Sinaxar 2 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.

Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din semintia patriarhului Simeon. A trait cu 600 de ani înainte de Hristos.
Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a vazut caderea Ierusalimului si a Templului si a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit si traia ca strain în pamântul lui Israel. Dar dupa ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii gasiti în Ierusalim si în Egipt, s-a întors si el în pamântul sau.
Avacum a cunoscut mai dinainte ca peste putina vreme avea sa se întoarca poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie si a fost îngropat în tarina lui.
Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu si asa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit si de sfârsitul Templului. A spus ca Templul are sa fie darâmat de un popor din Apus; ca are sa fie rupta în bucati mici catapeteasma lui David, adica a locului celui mai dinauntru al Sfintei Sfintelor; ca au sa fie luate acoperisurile celor doi stâlpi ai Templului si nimeni n-are sa stie unde sunt; ca acoperisurile acestea au sa fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul marturiei si ca în ele are sa fie cunoscut în sfârsit Domnul si ca ele au sa lumineze pe cei prigoniti dintru început de sarpe.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosilor parintilor nostri si pustnici, Ioan, Iraclemon, Andrei si Teofil.

Acesti cuviosi parinti erau de loc din cetatea Oxirih, care se afla în Egipt, aproape de râul Nilului. Parintii lor au fost crestini. Îndeletnicindu-se îndelungata vreme cu citirea Sfintelor Scripturi, li s-a umplut sufletul de cainta. De aceea au parasit lumea si, povatuiti de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci locuri ale pustiului. Acolo au dat de un barbat sfânt, tare batrân si au stat pe lânga el un an. Dupa moartea batrânului, au ramas în locul acela saizeci de ani, traind în post si aspra vietuire. Se hraneau numai cu poame si beau numai apa; si asta numai de doua ori pe saptamâna. Traiau despartiti unul de altul, umblau prin munti, locuiau în fel de fel de pesteri si se rugau lui Dumnezeu. Sâmbata si duminica se întâlneau, savârseau Sfânta Euharistie si erau împartasiti de îngerul Domnului cu Sfintele Taine. Acestea ni le-a povestit marele pustnic Pafnutie, care i-a vazut si a scris viata lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Miropa.

Sfânta aceasta Miropa s-a nascut în Efes. Murind tatal ei, a fost crescuta de maica-sa. Dupa ce s-a nascut din nou prin sfântul botez, statea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, si primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dadea din belsug tuturora. De aici a primit si numele de Miropa. Când împaratul Deciu, care împaratea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva crestinilor (catre anul 250), mama si-a luat copila si s-a dus în insula Hios, unde avea o mostenire parinteasca. Si stateau amândoua în casa, rugându-se lui Dumnezeu.
Odata a venit în insula un mare dregator împaratesc. Acesta a întemnitat pe un ostas din ostirea de sub comanda lui, pentru ca era crestin. Dar neputând sa-l faca sa se lepede de credinta în Hristos, a poruncit sa i se taie capul, iar trupul sa fie aruncat si sa fie pazit de ostasi, ca sa nu fie furat de crestini.
Cuvioasa Miropa, mânata de dumnezeiasca râvna, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei si au luat sfintele moaste. Le-a uns cu mir si le-a îngropat într-un loc deosebit. Când a aflat dregatorul de furtul moastelor, a legat pe paznici cu lanturi de fier si le-a poruncit sa umble prin tot orasul ca sa le caute. Le-a mai spus ca le va taia capul de nu vor gasi trupul furat, în vremea hotarâta de el. Sfânta Miropa, vazând în fiecare zi ca ostasii sufar tare si din pricina lanturilor de pe ei si din pricina ranilor facute de lanturi si din pricina gândului ca-i asteapta moartea, a fost cuprinsa de mare durere sufleteasca si si-a zis întru sine: “Daca ostasii acestia mor de pe urma furtului savârsit de mine, îmi umplu sufletul de pacat si vai de mine în ziua judecatii”. Atunci ea a facut cunoscuta fapta ei si a înfruntat pe împarat care a poruncit sa fie chinuita si apoi sa fie închisa în temnita, unde sfânta si-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moastele sfintei, cu voia dregatorului, le-au luat crestinii si le-au îngropat într-un loc deosebit.