Sinaxar 2 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Acest sfânt a trait in a doua jumatate a secolului al III-lea si era din cetatea Gangra, in Paflagonia (Asia Mica). Parintii sai erau crestini, si fiind prinsi pentru credinta în Hristos si bagati în temnita, Mamas (Mamant) s-a nascut acolo, in inchisoare.
Murind parintii lui în temnita, fericitul acesta a fost luat de o femeie crestina, anume Ammia, care l-a crescut. Si deoarece copilul striga adesea pe maica-sa zicând “mama”, ea i-a pus numele Mamant.
Iar daca s-a facut de cincisprezece ani, aflându-l ca este crestin, l-au prins si l-au batut cu toiege, si spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiasca putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o pestera, si se hranea cu lapte de ciuta. Si iarasi prinzându-l, l-au supus la si mai grele chinuri si, spintecându-i-se pântecele cu sulite de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor si Dreptilor Eleazar si Fineas, fiul sau, preoti ai Vechiului Legamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfintii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub imparatii Diocletian (284-305) si Maximian (284-305). Acestia erau crestini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinta crestina odata cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria ().
Luându-si femeile si copiii cu ei, acestia au venit in Nicomidia si prezentat pe ei insisi de buna voie in fata chinuitorilor spunând simplu : “Noi suntem crestini”. La inceput Diocletian a încercat sa-i convinga sa renunte la Hristos, dar vazând ca nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit sa li se taie capetele, iar trupurile sa fie aruncate intr-o groapa in flacari.
Multi ani dupa aceea, moastele sfintilor mucenici s-au descoperit in diferite imprejurari minunate si pline de har.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Acest între sfinti Parintele nostru Ioan, a trait pe vremea împaratiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu si Mauriciu. Se nascuse în Constantinopol, si fusese lucrator de aur, om evlavios si iubitor de saraci si de straini, si temator de Dumnezeu.
Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: “Nu-ti este îngaduit Avva sa mergi de-a dreapta celui mai mare”. Prin aceasta Dumnezeu arata de mai înainte arhieria care avea sa i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul si arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfatuit sa se tunda ca fiind vrednic sa intre în rândul clericilor. Fiind el înca diacon, a venit la biserica Sfântului Laurentiu în amiaza zilei. Si a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l stia nimeni de unde era venit; si acesta arata sfântului treptele jertfelnicului. Si iata acolo se vedea multime mare de sfinti si glas amestecat de cântare minunata, si toti erau îmbracati în vesminte albe stralucitoare. Ajungând el împartitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la ses si avea numai o punga, daruia la saracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre saraci striga si zise: “Doamne miluieste pâna când se va deserta aceasta punga”. Si numaidecât punga ramase desarta. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricosator, îi zise: “Dumnezeu sa te ierte, frate”.
Dupa adormirea patriarhului Eutihie, voind ca sa fie hirotonit, nu se supunea poruncii pâna ce a vazut aceasta vedenie înfricosatoare: marea se suia pâna la cer, si un cuptor de foc înfricosator si multime de îngeri care ziceau asa: “Nu poate fi într-alt chip, ci taci; ca altfel vei ispiti si una si alta”. Si acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, desi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevointa desavârsita si cu viata cinstita prin toata fapta buna pâna la sfârsit.
Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), si facându-se mare furtuna, cu rugaciunea sa si cu semnul crucii, a adus marea la liniste. Ioan Gazeanul, scolasticul, patimind de curgerea ochilor, si luând împartasanie de la sfântul, care zicea: “Trupul lui Hristos, Celui ce a tamaduit pe cel din nastere orb”, l-a sarutat si s-a tamaduit.
Fiind moarte mare, a dat unui om credincios doua cosnite; una desarta si alta plina de ghioci, si îi zise: “Stai la locul ce se numeste Boul si numara mortii câti trec, desertând ghiocii în cosnita cea desarta. Si facând aceasta o data si de doua ori, a cunoscut ca în întâia zi au iesit afara trei sute douazeci si trei de suflete, si a doua zi facând asemenea, a cunoscut ca a mai încetat putintel. Si facând aceasta sapte zile, afla ca s-a potolit de tot molima datorita rugaciunii sfântului.
La înfrânare atât se nevoia, încât n-a baut apa sase luni, fara cât numai miezul unei laptuci i-a fost si mâncare si bautura, sau putintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani si jumatate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii sai. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsa, si când ajungea focul lumânarii la undrea, cadea undreaua într-un lighean, si se trezea. Iar de se întâmpla sa nu auda sunetul undrelei, toata noaptea urmatoare o petrecea fara somn. O data, o femeie, fiindu-i barbatul îndracit, si nazuind catre un oarecare om pustnic, îi zise acela: “Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, ca acela îl va lecui”. Si facând asa n-a gresit, ca luând tamaduirea barbatului ei cu ruga sfântului, se duse vesela la casa ei. Cu ruga acestuia si femei sterpe au nascut, si multi bolnavi s-au tamaduit.
Raposând sfântul cu pace, si mergând preamaritul Nil eparhul sa-l sarute, l-a sarutat si sfântul pe el, vazând toti si mirându-se. A fost îngropat înauntrul altarului Sfintilor Apostoli, precum era vrednic, marind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfântul Duh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a savârsit; a Sfântului Iulian, caruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a savârsit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a savârsit; a Sfântului Evtihian, care pe gratar de foc s-a savârsit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a savârsit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a savârsit; a Sfântului Eutihie, care fiind rastignit, s-a savârsit; a Sfântului Filadelf, caruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a savârsit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a savârsit; si a Sfintei Partagapi, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Aitala si Amun.

Acesti sfinti au fost pârâti catre Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, ca sunt crestini. Deci întrebându-i sa-si spuna neamul si vrednicia ce au, ei au raspuns ca sunt crestini. Apoi poruncindu-le sa jertfeasca la idoli si ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bataie si-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.