Sinaxar 2 Iunie

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinti Parintele nostru Nichifor Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trait pe vremea împaratiei pagânului împarat Constantin Copronim, nascut în împarateasa cetatilor, Constantinopolul, parintii lui erau de bun neam si vestiti, numindu-se Teodor si Evdochia. Acest Teodor a fost iscalitor de cartile împaratesti cele poruncitoare. Si fiind el pârât ca este închinator al dumnezeiestilor icoane, a fost chinuit cu batai, si trimis în izgonire la Milasa cu paza cumplita, si dupa aceea a fost chemat, si nesupunându-se poruncilor împaratesti, iarasi a fost izgonit la Niceea, si traind acolo sase ani cu multa nevointa, si-a primit sfârsitul. Iar fiul sau acesta, cinstitul Nichifor tocmai din nastere a fost înfasat cu cununile Ortodoxiei si crescut cu laptele dreptei credinte, si trecând vârsta prunciei si bine-învatând, a fost rânduit în ceata scriitorilor. Dupa aceea, socotind ca toate sunt pleava si paianjeni, s-a dus din cetate si a mers la Propontida. Si acolo singur a fost dat catre Dumnezeu, petrecând cu multe trude si petrecere rea. Deci întâmplându-se a se savârsi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împarat sa ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste putina vreme raposând împaratul numit mai sus, si ajungând fiul sau Stavrache mostenitor al împaratiei, a carui viata si a lui scurta fiind, a primit sceptrul împaratiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împaratie Leon cel cu nume de fiara, si luând el împaratia, a stat împotriva sfintelor icoane, si asupra dreptei noastre credinte. Însa cu neputinta este sa spunem si sa scriem câte a zis cu îndrazneala catre pagânul si spurcatul acela cinstitul Parintele nostru Nichifor. Iar urâtorul de Dumnezeu, îndata pogorându-l din scaun si izgonindu-l si bagându-l în temnita, a dat porunca sa nu aiba nici o cautare sau mângâiere de la nimenea. Si asa a ramas viteazul suflet chinuindu-se, pâna când acest ticalos împarat si-a lepadat sufletul, taiat fiind si sfarâmat de ai sai în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind suparat de nevoi si de patimi rele în multi ani, si fiind aproape de 70 de ani, si-a dat sufletul sau în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând noua ani în arhierie si 13 ani în surghiunie. Deci, se savârseste pomenirea lui în cinstita biserica a Sfintilor Apostoli, unde se afla cinstitele lui moaste.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 38 de Mucenici, care în baie fiind bagati si pecetluindu-le usa s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreuna cu trei sfinti fii ai sai, de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a marturisit la anul 1657, si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava  a trãit în sec. al XIV-lea în oraºul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios ºi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaºi.

Odatã, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerþul sãu, cãpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinþã. Neplãcându-i cuvintele sfântului, cãpitanul a hotãrât sã se rãzbune ºi sã-i facã probleme odatã ajunºi la Cetatea Alba. Cât vasul a acostat la Cetatea Alba, cãpitanul s-a dus la conducãtorul oraºului care era închinãtor la foc ºi i-a spus cã pe corabia sa se aflã un om învãþat care vrea sã devinã ºi el închinãtor la foc. Astfel, conducãtorul l-a chemat pe Ioan sã se alãture închinãtorilor la idol ºi sã renunþe la credinþa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: "Iar când vã vor duce ca sã vã predea, nu vã îngrijiþi dinainte ce veþi vorbi, ci sã vorbiþi ceea ce se va da vouã în ceasul acela. Cãci nu voi sunteþi cei care veþi vorbi, ci Duhul Sfânt" (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj ºi înþelepciune sã facã faþã celor necredincioºi ºi sã mãrturiseascã drept cã este creºtin, dupã care a fost supus la bãtãi crunte ºi trupul i-a fost sfâºiat ºi carnea de pe el cãdea bucãþi. Sfântul mucenic a mulþumit lui Dumnezeu pentru cã l-a fãcut vrednic sã-ºi verse sângele pentru EL, curãþindu-l de pãcate.

Pãgânii l-au bãgat în lanþuri ºi l-au închis în închisoare pânã a doua zi. În dimineaþa urmãtoare, conducãtorul oraºului a ordonat sã fie adus din nou la el ºi mucenicul s-a prezentat cu faþa luminatã ºi bucuroasã. Refuzând cu curaj sã se lepede de Hristos ºi numindu-l pe guvernator unealtã a lui satana, mucenicul a fost bãtut cu bâte pânã când toate cele dinãuntrul sãu au ieºit la vedere.

Mulþimea adunatã n-a putut suporta spectacolul macabru ºi l-au huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fãrã apãrare. Apoi, oprind bãtaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul sã fie legat de coada unui cal sãlbatic ºi sã fie tras de picioare pe strãzile oraºului. În special locuitorii cartierului iudeu ºi-au bãtut joc de el ºi au aruncat cu pietre. În cele din urmã, cineva a luat o sabie ºi i-a tãiat capul martirului.

Trupul sfântului ºi capul tãiat au zãcut acolo pânã seara ºi nici un creºtin nu a avut curajul sã-l ridice. Noaptea a apãrut deasupra lui un stâlp de luminã ºi o mulþime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi ºi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând cã sunt creºtini care au venit dupã trupul mucenicului a luat un arc ºi a vrut sã tragã în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit ºi l-a împietrit.

Dimineaþa, viziunea a dispãrut dar arcaºul a rãmas pe loc împietrit. Abia dupã ce a mãrturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legãturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune sã se îngroape trupul mucenicului în biserica oraºului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 ºi 1340. Unii spun cã martiriul s-a sãvârºit în altã perioadã, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeºte de anul 1642, în timp ce alþii spun cã ar fi 1492.

Cãpitanul care l-a trãdat pe Sf. Ioan s-a cãit de faptele sale ºi s-a hotãrât în secret sã fure moaºtele ºi sã le ducã în þara lui. Însã sfântul i-a apãrut în vis preotului bisericii ºi l-a înºtiinþat de aceasta.  Dupã 70 de ani, moaºtele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei ºi aºezate în biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.