Sinaxar 19 Iulie

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina.

Sora a sfântilui Vasile cel Mare (praznuit la ) si a sfântului Grigorie de Nyssa (praznuit la ), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinti. La nasterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a aparut in trei rânduri mamei ei, poruncindu-i sa dea copilei numele de Tecla, prima mucenita si modelul fecioarelor crestine (praznuita la ). Ea a pastrat secret acest nume si a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Batrâna, care a fost ucenita a sfantului Grigorie Taumaturgul (praznuit la ) si a trait câtiva ani in padurile din Pont, in timpul Marii Persercutii.
Aceasta sfânta, fiind împodobita cu frumusetea trupului si de neam bun, a fost logodita dupa un mire asemenea ei. Si numai cât se logodira, logodnicului ei, prin locuri straine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând altii multi sa o ia, si-a ales vaduvia, cu nimic ispitind-o dulceata nuntii. De aceea, osebindu-se de toata împreunarea lumeasca, traia cu maica-sa, silindu-se si nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi, si hranind, ca o a doua mama, pe cei ce erau nascuti dupa dânsa, frati si surori. Caci, fiind de toti zece prunci, ea era mai mare. Si traind cu cuviinta si sihastreste pâna la cea de apoi rasuflare, catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Die, facatorul de minuni.

Sfântul Die s-a nãscut dintr-o familie de credincioºi în Antiohia – Siria, spre sfârºitul sec. al IV-lea. Încã din tinereþe s-a remarcat prin felul sãu de viaþã. Obiºnuia sã mãnânce puþin ºi nu în fiecare zi, stãpânindu-ºi trupul prin privegheri ºi neîncetate rugãciuni. Pentru aceste nevoinþe, Sf. Die a ajuns la despãtimire ºi a primit de la Domnul darul facerii de minuni.
În vremea aceea, Dumnezeu i-a apãrut într-o viziune ºi i-a dat poruncã sã meargã la Constantinopol ºi sã-I slujeascã Lui ºi poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele oraºului, ducând rãzboi cu vrãjmaºul care dorea sã-l goneascã. Dumnezeu i-a ascultat rugãciunea ºi iatã cã toiagul sãu a înfrunzit, a început sã creascã ºi a devenit un stejar falnic care a stat multã vreme în picioare, chiar ºi dupã moartea lui.
Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi ºi cuvinte folositoare, gãsind acolo tãmãduire pentru neputinþele sufleteºti ºi trupeºti. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugãciunea ºi tot ce primea dãdea sãracilor, nevoiaºilor ºi celor bolnavi.
Chiar ºi împãratul Teodosie cel Tânãr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoþit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împãratul a vrut sã construiascã o mãnãstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcþiei. Apoi l-a hirotonit preot dupã care l-a numit egumen. În scurt timp, mulþi fraþi întru Hristos s-au adunat la mãnãstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mãnãstirii era o fântânã. Cãlugãrii sãpaserã multã vreme fãrã sã gãseascã fir de apã dar prin rugãciunile sfântului Dumnezeu le-a dãruit un izvor de apã cristalinã care a umplut fântâna pânã sus. Altã datã, tot prin rugãciunile sale, sfântul a readus la viaþã un om înecat. Dumnezeu a fãcut multe minuni prin Sf. Die.
Pe când era deja foarte bãtrân, Sf. Die s-a îmbolnãvit grav. ªi-a luat rãmas bun de la fraþi, a primit Sfintele Taine ºi a rãmas nemiºcat în patul sãu ca ºi când ar fi murit. Sfinþia Sa Patriarhul Atticus (prãznuit în duminica din sãptãmâna brânzei) a venit la mãnãstire pentru slujba de înmormântare împreunã cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul pãrinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând cã Dumnezeu i-a mai îngãduit 15 ani de viaþã. Foarte mult s-au bucurat fraþii la auzul acestor cuvinte.
Astfel, dupã încã 15 ani de viaþã, în care a pãvãþuit, a vindecat ºi a odihnit pe cei nevoiaºi ºi neputincioºi, i-a fost anunþatã plecarea sa la Domnul de cãtre un bãrbat luminos îmbrãcat în hainã preoþeascã apãrut în altarul bisericii. Mulþumind la Dumnezeu cã i s-a arãtat clipa morþii, Sf. Die s-a sãvârºit în pace fiind înmormântat în mãnãstirea sa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru împreuna-sihastri, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihastrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei.

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a nãscut în oraºul sirian Edesa, fiind toatã viaþa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mãrit întru sfinþii sãi. 
La vârsta de 12 ani dupã ce ºi-a pierdut pãrinþii ºi ºi-a dat toate bunurile sãracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinþit. Dupã 12 ani de severã ascultare monahiceascã, urmaþi de alþi 24 de ani de pustnicie ºi abstinenþa, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul pãrinte sã fie episcop ca sã ajute la luminarea oamenilor. Dupã moartea Episcopului Edessei nu s-a gãsit urmaº mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngãduinþa Patriarhilor Antiohiei ºi Ierusalimului, a clerului ºi poporului.
Nu i-a fost uºor sfântului sã-ºi pãrãseascã viaþa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-ºi sarcina de a pãstori enoriaºii Bisericii Edessa, în timpul împãratului bizantin Mihail ºi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinþire ca episcop, o minune a avut loc în bisericã, ºi anume: oamenii au vãzut cum un porumbel alb ca zãpada a zburat din cupola bisericii ºi s-a aºezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a fãcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toþi un model de credinþã, prin cuvinte, viaþã ºi iubire. Prin exemplul vieþii sale sfinte, el ºi-a cãlãuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apãrând cu strãºnicie biserica sa de tentaþii strãine ºi învãþãturi mincinoase. Pãrintele Teodosie Stilitul, vãzãtor cu duhul, îl sprijinea ºi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spiritualã pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraº, lângã mãnãstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvâtarea pãrintelui, Sf. Teodor a pornit într-o cãlãtorie la Bagdad, în vizitã la califul Mavi ca sã-i cearã socotealã pentru mãsurile nedrepte luate împotriva ortodocºilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a gãsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncã puþin pãmânt de la Mormântul Domnului într-un vas cu apã ºi i-l dãdu ca sã-l bea. De îndatã ce l-a bãut, califul s-a vindecat ºi din recunoºtinþã, a fost de partea sfântului în doleanþele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învãþãturile. În cele din urmã, împreunã cu trei apropiaþi de-ai lui, a acceptat botezul în creºtinism, luând numele de Ioan. Mãrturisindu-ºi toþi credinþa în Dumnezeul creºtinilor în faþa musulmanilor, califul Ioan ºi ceilalþi trei au fost omorâþi. Califul le-a apãrut în acelaºi timp în vis Sfântului Teodor ºi Sfântului Teodosie, spunându-le cã i s-a dãruit sã sufere moarte pentru Hristos ºi Hristos l-a numãrat cu ceilalþi Mucenici. El a promis cã se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului cã se apropia sfârºitul sãu. În 848, aflându-se din nou în singurãtate la Lavra Sf. Sava cel Sfinþit, Sf. Teodor s-a sãvârºit în pace.
Sf. Teodor a lãsat creºtinilor scrierile sale edificatoare. “Viaþa Sf. Teodor al Edessei” a fost foarte cititã în sec. al XVI-lea ºi al XVII-lea, fiind pãstratã în mai multe manuscrise.

Tot în aceasta zi, aflarea moastelor sfântului Serafim de Sarov.

Moastele sfantului Serafim de Sarov au fost descoperite in ziua de 3 iulie 1903. Zilele urmatoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane si familia regala a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusa in mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.