Sinaxar 13 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.

Ca sa dea slava lui Dumnezeu pentru fericitul sfârsit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a vrut sa zideasca o biserica pe Golgota, locul Invierii lumii. Atunci episcopul Macarie i-a aratat împaratului locul Mormântului, acolo unde l-a pastrat memoria Traditiei, caci locul fusese acoperit cu pamânt în timpul domniei lui Adrian (135) cu scopul de a largi orasul. Dupa ce au sapat si au descoperit Mormântul si instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserica, a carei sfintire s-a facut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sarbatoarea pagâna a lui Jupiter Capitolin. Aceasta sfânta biserica atât de frumoasa si de grandioasa, încat ea a devenit un simbol al victoriei crestinismului si chiar un model pentru multe biserici.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton si Seleuc.

Fericitul Cronid diaconul, stralucind cu bunele fapte ale vietii sale, în Mitropolia Alexandriei, au crezut printr-însul Leontie si Serapion. Iar în Galatia cea barbara si necredincioasa, Seleuc si Valerian, Macrovie si Gordian, si Straton la Nicomidia Bitiniei. Însa Cronid, Leontie si Serapion, dupa ce au patimit multe chinuri în Egipt, legându-l-se mâinile si picioarele, au fost aruncati în mare. Ale caror moaste iesind la uscat, s-au aratat îngeri prin vedenii la oameni credinciosi, si le-au poruncit de le-au acoperit cu pamânt. Iar cei din Galatia, Seleuc si Valerian, Macrovie si Gordian, chinuiti fiind cu foc si cu sabie si în multe alte feluri de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat sa-i manânce fiarele salbatice, si asa sufletele la Dumnezeu si-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, dupa ce cu multe chinuri a chinuit pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, i-au legat mâinile de acelea si poruncind îndata sa slobozeasca copacii la locul lor, au rupt pe sfântul în doua; si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului mucenic Cornelie sutasul.

Acest sfânt a trait pe vremea Sfintilor Apostoli si este cel dintâi dintre pagâni, care a crezut. Petrecând o viata fara prihana, a vazut un înger care-l îndemna sa cheme la sine pe Apostolul Petru, sa auda de la el cele ce se cadea. Si mergând Petru catre dânsul, si spunându-i cuvântul Domnului lui si celor ce venisera cu dânsul, si învatându-l si bo-tezându-l i-a dat rânduiala si ocârmuirea cetatii Schepsia. Pe care aflând-o cufundata în idoli, a botezat pe toti cu harul lui Hristos; si chiar si pe Dimitrie ighemonul, care a crezut cu toata casa lui. Deci sfârsindu-si sfântul viata apostoleste, catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian si Valerian.

Acesti sfinti au suferit chinuri pe vremea lui Liciniu. Gardian era din Capadocia, iar Macrovie era din Paflagonia, tineri de vârsta, si desavârsiti în credinta întru Hristos. Iar Zotic, Ili si Lucian, s-au savârsit prin sabie la Roma, dupa multe chinuri, din porunca lui Maxim ighemonul; însa Valerian s-a savârsit plângând deasupra mormântului sfintilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop.

Se spune ca un tânar pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus – în hotarul caruia se afla si Sf. Locas – a parasit casa parinteasca, s-a închinoviat în obstea calugarilor de le Prislop, ducând o viata aleasa de rugaciune, împletita cu munca si savârsirea de fapte bune. Dupa un numar de ani, dorind sa duca o viata si mai linistia, retrasa cu totul de lume, a gasit un loc, ca la 500 metri de manastire, pe malul prapastios al râului Slivut (Silvut), unde si-a sapat singur cu mari nevointe, o chilie de piatra, cunoscuta pâna azi sub numele de “chilia” sau iarasi “casa sfântului”. Aici si-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugaciuni si ajunari, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicesti din primele veacuri crestine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunatatita sa se sfârseasca prea devreme. Spune traditia populara ca pe când îsi facea o fereastra la chilia lui, doi vânatori de pe versantul celalat al prapastiei l-au împuscat, fara sa stie cine era. Asa s-a savârsit din viata Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Nu stim cu siguranta când a trait Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem ca în veacul al XV-lea sau în prima jumatate a celui urmator… El a fost este si va fi – pentru credinciosii din partile Hategului si Hunedoarei – o pilda vie de sfintenie, iar “chilia” sau “casa” lui ramâne mereu un loc de pelerinaj si de reculegere sufleteasca pentru toti cei ce cauta cuvânt de mângâiere si de înarire în locurile de mare frumusete naturala ale Prislopului, în care au trait atâtea cuviosi calugari cu viata aleasa si bineplacuta lui Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Mircea Pacurariu: “Sfinti Români”, editia 1987)

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei marii mucenite Ketevan, regina Georgiei.

Sfinta Mare mucenita Ketevan era descendenta din familia imperiala Bagration si era stranepoata a imparatului Constantin din Kartalin (1469-1505). Devenita sotia lui David, urmasul imparatului Alexandru al II lea din Kakheti (1577-1605), ea insasi a condus imperiul. Pietatea profunda a imparatesei se manifesta in atentia ei deosebita fata de nevoile Bisericii Georgiene, in zidirea de biserici, adaposturi si case pentru calatori sau cei fara de acoperis. Dupa moartea sotului sau, Sfinta Ketevan s-a instalat in singuratate.

Constantin (numit Okayan), frate al sotului ei, a acceptat Islamul si, urmind instructiunile sahului Abbas I, a trimis asasini sa il ucida pe tatal sau care era pe moarte, imparatul Alexandru II, si fratele sau George. Dupa ce crima a fost infaptuita, Constantin a dat ordine sa fie puse corpurile victimelor pe camile si sa fie duse imparatesei Ketevan. Ingrozita in fata faptei de cruzime, imparateasa i-a jelit pe nevinovatii suferitori si i-a ingropat la catedrala Alaverdsk. In plus, necredinciosul Constantin-Okayan a depasit buna cuviinta in fata respectabilei ei vaduvii si i-a cerut mina, amenintind cu forta in caz de refuz.

Imparateasa Ketevan si-a adunat poporul din Kakheti si a mers impotriva lui Constantin, invingind pe necuviinciosul apostat. El avu parte de o moarte lipsita de glorie impreuna cu multi din armata persana. Sub conducerea inteleapta a imparatesei Ketevan, pacea si dreptatea au fost restabilite in Kakheti. Sahul Abbas I i l-a inapoi pe fiul ei Teimuraz, care, desi traise mai multi ani la curtea seicului ca ostatic, isi pastrase Credinta Ortodoxa neintinata.

Dupa aceea sahul Abbas, amenintind Georgia cu distrugerea, a constrins autoritatile feudale din Kakheti sa predea o suma de ostateci de seama. Printre ei, ca voluntar, se afla imparateasa Ketevan. Vrind sa previna dezastrul pentru natiunea georgiana si Sfinta Biserica, ea a ajuns in Ispahan. Sahul Abbas a indemnat-o pe imparateasa sa accepte credinta mahomedana, dar a primit un refuz hotarit.

Apoi imparateasa Ketevan a fost aruncata in inchisoare, unde a petrecut zece ani, plini de suferintele martiriului. Nici josnicia curtenilor persi, nici propunerile viclene ale sahului de a o ridica la rangul de imparateasa a tinutului pers, nici propunerile de mari bogatii, nici implorarile si rugamintile staruitoare ale curtenilor si nobililor persi – nimic nu era in stare sa o ademeneasca sa pronunte chiar si o singura vorba blasfemitoare impotriva lui Hristos. Nimic nu era in stare sa o miste pe cea care suferea intru Hristos.

Au atirnat-o rastignita pe un copac in forma de cruce si au torturat-o cu clesti incinsi. I-au pus pe cap un coif incalzit la rosu, a fost lovita cu vergi de otel si i
-au impuns trupul cu unghiile. Fumul gros din parul si capul sau arzind s-a ridicat in sus, si binecuvintata martira si-a dat sufletul intru Dumnezeu in ziua de 13 septembrie 1624. Trei coloane stralucitoare au coborit asupra trupului Sfintei Ketevan, semnificind izbinda ei spirituala. Osemintele sfintei imparatese au fost aduse la Roma la catedrala sfintului Apostol Petru, de catre calugari ai ordinului Augustinilor care fusesera martori la martiriul ei. O parte din moaste (cinstitul cap si mina dreapta a martirei) au fost date de catre calugarii Augustini imparatului Teimuraz I si puse sub masa altarului din catedrala Alaverdi a sfintului Mare mucenic Gheorghe din Kakheti. Patriarhul-katolikos Zaharia (1613-1630) a numarat pe Marea Martira Ketevan printre sfinti si i-a rinduit Sarbatoarea pentru 13 septembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a nascut la anul 1686 si care în pace s-a savârsit.

Sfintul Ierotei s-a nascut in 1686 in Grecia. Dorind sa inteleaga întelepciunea Divina asa cum este ea in stiinte si in viata monahala, tinarul pios, dovedind mare abilitate si sirguinta, a studiat filozofia Latina si pe cea Greaca.

Dupa moartea parintilor sai, vrând sa isi continue educatia, Sfântul Ierotei a vizitat mai intii Muntele Athos, care era renumit pentru invatatorii sai cei multi. La inceput a fost discipolul unui anume sihastru linga chilia Sfintului Artemie (sarbatorit la 20 octombrie), si apoi s-a alaturat fratilor din manastirea Iviron, unde a primit tunderea monahala.

Sfintul Ierotei in curind a ajuns la Constantinopol cu treburile manastirii si de acolo in Valahia, unde Domnul l-a condus sa isi continue educatia pe care o intrerupsese. Fiind instruit de un anume calugar cipriot, Sfintul Ierotei, prin bunele sale maniere si-a meritat favorurile Mitropolitului Auxentius din Sofia si a fost ordonat diacon.

Dupa ce si-a desavirsit educatia la Venetia, Sfintul Ierotei s-a intors la Sfântul Munte. S-a instalat linga manastirea Iviron in salbaticia de la Khaga. Conform marturiei contemporanilor sai, a dus o viata foarte stricta de sihastru ; cu necontenita Rugaciunea lui Iisus calugarul a descoperit adinca dragoste fata de aproapele si necazurile datatoare de bucurii. La interventia igumenului din manastirea Iviron, Sfintul Ierotei a fost hirotonit preot de catre Mitropolitul Iacob din Neocezareea care traia acolo retras.

La cererea locuitorilor din Skopelo, care nu aveau preot, ascetul tagaduitor-de-sine si-a parasit singuratatea. A oficiat slujbele si a predicat timp de opt ani, impreuna cu discipolii sai atoniti, ieromonahul Meletie si calugarii Ioasaf si Simeon.

Simtindu-si sfirsitul aproape, Sfintul Ierotei cu trei discipoli s-a retras in insula Yura, unde erau trimisi de obicei cei osinditi pe viata. Acolo dupa o scurta boala el a plecat la Domnul in anul 1745. Discipolii sai l-au ingropat in acea insula, si dupa trei ani capul sau venerabil a fost transferat la manastirea Iviron. Multi bolnavi si cei chinuiti cu suferintele trupesti erau tamaduiti prin rugaciuni catre sfint.