Sinaxar 13 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinti, Parintele nostru Ioan Gura de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest mare si vestit luminator dascal al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din parinti credinciosi ortodocsi amândoi; tatal lui era Secund stratilatul si maica-sa Antuza. Chiar de la începutul vietii sale, a avut mare dragoste pentru stiinta cuvintelor si cu nevointa ce pusese la învatatura si cu ascutirea firii ce avea, a învatat toata învatatura elineasca, facându-se ucenic lui Libanie si Andragatie, sofistilor din Antiohia, iar dupa aceea al celor ce se aflau în Atena. Si deprinzând toata întelepciunea elineasca si crestinestile Scripuri, la a caror savârsire a cunostintei ajungând si împodobindu-si viata cu curatie a fost înaltat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost facut diacon si preot. A alcatuit foarte multe cuvinte de învatatura sfatuitoare pentru pocainta si pentru buna podoaba a obiceiurilor omenesti, tâlcuind toata dumnezeiasca Scriptura. Deci întâmplându-se a parasi viata aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor si cu porunca împaratului Arcadie, si a fost facut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceste hirotonia. Deci mai mult a sporit întru nevointa tâlcuirii dumnezeiestilor Scripturi si la dascalia întrebarilor, prin care pe multi a atras la cunostinta dumnezeiasca si la pocainta. Si atâta s-a dedat spre nevointa si rabdare, încât mâncarea lui era numai putina zeama de orz; si dormea putin, însa nu pe pat, ci stând si tinându-se de niste funii. Iar de se muia vreodata de somn, atunci sedea; asa încât în prisosirea iubirii de oameni, a fost pilda si altora multi. Pentru aceasta si în cuvintele sale învata pe crestini ca sa se dea cu totul spre aceasta fapta buna si sa se lase de lacomie. Pentru care s-a si certat întâi cu Eudoxia împarateasa, care s-a si facut vrajmasa, ca aceea luase cu rapire o vie a unei vaduve sarace ce se numea Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfatuia pe împarateasa sa nu tina lucrul strain în sila. Si nevrând sa-i asculte cuvintele, sfântul o mustra, si cu pilda Izabelei o vadea.
Iar ea s-a facut cu totul fiara tinând cu tarie via. Si a fost sfântul alungat din scaun întâi de dânsa si în al doilea rând prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceste decât crestineste. Dupa aceea s-a întors iarasi la scaunul sau. Si în cele din urma, sfântul a fost izgonit la Cucuzo al Armeniei si, petrecând multe scârbe, si-a dat cinstitul sau suflet lui Dumnezeu.
Precum se vede la istoria lui, dupa scoaterea lui din scaun si dupa izgonire, cei ce fusesera îndemnatori spre aceasta, cazând în multe feluri de boli, rea moarte au luat. Patimind aceasta întâi Eudoxia, caci a fost ea întâi întru faradelege si a fost pricina pierzarii episcopilor. Si zic ca dupa moartea ei, spre semnul strâmbatatii ce a facut Hrisostomului, mormântul în care era îngropata a tremurat treizeci si doi de ani. Iar daca s-au adus sfintele moaste ale Hrisostomului si s-au pus acolo unde si acum se afla, a încetat acel cutremur.