Sinaxar 17 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Grigorie, facatorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Acesta a trait în zilele împaratului Aurelian si era din parinti elini si de tânar a ales partea cea buna, cunoscând adevarata credinta în Hristos. Crescând el în vârsta, crestea si dreapta credinta într-însul. Iar din pricina marimii si multimii minunilor ce facea, a dobândit numele sau, caci a fost chemat facator de minuni.

Aflându-se înca la scoala în Alexandria, dupa obicei învatând filozofia, a venit la el o femeie desfrânata cu gândul ca apoi sa-l cleveteasca, îndemnata fiind de alti ucenici ce erau cu dânsul. Însa cuprinsa fiind de demon care o zbuciuma, sfântul a tamaduit-o cu rugaciunea sa.

A vazut sfântul si pe Preasfânta Nascatoarea de Dumnezeu, împreuna cu Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, aievea învatându-l taina Sfintei Treimi. Si dupa ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, si dupa ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune ca a facut multe minuni, care nu s-au auzit, si mai mari decât se pot crede.

Ca a pornit cu rugaciunea o piatra mare cât un munte si a mutat-o în alta parte. Si fiind sfântul calator s-a abatut de a intrat într-o capiste idoleasca, unde a gonit demonii de acolo si dupa ce s-a dus sfântul, n-au mai cutezat sa intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capistei, s-a mâniat pe sfântul. Iar sfântul a scris pe o hârtie: “Eu, Grigorie, poruncesc tie, satano, intra”, si punând-o în capiste, au intrat iarasi demonii în ea. Iar mai-marele capistei s-a îngrozit de aceasta minune si a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie. Si un lac mare, ce facea valuri ca marea, l-a secat si l-a facut uscat, secând împreuna si vrajba pe care doi frati o aveau între dânsii, zicând fiecare ca a fost lacul lui.

Oprit-a si calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-si toiagul în udatura pamântului cea repede, facând atunci minuni peste minuni. Caci se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca si cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat fiind si lipsit fiind de fireasca umezeala, s-a facut copac verde si frumos, si nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci si acum, precum se spune, apa ocoleste pe departe, iar copacul stând de atâtia ani propovaduieste puterea lui Hristos aratata prin marele Grigorie.

Afara de aceasta, pe un evreu, ce se prefacea ca este mort zacând rasturnat, l-a facut cu adevarat mort, precum el se prefacea.

Altadata iarasi facând rugaciune în munte, s-a aratat ca fiind copac celor ce cautau sa-i faca rau.

Deci, venind vremea trecerii catre Domnul, a multumit lui Dumnezeu ca, primind cetatea sa cu multi oameni si fiind plina de necredinciosi si pagânatate, a lasat-o cu toti asezati în credinta.

Tot în aceasta zi, pomenirea Parintelui nostru Cuviosului si Marturisitorului Lazar zugravul (iconograful).

Acest sfânt de mic copil s-a facut monah si a învatat mestesugul zugravirii (al iconografiei, picturii icoanelor si frescelor). Iar pe lânga viata aspra si înfrânarea ce întrebuinta, se silea fericitul înca si spre milostenie. Pentru care a si primit harul preotiei. Iar dupa ce s-a facut preot, a dat razboi împotriva tuturor eresurilor, si atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni si eutihieni si dioscoreni, ci si de la luptatorii împotriva icoanelor, încât este cu neputinta prin cuvânt a se spune. Ci si la Roma cea veche a fost trimis ca sa ajute parintestile si apostolestile dogme, carora le dau razboi luptatorii împotriva icoanelor. Si, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarasi a fost trimis la Roma pentru aceeasi pricina; si în drumul sau de a doua oara la Roma, pe la mijlocul caii, s-a îmbolnavit din tulburarile vremii, si asa si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împarateasa cetatilor, a fost asezat în mânastirea ce se numea a lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Zaharia Ciobotarul si a lui Ioan.

>Povestire foarte folositoare

Un om oarecare, vestit în lucrarile lumesti, cu numele Ioan, lepadând toate îndulcirile vietii, ducea o viata smerita si monahiceasca. Si îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sârguia ca sa placa numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugaciuni si cereri, tindea si sporea catre cele mai înaintate si mai mari ispravi. Fiindca, pe lânga celelalte ale lui pasiri, avea obicei a se duce ca sa privegheze toata noaptea la bisericile Domnului. Într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în Constantinopol si, aflând usile încuiate, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, si întru sederea sa îsi citea slujba cu glas sovaitor.

Si iata a vazut o stralucire de lumina, ce venea de afara, si privind mai cu luare aminte, a vazut un barbat cucernic, care urma dupa lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind sa vada ce are sa faca acel om. Si când a ajuns omul acela la portile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, si-a plecat genunchii înaintea portilor, si îndestul a facut rugaciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale si, facând semnul crucii pe porti, îndata portile s-au deschis singure, si împreuna cu lumina a intrat înauntru si barbatul acela. Si dupa ce a intrat, iarasi a plecat genunchii pe pardoseala, unde deasupra era zugravita icoana Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, si, sculându-se, a deschis si acolo portile. Si venind la portile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destula rugaciune a facut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis si pe acelea, si asa a intrat în biserica cu totul luminat fiind.

Deci, mergând în mijlocul bisericii, si-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a întors înapoi si trecea prin pridvorul bisericii, iar portile se încuiau prin dumnezeiasca lucrare îndata ce acela iesi afara. Deci, sta sfântul om Ioan si cauta cu luare aminte, unde va merge acel barbat dumnezeiesc, dupa iesirea din biserica. Si fiindca acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca sa afle unde se ascunde acest fel de scump margaritar al lui Dumnezeu. Si abatându-se acela putin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; si apropiindu-se de casa foarte mica, si batând cu mâna în usa, a strigat încet numele femeii ce era înauntru: “Maria”, si asa a intrat înauntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, si asa între amândoi s-a facut noapte întunecata.

Iar femeia acelui dumnezeiesc barbat a aprins lumânarea din candela si a dus-o barbatului ei; însa el nu s-a culcat pe pat, nici nu si-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început sa lucreze, caci era ciobotar. Atunci si cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fara de sfiala a intrat înauntrul casei, si cazând la picioarele lui, le uda cu lacrimi si rugându-l pe el, zicea: “Nu te ascunde de mine, cine esti, si care este înalta ta vietuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am vazut însumi cu ochii mei”. Iar, smerit-cugetatorul acela zicea: “Iarta, batrânule, pentru Domnul. Eu sunt om pacatos si nu am la sinemi nici o fapta buna. Ca cine sunt eu pacatosul? Sau de unde am învatat vreo înalta vietuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sarac si ma aflu lucrator mestesugului celui mai neînsemnat; te-ai înselat, omule, te-ai înselat, si ai vazut naluca, iar nu adevarul”.

Atunci batrânul a adaugat lacrimi peste lacrimi, si nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui fapta buna a sa cea mare. Caci zicea: “De nu era lucrul dumnezeiestii pronii, ca sa se descopere petrecerea ta, cu adevarat nu m-as fi învrednicit eu cel mai mic sa fiu privitor al acestui fel de tain
a”. Deci, strâmtorat fiind de juraminte acel minunat barbat s-a sculat de pe scaun si, facând mai întâi metanie batrânului, a început a zice asa: “Bine sa stii, fratele meu, ca nici o isprava pe pamânt n-am câstigat decât sa ma înnoroiesc si sa ma întinez cu pacatele si sa cinstesc mai mult desfatarea trupeasca. Iar dupa aceasta, din bunatatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, dupa cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curatenia trupului. Ci amândoi cu unire pazim fecioria si tainuim aceasta, zicând ca ea este stearpa. Si pâna acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, pazim noi adevarata curatenie a sufletului si a trupului, pentru dorinta si dragostea Ziditorului nostru. Voi adauga înca si alta, pentru legatura juramântului. Bogatia mea toata nu este mai multa decât numai trei arginti si jumatate, si cu acestia cumparând piei, lucrez mestesugul ciobotelor; si dobânda ce o scot de acolo o despart în doua parti: o parte adica, cea mai dreapta si de capetenie, o harazesc lui Hristos, împartind-o la saraci – fratii lui Hristos; iar cealalta parte o cheltuiesc la trebuintele noastre; si asa pururea petrecând, astept neîncetat pe înfricosatorul Judecator ce va sa vina. Si-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricosatoare ce au sa-mi faca cumplitii demoni”.

Aceasta poveste auzind-o Ioan si înspaimântându-se de curata si fericita viata a pururea pomenitului Zaharia (caci asa se numea), l-a laudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat barbat, a iesit din casa lui cu bucurie si veselie. Si Ioan s-a dus la casa unde gazduia, multumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a vazut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevar era lipsit de mândrie, voind ca sa fuga de amagirea desertaciunii lumesti, si-a lasat casa sa si a fugit, cu desavârsire necunoscut tuturor facându-se.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Manastirea Vatoped, si a fost dochiar, si s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Nascatoarei de Dumnezeu, si care cu pace s-a savârsit.