Sinaxar 10 Martie

În aceastã lunã, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, si a celor împreunã cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton si Crescent.

In timpul unei persecutii impotriva crestinilor, in secolul al III-lea, o crestina evlavioasa cu numele Rufina a fugit din Corint sa se ascunda in munti, ca sa scape de urmaritori. Acolo a nascut un fiu, Codrat, dupa care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost tinut in viata, fiind hranit in mod miraculous: un nor aparea deasupra lui si ii picura roua dulce in gurita. Sf. Codrat si-a trait copilaria si tineretea in salbaticie. In adolescenta el a cunoscut niste crestini de la care a invatat despre adevarata credinta. Codrat a studiat gramatica si arta medicinii, avand mare succes. Dar, cel mai mult timp si-l petrecea in singuratate, prin munti, in rugaciune si meditatie la Dumnezeu. Anii treceau si multi prieteni si ucenici il cautau pentru un cuvant de invatatura. Printre acestia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent si multi altii. Din porunca paganului imparat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca sa tortureze si sa ucida pe crestini. Fiind cel mai in varsta dintre ei, Sf. Codrat a vorbit in numele tuturor, aparand cu demnitate credinta in Hristos Mantuitorul, dupa care a fost supus torturii. In ciuda suferintelor inumane, el ii incuraja pe altii, spunandu-le sa nu le fie frica si sa-si apere cu tarie credinta. Iason, vazand ca nu-i poate convinge pe nici unul sa se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toti la fiarele salbatice sa fie sfasiati de vii. Insa fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin sa-i lege de picioare la trasuri si sa-I traga prin tot orasul si multi oameni din multime aruncau in martiri cu pietre. In cele din urma acestia au fost condamnati la decapitare cu sabia. La locul executiei, acestia au cerut putin ragaz pentru rugaciune si unul cate unul si-au plecat capetele sub sabie. Discipolii sfântului Codrat care au mai ramas, au suferit si ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost injunghiat noaptea; Victorin, Victor si Nichifor au fost zdrobiti intr-o presa mare de piatra; lui Claudiu i s-au taiat mainile si picioarele; Diodor a fost aruncat in foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu si Leonid au fost inecati in mare. Luand exemplul lor, multe femei crestine au ales sa sufere de buna voie pentru Hristos.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana.

>În zilele împãratului Iustinian (527-565) trãia la Bizant o femeie, cu numele Anastasia, temãtoare de Dumnezeu, care se trãgea din pãrinti de neam ales si bogati. Era cea dintâi patricianã a împãratului si având adânc înrãdãcinatã în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe cãile Domnului. Avea o înfãtisare frumoasã si era plinã de bunãtate asa încât toti erau încântati de purtãrile ei frumoase, chiar si împãratul. Dar, pentru cã semãnãtorul neghinelor, diavolul, obisnuieste întotdeauna sã zavistuiascã ceea ce este bun si sã dea asalturi împotriva oamenilor de ispravã, neîngãduindu-si niciodatã odihnã, a fãcut în asa fel ca si Anastasia sã fie urâtã de împãrãteasã. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împãrãteasa si fiind cu adevãrat plinã de cunostintã dumnezeiascã, Anastasia si-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivitã vine împrejurarea aceasta; cautã deci de-ti mântuieste sufletul tãu si vei scãpa si pe împãrãteasã de ura aceasta necugetatã si-ti vei dobândi si tie împãrãtia cerurilor. Si cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie si adunându-si o parte oarecare din averea ei, iar pe toatã cealaltã lãsând-o, a pornit la drum si a ajuns la Alexandria. Si construind acolo, în locul care se cheamã Pempton, o mãnãstire micã, a rãmas în ea, tesând vesminte sfinte si sârguindu-se sã placã lui Dumnezeu. Mãnãstirea aceasta a rãmas pânã în zilele noastre, purtând numele de Mãnãstirea Patricienei.

>Dupã o oarecare vreme împãrãteasa mutându-se din viata aceasta (548), împãratul si-a adus aminte de Anastasia patriciana si a trimis sã fie cãutatã cu multã stãruintã pretutindeni. Iar mieluseaua lui Dumnezeu luând cunostintã de acest lucru, pãrãsind în timpul noptii mãnãstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, si istorisind ea preafericitului bãtrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrãcat-o cu haine bãrbãtesti si i-a pus numele Anastasie eunucul. Si asezând-o într-o pesterã, la o oarecare depãrtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduialã sã nu iasã niciodatã din chilie si nici pe altcineva sã nu mai primeascã la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din frati sã-i aducã o datã pe sãptãmânã un ulcior cu apã si sã i-l punã afarã lângã pesterã, dupã care sã primeascã binecuvântare si sã plece.

>Aceastã femeie viteazã si neînduplecatã petrecând acolo neajunsã de nimeni douãzeci si opt de ani, a pãzit rânduiala bãtrânului Daniil nestirbiã. Ce minte sau ce limbã ar putea sã înteleagã, sã povesteascã sau sã scrie virtutile dumnezeiesti ale celor douãzeci si opt de ani pe care aceasta singurã le-a înfãtisat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugãciunile, citirile, sederile în picioare, îngenuncherile si postirile? Si mai înainte de toate si dupã toate încãierãrile si rãzvrãtirile demonilor, plãcerile trupesti, poftele cele rele si toate celelalte pe potriva acestora? De altã parte faptul cã ea, care fusese patricianã si care fusese obisnuitã întotdeauna sã se întâlneascã în palatul împãrãtesc cu multime de bãrbati si femei, sã rãmnânã cu totul neajunsã de nimeni în decursul atâtor ani, depãseste orice minte si orice cuget. În toate acestea însã ea s-a nevoit cu bine si a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

>Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb cãtre bãtrânul Daniil, urmãtoarele cuvinte: "Pãrinte cinstite, ia cu tine în grabã pe ucenicul care îmi aduce apã si uneltele trebuitoare pentru îngropare si vino ca sã îngropi pe Anastasie eunucul". Dupã ce a scris acestea, a asezat hârbul afarã, la usa pesterii. Iar bãtrânul încunostintându-se de acestea printr-o vedenie în timpul noptii, i-a zis ucenicului sãu: "Du-te, frate, la pestera în care se gãseste fratele Anastasie eunucul si vezi cã la usa pesterii vei gãsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, &
icirc;ntoarce-te cât poti mai degrabã aici". Dupã ce acesta s-a dus si l-a adus, bãtrânul citindu-l a lãcrimat. Si luând în grabã pe frate cu el si uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Si deschizând pestera au gãsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbintealã. Deci, bãtrânul cãzând la pieptul lui a plâns, zicând: "Fericit esti, frate Anastasie; cã gândind mereu la ceasul acesta, ai dispretuit împãrãtia cea pãmânteascã; roagã-te acum pentru noi Domnului!"

>Iar aceea a rãspuns: "Eu, mai degrabã, pãrinte, am nevoie de multe rugãciuni în ceasul acesta". Si bãtrânul a adãugat: "De as fi luat-o eu înaintea ta, atunci as fi putut ruga pe Dumnezeu!" Deci stând pe rogojinã a îmbrãtisat capul bãtrânului, rugându-se. Iar bãtrânul luând pe ucenicul sãu l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: "Binecuvinteazã pe ucenicul meu si fiul tãu!" Si ea a zis: "Dumnezeul pãrintilor mei, Care stã înaintea mea în ceasul acesta al despãrtirii mele de trup, Cel ce cunoaste toate nevointele mele din pestera aceasta, pentru numele tãu si pentru slãbiciunea si chinul meu, sã odihneascã duhul pãrintilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei". Si întorcându-se cãtre bãtrân, eunucul i-a zis: "Pentru numele lui Dumnezeu, pãrinte, sã nu mã dezbrãcati de zdrentele cu care sunt acoperitã si nimeni sã nu cunoascã cele cu privire la mine". Apoi, împãrtãsindu-se cu Sfintele Taine, a zis: "Dati-mi pecetea lui Hristos si rugati-vã pentru mine!" Si privind cãtre rãsãrit a strãlucit ca si cum ar fi primit în pesterã o razã de foc asupra fetei ei. Si fãcând semnul cinstitei cruci, a zis: "Doamne, în mâinile Tale îmi încredintez duhul meu". Si zicând acestea si-a dat duhul.

>Atunci, au sãpat o groapã înaintea pesterii, iar bãtrânul Daniil, dezbrãcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: "Îmbracã pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrãcat". Iar ucenicul îmbrãcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost vãzuti de el, întocmai ca niste frunze vestejite, dar nu a spus bãtrânului nimic despre aceasta. Dupã ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau cãtre chilia lor, ucenicul a zis bãtrânului: "Stiai, pãrinte, cã eunucul era femeie?" Dar bãtrânul a rãspuns: "Stiam si eu, fiule, dar pentru ca acest lucru sã nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrãcat-o cu haine bãrbãtesti si i-am dat numele Anastasie eunucul, ca sã nu bãnuiascã nimeni. Cãci multã cercetare s-a fãcut de împãrat pentru ea, în toatã tara si mai ales în locurile acestea. Ci, iatã, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost pãzitã de noi". Si atunci, bãtrânul a început sã-i povesteascã ucenicului cu de-amãnuntul viata ei.