Sinaxar 18 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din tara galatilor, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Si pentru marturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin. Tânar fiind de vârsta. Si au fost rânduiti doisprezece slujitori de l-au batut si l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârsit i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trait în zilele împaratului Maximian si pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia sa intre în capistea idolilor, zicându-i ca idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au batut peste gura si l-au chinuit. Si ceru sfântul de se aduse un copilas, spre mustrarea eparhului. Si l-a întrebat eparhul: “Pe care Dumnezeu se cade sa-l cinstim si sa ne închinam lui?” Iar el a raspuns: “Pe Dumnezeul crestinilor”. Deci batând eparhul pe copil, fiind si maica-sa de fata, copilului fiindu-i sete a cerut apa, dar maica-sa fiind binecredincioasa si de Dumnezeu iubitoare i-a zis: “Nu bea, fiul meu, din aceasta apa, ci du-te si bea din apa cea vie”. Si fiindca copilul mustra înca pe tiran, iarasi l-au batut si i-au taiat capul. Iar Sfântului Romano i-au taiat limba, dar si dupa ce i-au taiat-o a grait, multumind lui Dumnezeu.
Deci auzind împaratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit sa fie sugrumat în temnita, si asa a parasit el aceasta viata desarta, luând cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului prunc care, întrebat fiind de eparhul: “pe care Dumnezeu se cade a-l cinsti” si raspunzând: “pe Hristos”, pentru care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestineanul.

Acesta era din Palestina si a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Si a savârsit marturisirea lui în orasul Antiohiei, pe vremea lui Diocletian. Deci acest pururea-pomenit îndemna cu învatatura sa la mucenicie pe crestinii care, temându-se de chinuri, nu marturiseau pe Hristos. Drept aceea si el însusi fiind chemat, a stat înaintea judecatorului, marturisind pe Hristos Dumnezeu adevarat. Si îndata a fost osândit sa fie aruncat în foc; dar aflând Diocletian n-a lasat sa-l arunce în foc, ci a poruncit sa-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, desi s-a lipsit de limba, mai tare însa si mai curat vorbea, propovaduind în priveliste pe Hristos. Dupa aceasta l-au pus la închisoare si i-au bagat picioarele în butuc si, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, si Alfeu, care de sabie, s-au savârsit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecatoriei închinatorilor de idoli, având pe grumajii sai un lant greu de fier. Si întrebat fiind de judecator a marturisit în priveliste pe Hristos. Deci a fost muncit cu grele si crude chinuri. Dupa aceea legându-l, l-a aruncat în închisoare si i-a bagat picioarele în butuc si, asa fiind întins, a suferit cu barbatie patru zile si patru nopti.
Dupa aceasta a fost adus la judecatorie si Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Si dupa ce i-a strujit tot trupul cu bataile si i-a ars coastele, l-a bagat în închisoare ca sa patimeasca acolo cele asemenea, cu împreuna-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua urmatoare, li s-au taiat amândurora capetele prin sabie si asa au luat, fericitii, cununa nevointei.