtin, mustrând deºertãciunea ºi neputinþa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amãgiri, nici cu fãgãduinþele tiranului, care fãcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebãgãtor de seamã de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliþã. ªi când i s-a înfipt suliþa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliþei s-a întors înapoi ºi a rãmas sfântul nevãtãmat. Apoi legându-l de o roatã þintuitã cu fiare ascuþite, care a fost pornitã din sus spre o vale, ºi rupându-se trupul în mai multe bucãþi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rãmas el sãnãtos. ªi înfãþiºându-se sfântul înaintea împãratului ºi a lui Magnenþiu, care ºedeau alãturi de el ºi aduceau jertfã la idoli pentru sãnãtatea lor, sfântul a atras pe mulþi spre credinþa în Hristos, cãrora din porunca împãratului li s-au tãiat capetele afarã din cetate. ªi venind la Hristos ºi Alexandra împãrãteasa, a mãrturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut ºi alþii mulþi în Hristos, vãzând cã sfântul a ieºit sãnãtos dintr-o varniþã în care fusese aruncat. Dupã accasta i-au încãlþat picioarele cu încãlþãminte de fier ce avea cuie ºi l-au silit sã alerge. Ci iarãºi au pus de l-au bãtut, fãrã de nici o milã, cu vine de bou uscate. Iar Magnenþiu cerând semn ca sã învieze pe un mort din cei ce erau îngropaþi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multã vreme morþi, ºi fãcând sfântul rugãciune deasupra mormântului, a înviat mortul ºi s-a închinat sfântului, ºi a slãvit Dumnczeirea lui Hristos. ªi întrebând împãratul pe mort cine este, ºi când a murit, a rãspuns accsta cã este din cei ce au trãit mai înainte de venirea lui Hristos, adicã mai înainte de trei sute de ani ºi mai mult ºi cum cã a ars în foc atâþia ani din pricina rãtãcirii idoleºti. Pentru care minune crezând mulþi, ºi înmulþindu-se spre credinþã, slãveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era ºi Glicherie, cãruia îi murise boul, ºi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind ºi el credinþa în Hristos, a luat cununa muceniciei, fãcându-l pãgânii multe bucãþi cu sãbiile. Deci venind mulþi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, ºi încã pentru cã sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiºtea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca sã spunã dacã este el Dumnczeu, ºi de i se cuvine sã i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a rãspuns cã unul este Dumnezeu adevãrat: Hristos ºi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toþi ºi au cãzut ºi s-au sfãrâmat. Ceea ce neputând rãbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul ºi l-au dus la împãratul, ºi-au cerut degrab rãspuns de moarte asupra lui; iar împãratul a poruncit ca sã taie pe sfântul ºi pe Alexandra împãrãteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tãiat capul, iar sfânta Alexandra fãcând rugãciune în temniþã, ºi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Însã trebuie sã istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.
În pãrþile Siriei se aflã o cetate numitã Ramel, în care era o bisericã ziditã în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo minã de piatrã, ca sã se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depãrtat, ºi se fãcea multã nevoinþã cu aflatul lor, ºi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevãratã ºi întãritã credinþã la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpãrat ºi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau fãcuþi ºi înfrumuseþaþi, ºi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtãtor de grijã sã ducã stâlpii, sã ia ºi sã ducã ºi pe acela pe care îl cumpãrase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese sã se ducã. Atunci femeia de supãrare cãzând la pãmânt plângea ºi se ruga sfântului sã-i ajute sã poatã duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, vãzu în vis unde i se arãtã sfântul în chip de voievod, ºi-i zise: “De ce eºti tristã, femeie?” Iar ea îi spuse pricina intristãrii, ºi sfântul descãlecând de pe cal zise cãtre femeie: “Unde-þi este voia sã fie pus stâlpul?” ªi ea rãspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” ªi sfântul îndatã însemnã marmura cu degetul, scriind aceasta: Sã se punã în dreapta, al doilea, stâlpul vãduvei (dupã cel dintâi), ºi ridicând sfântul de capãtul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajutã ºi tu” ºi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, ºi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalþi, ºi dimineaþa se aflã la liman. Ceea ce vãzând Vasilicos, cãci aºa se numea purtãtorul de grijã pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat ºi mai vârtos dacã a vãzut ºi scrisul, care rânduia ºi locul, unde trebuia sã fie pus. ªi mulþumind lui Dumnezeu, cerea ºi de la sfântul iertare pentru greºeala neascultãrii, ºi, luând ºi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul vãduvei în rând cu ceilalþi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stã ºi pânã în ziua de astãzi întru neºtearsã pomenirea femeii, ºi întru mãrirea sfântului pentru preamãrita minune.
Iatã altã minune fãcutã la Mitilene ºi care înfricoºeazã tot gândul ºi tot auzul. Cãci în acest loc este o bisericã a marelui mucenic Gheorghe, foarte slãvitã ºi vestitã. ªi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulþime multã de popor în toþi anii, sã facã la acea bisericã prãznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fãrã veste la vremea privegherii pe câþi au aflat în bisericã, ºi i-au luat legaþi, împreunã cu câþi au putut prinde din cei de afarã, cã cei mai mulþi scãpaserã. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era ºi un tinerel, pe care l-a dãruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. ªi trecând câtãva vreme pânã s-a împlinit anul, ºi au ajuns iar la prãznuirea preamãritului mucenic, tânãrul a slujit lui Amira; iar pãrinþii lui nelãsându-ºi obiceiul lor ºi nici nu au fost nemulþumitori pentru pierderea copilului, ci punându-þi nãdejdea la Dumnezeu ºi mulþumind sfântului, ºi fãcând praznic dupã obicei, au ieºit ca sã cheme la masã pe cei ce erau chemaþi; iar maica copilului întorcându-se la bisericã, a cãzut la pãmânt plângând ºi rugând pe sfântul, ca sã izbãveascã pe fiul ei din robie, în ce chip va ºti, cu atotputernicul ºi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. ªi, dupã ce ºi-a sfârºit femeia rugãciunea, ºezând oaspeþii la masã, a pomenit bãrbatul femeii la masã întâi ajutorul sfântului, ºi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnczeu s-a fãcut minune mare ºi preamãritã ºi aproape de necrezut pentru cei ce nu ºtiau lucrurile cele slãvite ale lui Dumnezeu. Dar dacã vor cugeta la Avacum, care din rãpirea îngerului întru o clipealã de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arãta necredincioºi nici de aceasta. Cãci în ceasul în care pusese tânãrul vin în pahar ºi se gãtea ca sã dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Vãzând toþi cei ce erau la masã pe tânãr, s-au minunat. ªi întrebându-1 de unde ºi cum se aflã în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca sã-l dau lui Amira în Creta, am fost rãpit de un bãrbat preamãrit, care m-a pus pe calul lui, þinând cu mâna dreaptã paharul, ºi cu stânga þinându-mã de mijlocul lui, mã aflai precum mã vedeþi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le ºi vãzându-le, s-au mirat de acea mare minune. ªi sculându-se de la masã, au dat laude ºi mulþumire toatã noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mãrind pe sfântul Sãu mucenic.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinþilor mucenici, Anatolie ºi Protoleon stratilaþii.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecãtori.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în aceastã zi, sfinþii Donat ºi Terinos, care prin sabie s-au sãvârºit.

Tot în aceastã zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mãrturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, ºi care, fiind bucãþi tãiat cu sabia, s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazãr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.