Sinaxar 13 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintilor mucenici Ermil si Stratonic.

Acesti doi sfinti mucenici au trait pe vremea împaratului Liciniu (307-324).

Sfântul Ermil era diacon si, marturisind înaintea împaratului numele lui Hristos, mai întâi a fost batut cu toiege de arama peste fata.

Si cu toate ca era plin de rani, el îndemna pe prietenul sau Stratonic sa nu se spaimânteze si sa-si tina firea, caci atunci când Ermil era batut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput calaii ca si el este de un gând si de o vointa cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împarat, a marturisit ca este crestin. Atunci, batându-l si pe el, l-au aruncat împreuna cu Ermil, în apa Istrului, adica în Dunare, unde amândoi au primit fericit sfârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia.

Cuviosul Iacob s-a nascut si a crescut în marea cetate a Nisibei. Si iubind viata cea pasnica si linistita s-a retras în munti si s-a supus vitejeste lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger si de înghet. Hrana lui erau ierburile salbatice, bautura apa, cu masura, iar haina, un biet acoperamânt. În timp ce îsi secatuia trupul în acest chip, dobândea multa hrana duhovniceasca pentru suflet. De aici îi venea îndrazneala catre Dumnezeu si puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni. Trecând odata pe o carare, a vazut câteva femei stând fara rusine lânga un izvor. El a facut ca izvorul sa sece, iar femeilor le-a albit parul capului. Rugat fiind, a facut ca apa sa izvorasca iarasi, însa pe femei le-a lasat cu capul înalbit. Pe un judecator persan, care facuse o judecata nedreapta, l-a îngrozit. Caci aflându-se acolo o piatra mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, asa ca a îngrozit pe cei ce erau de fata. Si temându-se judecatorul a înnoit judecata si a dat hotarâre dreapta. Niste scamatori, lasând sa se creada ca unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo. Fericitul a dat cu adevarat mortii pe cel prefacut mort; dar dupa aceasta iarasi l-a înviat. Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de fata si el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta dupa ce a fost caterisit, vrând prin viclenie sa intre în biserica si sa slujeasca, a murit, datorita rugaciunilor lui Iacob, varsându-si intestinele. Când Sapor, împaratul persilor, a venit si a înconjurat Nisibe cu multe mestesugiri, si se gatea sa intre în cetate, sfântul numai s-a aratat, iar persii au fost pusi pe fuga, caci un nor de muste si de tântari razboindu-se cu ei, le-a întepat caii si elefantii, de au rupt legaturile si s-au împrastiat. Iar împaratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în tara lui, fara nici un câstig. Facând aceste minuni si ajungând la adânci batrâneti, fericitul Iacob a încetat din viata.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind batut cu toiege, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Pahomie si Papirin, care în râu s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii Manastirii proorocului Ilie, din Valea Adanca.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihastrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul o mie trei sute douazeci, si care în pace s-a savârsit.

, scrisa de Teofan, egumenul Mãnãstirii Vatopedi 5muntele Athos.

Din de la Muntele Athos.