Sinaxar 14 Aprilie

În aceastã lunã, în ziua a paisprezecea, pomenirea celui între sfinþi pãrintelui nostru Martin Mãrturisitorul, papã al Romei.

Acest sfânt a trãit pe vremea împãrãþiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adicã bãrbosul, care Constantin a fost ucis în baia Dafnei în Sicilia, lovit în cap cu un vas. De aceea pentru dreapta lui credinþã, trimiþând împãratul a adus de la Roma în capitalã cu sila pe fericitul acesta, care a pãtimit multe necazuri la mergerea ºi la întoarcerea sa. ªi fiind împãratul tot una ºi la un gând cu eresul monoteliþilor, ºi punându-l în legãturi, ca ºi cum ar fi fost fãcãtor de rele, l-au pus la închisoare; dupã aceea l-au trimis în surghiun la oraºul Cherson, unde sãvârºindu-ºi rãmãºiþa vieþii ca un luptãtor, s-a mutat cãtre Domnul.

Tot în aceastã zi, pomenirca sfinþilor mãrturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir ºi Teodor, care au fost împreunã cu sfântul Martin.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Ardalion comediantul.

Acest sfânt a fost pe vremea împãratului Maximian, aflându-se prin teatre ºi fãcând schimele unuia ºi altuia, ºi fãþãrnicindu-se, arãta patimile ºi întâmplãrile celorlalþi. Fiindcã odatã a socotit sã se fãþãrniceascã, arãtând împotrivirea creºtinilor cãtre tirani în vremea muceniciei, pentru aceasta s-a spânzurat singur, ºi se zgâria; ca ºi cum nu voia sã aducã jertfã zeilor. Poporul vãzând acestea plesnea cu mâinile ºi lãuda prefacerea lui cea iscusitã ºi viteazã. Atunci Ardalion a strigat cu glas mare cãtre popor ca sã tacã, ºi aºa s-a mãrturisit pe sine cã este adevãrat creºtin. Guvernatorul iarãºi l-a sfãtuit sã-ºi prefacã socotinþa, dar el nevrând, ºi rãmânând în credinþa lui Hristos, a fost aruncat într-un cuptor ce era ars cu foc, ºi aºa sãvârºindu-se a primit cununa muceniciei.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintei muceniþe Tomaida.

Aceastã sfântã Tomaida s-a nãscut în Alexandria, ºi bine fiind crescutã ºi învãþatã de pãrinþii sãi, a fost însoþitã cu bãrbat ºi era în casa bãrbatului sãu, cu multã credinþã, ºi petrecea cu întreagã înþelepciune ºi cinste. ªi vieþuia împrenã eu ei ºi trupescul pãrinte al tânãrului, care luase luiºi norã pe Tomaida. Într-una din zile, neaflându-se acasã fiul sãu, pierzãtorul de suflete diavol, a bãgat în bãtrânul cuget de ocarã împotriva nurorii sale, ºi cugeta sã se împreuneze cu tânãra, în toate chipurile uneltind spre împlinirea scopului sãu. Însã fericita Tomaida, mult sfãtuind ºi rugând pe bãtrânul, nimic nu isprãvea; cãci întunecat cu mintea de diavol, luând sabia fiului sãu, ºi lovind pe tânãra foarte tare a tãiat-o în douã; ºi ea ºi-a dat sufletul Domnului, ºi s-a fãcut muceniþã pentru întreaga ei castitate; iar bãtrânul, îndatã pierzindu-ºi vederile, umbla prin casã orb. ªi mergând oarecare spre aflarea fiului sãu, au aflat pe tânãrã zãcând moartã pe pãmânt ºi bãtrânul se purta orb încoace ºi încolo, rãtãcind, prin casã; acesta întrebat ce este aceasta ce se vede, a descoperit adevãrul ºi mustrându-se pe sine, cã cu mâna sa a fãcut ucidere, adãugând încã ºi rugându-se ca sã fie dus de ei la guvernator ºi sã-ºi primeascã osânda. Aceºtia plecându-se l-au dus la guvernator ºi cunoscându-se adevãrul, din porunca lui s-a tãiat capul bãtrânului. Înºtiinþat fiind de acestea ava Daniil de la Sketis s-a coborât la Alexandria, ºi luând moaºtele sfintei, le-a dus la Sketis, ºi le-a aºezat în cimitirul sãu, pentru cã sfânta s-a nevoit prin sânge ºi s-a sãvârºit pentru curãþie. ªi un oarecare din Sketis, fiind stãpânit de pofta desfrâului, s-a dus la mormântul fericitei, ºi luând untdelemn din candela ei ºi ungându-se, luând încã ºi binecuvântarea ei, când s-a arãtat lui în vis, deºteptându-se s-a izbãvit de patimã. De atunci ºi pânã astãzi fraþii din Sketis au mare ajutor pe fericita Tomaida în luptele împotriva trupului.