Sinaxar 21 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a douãzeci ºi una, pomenirca sfântului sfinþitului mucenic Ianuarie episcopul, ºi cei împreunã cu dânsul Procul, Soson ºi Faust diaconii, Dezidcriu citeþul, Eutihie ºi Acution.

Aceºti sfinþi au fost daþi la multe chinuri în zilele împãratului Diocleþian ºi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, ºi mai pe urmã neînfricoºându-se nici plecându-se poruncilor pãgâneºti, li s-au tãiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost bãgat în cuptor, ºi scãpând din el, i s-au tãiat vinele, ºi tãindu-i-se ºi lui capul cu sabia ºi-a primit sfârºitul.

Tot în aceastã zi, pomenirca pãtimirii sfântului sfinþitului mucenic Teodor cel din Perga Pamfiliei ºi a celor împreunã cu el.

În împãrãþia lui Antonin stãpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostãºeascã pe tinerii cei frumoºi ºi tari cu trupul, spre slujba împãrãteascã. Cu aceºtia au luat ºi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, ºi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca ºi pe ceilalþi tineri semnul cel ostãºesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndatã l-a aruncat de la sine, zicând: “Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împãratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, ºi nu voiesc sã fiu ostaº la alt împãrat.” ªi l-a întrebat pe el guvernatorul: cãrui împãrat te-ai fãcut ostaº? Rãspuns-a sfântul: “M-am fãcut ostaº Aceluia ce a fãcut cerul ºi pãmântul.” ªi îndatã guvernatorul cunoscând cã e creºtin, i-a zis: “Au nu vei aduce zeilor noºtri jertfe?” Rãspuns-a sfântul: “Eu demonilor celor necuraþi jertfã niciodatã n-am adus, nici voi aduce.” Atunci a poruncit guvernatorul ca sã-l batã pe el; ºi bãtându-l foarte, iarãºi la întrebare l-a pus inainte, ºi i-a zis: “Acum, oare, pleca-tu-te-ai, ºi mai cu blândeþe ne vei rãspunde nouã, ºi te vei închina zeilor?” Rãspuns-a sfântul: “De ai fi cunoscut ºi tu pe Dumnezeul ce te-a fãcut pe tine, singur ai fi voit ca sã te închini Aceluia.” ªi a poruncit guvernatorul ca sã aprindã un foc, ºi sã aducã o tigaie mare de fier, ºi sã topeascã multã smoalã, pucioasã ºi cearã, ºi sã punã în tigaie pe mucenicul gol, ºi sã toarne peste dânsul cele topite. ªi fãcându-se aceasta, deodatã a fãcut Dumnezeu o minune preaslãvitã. Pentru cã un vuet mare ridicându-se, ºi fãcându-se cutremur, a crãpat pãmântul în douã în acel loc, unde se afla focul ºi tigaia, ºi apã multã din crãpãtura pãmântului a izvorât, ºi a stins focul ºi tigaia, iar sfântul mucenic cu totul a rãmas sãnãtos, ºi cãtre guvernator a zis: “Iatã vezi cã nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Cãruia eu slujesc; iar tu de voieºti ca sã cunoºti puterea zeilor tãi, clãdeºte alt foc ºi tigaia iarãºi o arde, ºi porunceºte ca pe unul din ostaºii tãi sã-l întindã pe ea în numele zeilor tãi, ºi atunci vei vedea puterea lor, ºi tãria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaºte.”

Iar ostaºii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis cãtre guvernator: “Nu, domnule, sã nu faci nouã aceasta, ci mai ales papilor zeilor sã le faci aºa. Pentru cã mai degrabã va asculta tigaia pe popa, ca ºi pe Teodor, ºi nu-l va arde pe acela, precum ºi pe dânsul.” Iar guvernatorul îndatã poruncind sã cheme pe un popã, l-a întrebat pe el: “Cum îþi este numele?” Rãspuns-a popa: “Dioscor îmi este mie numele.” Zis-a cãtre dânsul guvernatorul: “Cu ce fel de vrajã ºi buruianã se ung creºtinii, ºi intrã cu îndrãznealã în foc, ºi nearºi rãmân, precum ºi Teodor acum de foc nevãtãmat este?” Rãspuns-a Dioscor: “Creºtinii nu sunt vrãjitori, ci numele lui Hristos este aºa de puternic, încât unde este chemat Acela, acolo toatã buruiana si basmele cele vrãjitoreºti se stricã, ºi demonii se cutremurã.” Zis-a guvernatorul: “Au doarã, mai tare este Hristos decât Dia al nostru?” Rãspuns-a Dioscor: “Dia ºi ceilalþi zei cu dânsul sunt idoli surzi ºi nesimþitori, ºi te rog pe tine, nu mã sili pe mine ca sã mã sui pe tigaie, ci de voieºti ca sã ºtii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales sã-l pui pe foc.” Zis-a guvernatorul: “ªi cine poate sã facã aceasta? Pentru cã cine va îndrãzni sã punã pe zeu în foc?” Zis-a Dioscor: “Porunceºte-mi mie, ºi eu voi face aceasta. ªi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, cã este Dumnezeu, ºi poate sã se apere pe sineºi de foc.” Zis-a guvernatorul: “Cu adevãrat de acum nu mai eºti tu popã de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grãieºti.” Rãspuns-a Dioscor: “Am fost popã, asemenea þie întru credinþã pãgâneascã, însã vãzând acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine ºi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, ºi neputinþa mincinoºilor zei am înþeles-o, ºi m-am întãrit întru credinþa lui Hristos, ºi voiesc astãzi sã mã fac împreunã ostaº cu Teodor.” Zis-a cãtre dânsul guvernatorul: “Dacã aºa grãieºti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca ºi Teodor.” Atunci Dioscor cãzând cãtre mucenicul lui Hristos, a zis: “Robule al lui Hristos, adevãratului Dumnezeu, Teodore, roagã-te pentru mine”; ºi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi au dezbrãcat de Dioscor, ºi pe tigaia cea încinsã întinzându-l, tare a strigat: “Mulþumesc þie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, cã cu robii Tãi mã rânduieºti pe mine; primeºte cu pace sufletul meu.” ªi acestea zicând ºi-a dat duhul, ºi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca ºi tâlharul pe cruce raiul.

Dupã sãvârºirea fericitului Dioscor, pe sfântul Teodor l-a aruncat în temniþã. Dupã aceea în altã zi, de picioare împiedicându-l ºi de un cal sãlbatic legându-l, l-au târât pe uliþele cetãþii, gonind foarte tare calul; calul, fãrã de rânduialã purtându-se, peste prãpastii cãzând s-a zdrobit, ºi a pierit, iar mucenicul cu nevãzutã puterea lui Dumnezeu pãzindu-se, ºi din legãturã dezlegându-se, a rãmas întreg ºi fãrã de vãtãmare, toþi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaºi: Socrat ºi Dionisie, cei ce legaserã pe sfântul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunatã. Cã în timp ce alerga calul, au vãzut o cãruþã de foc din cer pogorându-se la mucenic, care pe mucenicul cel târât l-a luat în sineºi ºi-l trãgea, ºi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceºti doi ostaþi spunând aceasta la toþi, au strigat: “Mare este Dumnezeul creºtinilor.” Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca ºi pe aceia împreunã cu sfântul Teodor în temniþã sã-i închidã, ºi a gãtit trei zile un cuptor, cu foc mare încindându-l. Dupã aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul ºi pe amândoi ostaºii ce crezuserã în Hristos, pe Socrat ºi pe Dionisie, ºi îndatã niste rouã dumnezeiascã s-a pogorât de sus, ºi i-a rourat pe dânºii, ºi vãpaia a rãcorit-o, ºi ºedeau sfinþii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt rãcoros ºi vorbeau unul cu altul.

Atunci ºi-a adus aminte sfântul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, ºi în þarã strãinã cu alþi mulþi fusese dusã, ºi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, aratã-mi mie pe maica mea, precum Tu ºtii, cu dumnezeiascã puterea Ta. Pentru cã doresc ca sã o vãd pe ea, iar Þie toate Îþi sunt cu putinþã; aratã-mi mie pe aceea, ca ºi ceilalþi sã cunoascã mãririle Tale.” Aºa sfântul rugându-se, se stingea vãpaia încet, fiindcã încã ºi ploaie cu rugãciunile mucenicului se pogorâse, ºi a stins cuptorul, ºi se plecau sfinþii spre somn întru dânsul, ºi acum era noapte. ªi în vis îngerul stând înaintea sfântului Teodor, i-a zis: “Nu te mâhni Teodore pentru maica ta, cã iatã o vei vedea pe ea”; ºi deºteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor sãi vedenia cea din vi
s. ªi încã el aceea spunând a stat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia, ºi vãzând pe fiul sãu cel iubit, s-a bucurat ºi l-a sãrutat cu dragoste, ºi pe ostaºii cei ce erau împreunã cu dânsul, ºi le-a spus de unde ºi cum a venit, cu nevãzutã mânã purtându-se. Iar sfântul mucenic Teodor la cer mâinile ridicându-ºi, mulþumirea cea cuvenitã a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculându-se a zis cãtre ai sãi: “Mi se pare mie cã n-a rãmas în cuptor nici un os al lui Teodor ºi al ostaºilor celor aruncaþi împreunã cu dânsul.”

Acestea grãind el, unul din strãjerii cei ce pãzeau cuptorul, a mers la guvernator spunân-du-i cã mucenicii sunt vii în cuptor, ºi cã focul încã de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vãrsat de sus peste cuptor, stingându-l, ºi cã maica lui Teodor din robie fãrã de veste venind, ºade în cuptor ca într-o cãmarã cu fiul ºi cu ostaºii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spãimântat ºi sculându-se a mers la cuptor, ºi chemând pe fericita Filipia, a zis cãtre dânsa: “Oare, tu eºti maica lui Teodor?” Rãspuns-a fericita: “Eu sunt.” Zis-a cãtre dânsa guvernatorul: “Învaþã pe fiul tãu ca sã se închine zeilor, ca sã nu piarã el ºi pe tine fãrã fiu sã te facã.” Iar ea a rãspuns: “Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zãmislirea lui de la Domnul meu înºtiinþare am luat, rãstignit va fi de tine, ºi va jertfi lui Dumnezeu jertfã de laudã.” Zis-a guvernatorul: “De vreme ce tu singurã ai hotãrât fiului tãu moarte pe cruce, aºa sã fie.” ªi îndatã a poruncit ca pe sfântul Teodor sã-l rãstigneascã, iar sfintei Filipia cu sabia sã-i taie capul, iar pe ce doi ostaºi, pe Socrat ºi pe Dionisie, sã-i împungã cu suliþele. ªi aºa sfinþii mucenici þi-au luat cununile. Iar sfântul Teodor trei zile pe cruce spânzurând viu, dupã aceea cãtre Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioºi, luând trupurile sfinþilor, le-a învãlit cu cinstite giulgiuri cu aromate, ºi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slãvind pe Tatãl ºi pe Fiul ºi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slãvit în veci. Amin.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei muceniþe Filipia maica sfântului Teodor, care de sabie s-a sãvârºit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei muceniþe Alexandra împãrãteasa ºi a slugilor ei Apolo, Isachie ºi Codrat.

Alexandra muceniþa lui Hristos Dumnezeu era soþie împãratului Diocleþian; deci vãzând ea cã sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar cã în chip minunat rãmâne viu ºi sãnãtos, s-a înfãþiºat împãratului, în vreme ce aducea el jertfã idolilor, s-a mãrturisit pe sine creºtinã înaintea împãratului. De aceea a fost pusã în închisoare; dupã acestea dându-se hotãrâre ca sã fie tãiaþi Gheorghe ºi Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, ºi ºi-a dat sufletul. Iar Apolo ºi Isachie ºi Codrat, fiind slugi împãrãtesei Alexandra, ºi vãzând-o pe ea cã a dispreþuit vremelniceasca ºi stricãcioasa împãrãþie ºi pe muritorul împãrat, ºi cã, crezând în Hristos, a ºi murit pentru El, au crezut ºi ei în Hristos. ªi înfãþiºându-se cu îndrãznire au mustrat pe împãratul numindu-l cãlcãtor de lege ºi sãlbatic, ºi cã nu i-a fost milã de însãºi femeia sa, cu care a fãcut copii. Mâniindu-se împãratul pentru aceasta, a poruncit ca sã-i punã la închisoare, ºi aceasta fãcându-se, gândea el toatã noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineaþa scoþându-i din temniþã, pentru Codrat a poruncit sã fie tãiat; iar Apolo ºi Isachie, iarãþi sã fie puºi la închisoare, ºi sã fie uciºi cu foamea; care dupã câteva zile fiind istoviþi de foame, ºi-au dat sufletele lor Domnului.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui între sfinþi pãrintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Maximian era din Roma veche, fiu de pãrinþi bogaþi ºi de bun neam; din oarecare trebuinþe lãsând Roma s-a dus la Constan-tinopol, unde strãlucind cu starea ºi cinstea vieþii lui, ºi cunoscut fiind ca isteþ cu mintea ºi foarte învãþat, a fost hirotonisit preot de fericitul întru pomenire patriarhul Sisinie. Ajungând el pânã în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma preasfântului Sisinie, a fost prohirisit patriarh în Constantinapol, prin alegerea împãratului ºi a tot poporul. ªi bine pãstorindu-þi turma sa doi ani ºi cinci luni, ºi Biserica nevãtãmatã de sminteli pãzind-o, s-a odihnit în Domnul.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Atanasie Sinaitul.

Acest între sfinþi pãrinte al nostru lãsând lumea ºi cele din lume ºi luându-ºi crucea sa pe umeri, dupã cuvântul Domnului, a urmat lui Hristos cu osârdie; ºi dorind de mai mare nevoinþe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, ºi închinându-se la cinstitele locuri ºi cu credinþã sãrutându-le s-a suit la Muntele Sinaiului; ºi acolo aflând monahi foarte desãvârºiþi în sihãstreasca petrecere, a rãmas împreunã cu ei supunându-li-se ºi slujindu-le. Deci, fãcându-se foarte smerit cugetãtor, a luat de la Dumnezeu darurile cunoºtinþei ºi multei înþelepciuni. Prin care scriind vieþi ale sfinþilor pãrinþi, ºi cuvinte de suflet folositoarc alcãtuind, ajungând la adânci bãtrâneþi s-a mutat cãtre Domnul.