Sinaxar 4 Iunie

În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinti Parintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.

Acesta a trait în zilele marelui Constantin, întâiul împarat al crestinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al împaratului Prov, si a nascut doi feciori: pe Prov si pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetând cu socotire deplina credinta idolilor ca ratacita si mincinoasa, a venit la credinta lui Hristos si s-a botezat. Si mergând la Bizant, locuia cu Tit, episcopul aceleiasi cetati, care era om sfânt si purtator de Dumnezeu, care vazând pe Mitrofan ca era împodobit cu fapte bune, l-a introdus în clerul bisericii. Deci, dupa moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatal Sfântului Mitrofan; si dupa moartea lui Dometie s-a facut episcop Prov, fiul lui, si tinând Biserica zece ani, s-a mutat catre Domnul; si îndata s-a suit în scaunul Bizantului Mitrofan, fratele lui Prov si fiul lui Dometie; pe care aflându-l marele Constantin, episcop la Bizant, si luând aminte si la buna fapta a lui, si la tocmirea firii sale si la sfintenia ce avea, spun ca numai putin pentru dânsul, dar mai ales pentru placerea locului cetatii ce era cu aer sanatos, si roditor si lânga mare, asezat fiind între doua parti ale lumii (a Europei si a Asiei) a îndragit locul si a aratat asupra lui atâta dorire si nevointa, si nu s-a scumpit de cheltuiala si a zidit marea cetate a Constantinopolului, care întrecea pe toate cele facute de oameni, si era mai presus de acelea. Întru care a asezat puterea si împaratia, mutând-o de la Roma cea veche. Deci, strângându-se Sinodul cel dintâi, ce s-a facut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slabiciunii si a batrânetii, caci zacea în pat, vestejindu-i-se fireasca putere de îndelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai întâi dintre preoti, pe Alexandru, barbat cinstit, pe care si mostean scaunului l-a facut. Caci întorcându-se împaratul cu purtatorii de Dumnezeu parinti, si savârsindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, ca i s-a aratat de la Dumnezeu, cum ca Alexandru si cel ce era sa fie dupa dânsul, Pavel, erau iscusiti si placuti lua Dumnezeu la o slujba ca aceasta. Deci adormind sfântul, s-a mutat catre Dumnezeu. Si se face pomenirea lui în sfânta biserica cea mare, si cinstitul sau locas, ce este aproape de Sfântul Marele Mucenic Acachie, în cea cu sapte scari, unde se afla cinstitele si sfintele lui moaste.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a vietuit sihastreste si cu cuviosie.

Sfânta Sofia s-a nascut in Aenus, Rhodope, si era mama a sase copii. Desi ocupata cu grijile si datoriile acestei lumi, a tinut poruncile Domnului si a trait o viata plina de virtute.

Dupa ce i-au murit copiii, a devenit mama pentru orfani si a ajutat pe vaduve. Si-a vândut avutiile si a dat banii saracilor.  A dus o viata de austeritate, mincind pâine si apa. Avea neîncetat pe buze Psalmii regelui-profet David si lacrimi curgeau fara incetare din ochii ei. Prefera sa se lipseasca ea de cele necesare decit sa lase pe un sarac sa plece din casa ei cu mâinile goale.

Prin smerenia ei si dragostea fata de saraci, Dumnezeu a binecuvintat-o in felul urmator. In casa ei era un butoi cu vin pe care il pastra pentru saraci. Ea a remarcat ca oricit ar fi luat  din bidon acesta raminea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre aceasta minune si a slavit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfinta Sofia s-a intristat, crezind ca vinul s-a sfirsit din cauza caracterului sau nedemn. De aceea, a sporit nevointele sale ascetice pina la a-si pune in pericol sanatatea.Simtindu-si sfârsitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfinta Sofia a adormit intru Domnul la virsta de 53 de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Manastirii Monagriei, care, fiind în sac bagat si în mare aruncat, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a savârsit.

din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Maria si Marta, surorile lui Lazar, care cu pace s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.